Moarte misterioasă. Un bărbat, aflat într-un centru de carantină, a fost găsit decedat

Smurd
Pro TV

Un bărbat din Bistrița-Năsăud, aflat într-un centru de carantină, a fost găsit decedat.

Un bărbat de 51 de ani, care fusese dus într-un centru de carantină în data de 25 mai, după ce nu a respectat măsura izolării la domiciliu, a fost găsit decedat, miercuri, de jandarmii care păzeau clădirea, potrivit unui comunicat de presă remis de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud.

Bărbatul revenise în ţară în data de 22 martie, din Germania, iar trei zile mai târziu a fost plasat în carantină, nefiind găsit la domiciliu.

"În această dimineaţă şi la prânz, persoana respectivă nu a ridicat masa, astfel că jandarmii care asigurau paza locaţiei de carantinare au încercat să ia legătura cu aceasta pentru a verifica dacă sunt nereguli. Ca urmare a faptului că nu au reuşit să stabilească un contact, forţele de ordine au recurs la intrarea forţată în camera acesteia. Bărbatul a fost găsit în stare de inconştienţă, astfel că s-a efectuat un apel 112. Echipajele medicale care au intervenit la faţa locului au constatat decesul acestuia", se precizează în comunicatul Prefecturii.

Autorităţile menţionează că ultima dată când s-a luat legătura cu bărbatul a fost în seara zilei de 2 iunie şi că în niciun moment acesta nu a semnalat că ar avea probleme de sănătate sau simptomatologie specifică Covid-19.

Citește și
Un bărbat de culoare, mort după ce a fost încătușat de polițiști și legat de portiera unei mașini
Un bărbat de culoare, mort după ce a fost încătușat de polițiști și legat de portiera unei mașini
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Poliţiştii de la Investigaţii Criminale s-au deplasat la centrul de carantină pentru cercetări şi pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a survenit decesul bărbatului de 51 de ani.

De asemenea, va fi efectuată necropsia cadavrului.

Potrivit raportării de miercuri a Prefecturii, la această dată, în judeţ, se află în carantină sub pază 25 de persoane, iar numărul celor izolaţi la domiciliu este de 2.828 persoane.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un bărbat din Dâmbovița a fost găsit mort în Munții Bucegi. Ce spun anchetatorii
Un bărbat din Dâmbovița a fost găsit mort în Munții Bucegi. Ce spun anchetatorii

Un bărbat de 55 de ani, din Dâmbovița, a murit, cel mai probabil din cauza frigului, în Munții Bucegi.

Un bărbat de culoare, mort după ce a fost încătușat de polițiști și legat de portiera unei mașini
Un bărbat de culoare, mort după ce a fost încătușat de polițiști și legat de portiera unei mașini

O nouă intervenție a poliției din Statele Unite stârnește controverse.

Un taximetrist a murit în stradă, după ce a terminat cursa.
Un taximetrist a murit în stradă, după ce a terminat cursa. "Nu avem spital, mori cu zile"

Moartea în plină stradă a unui taximetrist, 51 de ani, din Râmnicu Sărat, scoate din nou la iveală hibele sistemului medical. Bărbatul a murit cu zile, susțin colegii lui, pentru că n-a beneficiat la timp de tratament de specialitate.

A murit electrocutat, în timp ce se juca pe telefon. Cum l-au găsit autoritățile
A murit electrocutat, în timp ce se juca pe telefon. Cum l-au găsit autoritățile

Un bărbat de 32 de ani din Thailanda a fost găsit mort în apartamentul său, după ce s-a electrocutat în timp ce se juca pe telefon.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.