Obiceiuri și tradiții în Joia Mare. Credincioșii au fost să se spovedească, iar în biserici se citesc Evangheliile

×
Codul embed a fost copiat

Sunt zile încărcate de semnificații pentru creștenii ortodocși și greco catolici. Astăzi este Joia Mare.

Credincioșii au fost să se spovedească, iar în biserici au loc slujbe. În Joia Neagră, Iisus Hristos a luat parte la Cina cea de Taină, alături de cei doisprezece apostoli. Le-a împărțit pâine și vin și i-a îndemnat la smerenie.

În Joia mare se săvârsește şi cea mai importantă Liturghie din anul bisericesc, în cadrul căreia se sfinţeşte împărtăşania pentru tot anul din care se împărtăşesc bolnavii şi copiii.

După doi ani de pandemie, oamenii au venit într-un număr tot mai mare la biserică, s-au așezat în liniște și ascultă slujba. Joi seară, în toate bisericile din țară se citesc cele 12 Evanghelii. Acestea cuprind întâmplările din săptămâna de dinaintea Răstignirii.

A fost o zi lungă, iar mulți dintre credincioși au venit și dimineață la biserică și și-au deschis sufletul în fața preoților. Tot în această zi, în unele regiuni ale țării, femeile şi bărbaţii bisericii pregătesc sfintele paşti, pâinea care va fi stropită de către preot tot în Joia Mare cu agheasmă şi vin.

Citește și
Împistritul ouălor, obicei străvechi în Bihor, preluat de copii de la bunici. Cum se împodobesc în Joia Mare
Împistritul ouălor, obicei străvechi în Bihor, preluat de copii de la bunici. Cum se încondeiază în Joia Mare
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Și vineri, Vinerea Neagră, este o zi de post și de ajun. Cei care pot, nu mănâncă și nu beau nimic.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Obicei străvechi în Alba. Bărbații care au împlinit 60 de ani și fiii satului pornesc în Joia Mare într-o procesiune
Obicei străvechi în Alba. Bărbații care au împlinit 60 de ani și fiii satului pornesc în Joia Mare într-o procesiune

În Joia Mare, în zori de zi, pe ulițele unei localități din județul Alba, se reunesc bărbații care au împlinit 60 de ani și fiii satului.

Împistritul ouălor, obicei străvechi în Bihor, preluat de copii de la bunici. Cum se încondeiază în Joia Mare
Împistritul ouălor, obicei străvechi în Bihor, preluat de copii de la bunici. Cum se încondeiază în Joia Mare

Încondeierea sau împistritul ouălor, cum se spune prin partea locului, e un obicei străvechi într-o comună din Bihor.

Ritualul spălării picioarelor în Joia Mare, oficiat și la Galați. La slujbă au asistat și refugiați ucraineni
Ritualul spălării picioarelor în Joia Mare, oficiat și la Galați. La slujbă au asistat și refugiați ucraineni

Este Joia Mare, iar în unele biserici s-a săvârşit ritualul spălării picioarelor. Este o lecţie de smerenie după modelul Mântuitorului care le-a spus ucenicilor: „Căpetenie este acela care slujeşte".

Copiii refugiaților ucraineni trăiesc bucuria Paștelui în România. Un centru special a fost amenajat la Romexpo
Copiii refugiaților ucraineni trăiesc bucuria Paștelui în România. Un centru special a fost amenajat la Romexpo

Conform tradiţiei, în Joia Mare, se vopsesc ouăle de Paște, iar în Capitală, la centrul special de la Romexpo, copiii refugiaţilor ucraineni sunt ajutaţi să nu uite de sărbători, chiar dacă sunt departe de casă.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.