Noul regulament de bloc a devenit oficial în România. Între ce ore se interzic strigătele

apartament de bloc
iStock

Modelul documentului care stabilește normele și regulile traiului la bloc și ale cărui prevederi ar trebui respectate de către toți locatarii bloc a fost publicat recent în Monitorul Oficial.

Potrivit Avocatnet.ro, asociațiile de proprietari sunt obligate să adopte, până în septembrie 2019, un regulament al blocului, după ce la a sfârșitul anului trecut a intrat în vigoare noua legislație privind asociațiile de proprietari, modificată prin Legea nr. 196/2018.

Printre prevederile noului model de regulament, „este interzisă tulburarea, fără drept, a liniştii proprietarilor/locatarilor din condominiu prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”.

Orele de linişte stabilite în documentul publicat în Monitorul Oficial sunt 22:00 – 08:00, 13:00 – 14:00, dar se precizează că adunarea generală a asociaţiei de proprietari poate stabili extinderea intervalului orar “în care este interzisă tulburarea liniştii proprietarilor/locatarilor din condominiu”.

Citiţi regulamentul complet pe Avocatnet.ro.

Citește și
incendiu Craiova
Un bloc-turn din Craiova era să ardă din cauza televizorului unui pensionar
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Povestea locatarilor care s-au luptat 6 ani ca să dărâme un bloc vecin, construit ilegal
Povestea locatarilor care s-au luptat 6 ani ca să dărâme un bloc vecin, construit ilegal

Primul bloc din București cu decizie definitivă de demolare a fost pus la pământ pe cheltuiala proprietarului. Trei luni a durat întreaga operațiune, care a costat 70.000 de euro.

Un bloc-turn din Craiova era să ardă din cauza televizorului unui pensionar
Un bloc-turn din Craiova era să ardă din cauza televizorului unui pensionar

S-a dat alarma vineri într-un cartier din Craiova, după ce un incendiu a izbucnit la un bloc-turn. Mai mulţi locatari au fost evacuaţi şi proprietarul apartamentul unde s-a aprins focul a ajuns la spital.

Incendiu puternic într-un bloc Focșani. 12 persoane au fost evacuate
Incendiu puternic într-un bloc Focșani. 12 persoane au fost evacuate

A fost panică duminică noaptea într-un bloc din Focşani, după ce un apartament de la etajul doi a luat foc.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.