Impozit cu 500% mai mare pentru clădirile lăsate în paragină, la Brăila. Un proprietar are de plată 60.000 de euro pe an

×
Codul embed a fost copiat

Proprietarii clădirilor din centrul istoric al Brăilei vor plăti impozite de șase ori mai mari dacă țin imobilele în paragină. Decizia, luată de consiliul local, îi pune la grea încercare pe contribuabili.

De exemplu, pentru un hotel construit pe vremea regelui Carol I, care stă să cadă, dările către bugetul local se ridică la aproape 300.000 de lei pe an - adică aproximativ 60.000 de euro.

Măsura vine la pachet și cu o răsplată pentru cei care se conformează și își reabilitează clădirile. Aceștia vor fi scutiți de la plata impozitului timp de trei ani.

Hotelul "Bristol" din Brăila, cunoscut acum sub numele de "Pescăruş", a fost construit în 1892 şi a impus la acea vreme noi standarde pentru industria hotelieră din România. După Revoluţie, soarta imobilului a fost disputată ani de zile în justiţie, timp în care n-a mai fost întreţinut a ajuns o ruină.

Alexandru Jantea Crican, viceprimar Brăila: "Acum este, în sens negativ, un simbol al acestei străzi. Sperăm ca proprietarii, la un moment, dat să intervină asupra ei şi să o reabiliteze la valoarea pe care a avut-o cândva."

Citește și
Tragedia din spitalul Piatra Neamț e departe de a fi elucidată. Rudele pacienților decedați au deschis deja procese
Tragedia din spitalul de la Piatra Neamţ, departe de a fi elucidată. Rudele pacienților decedați au deschis deja procese
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Pentru ca astfel de clădiri să nu mai strice imaginea oraşului, autorităţile din Brăila au hotărât să majoreze impozitul până la limita maximă permisă de lege.

Marian Dragomir, primar Brăila: "Dacă nu reabilitezi clădirea din centrul istoric, plăteşti 500% impozit pe paragină. Dacă o reabilitezi, trei ani de zile nu mai plăteşti impozit pe clădirea reabilitată.”

Cel mai mare impozit majorat îl are de plătit o firmă - aproximativ 60.000 de euro pe an. Iar o persoană fizică a aflat că trebuie să vireze la bugetul local peste 10.000 de euro pe an, după ce au intrat în vigoare noile reguli.

Primăria s-a arătat indulgentă cu proprietarii care au cerut, în ultimul an, autorizaţii pentru reabilitare sau chiar au început lucrările. Alţii au preferat să ignore amenzile şi avertismentele.

Primăria din Brăila a identificat 117 clădiri aflate în stadii avansate de degradare. Unele dintre ele reprezintă un real pericol şi pentru trecători. 72 de proprietari, persoane fizice sau juridice, nu au reacţionat în niciun fel, aşa că anul acesta vor fi impozitaţi cu 500%.

Și în Oradea, Cluj sau Constanța s-a luat decizia supraimpozitării clădirilor lăsate în paragină. În Timișoara însă, primarul Dominic Fritz a anunțat la finele anului trecut că renunță la această măsură, decisă în 2018, după ce primăria a pierdut toate procesele intentate de proprietari.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Dominic Fritz spune că Timișoara este sufocată de migranți. „Trăiesc pe stradă sau în clădiri părăsite”
Dominic Fritz spune că Timișoara este sufocată de migranți. „Trăiesc pe stradă sau în clădiri părăsite”

Dominic Fritz nu este „mulțumit” de felul cum Guvernul gestionează problema migranților în vestul țării, care cade în seama primăriei. 1.000 de migranți au intrat în România în numai două săptămâni, spune primarul din Timișoara.

Tragedia din spitalul de la Piatra Neamţ, departe de a fi elucidată. Rudele pacienților decedați au deschis deja procese
Tragedia din spitalul de la Piatra Neamţ, departe de a fi elucidată. Rudele pacienților decedați au deschis deja procese

Majoritatea spitalelor de la noi funcţionează în clădiri construite după norme vechi.

VIDEO. Momentul izbucnirii incendiului de la Matei Balș, surprins pe camerele de supraveghere din zonă
VIDEO. Momentul izbucnirii incendiului de la Matei Balș, surprins pe camerele de supraveghere din zonă

Momentul izbucnirii incendiului de la Spitalul Matei Balș din București a fost surprins pe camerele de supraveghere ale unei clădiri învecinate.

Protestatari antifascişti și anti-guvern au devastat mai multe clădiri în Portland şi Seattle. VIDEO
Protestatari antifascişti și anti-guvern au devastat mai multe clădiri în Portland şi Seattle. VIDEO

Manifestanţi antifascişti şi protestatari împotriva guvernului au devastat miercuri un sediu al Partidului Democrat şi alte clădiri şi s-au ciocnit cu poliţia la Seattle şi Portland, în statele Washington, respectiv Oregon din nord-vestul SUA.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.