Noua lege a cooperativelor. Țăranii sunt scutiți de plata unor impozite și pot accesa bani din fonduri UE

×
Codul embed a fost copiat

O lege nouă va ajuta gospodăriile țărănești să intre în cooperative agricole mult mai simplu ca până acum.

Practic, grija fiscalizării și a autorizării sanitare a produselor va rămâne în grija cooperativelor, iar fermierii vor face doar ce știu ei mai bine: să lucreze pământul. Modificarea vine în contextul în care oricum, anul trecut, mărfurile românești au fost cele mai căutate.

Cei care coordonează o cooperativă au o altă putere de negociere cu lanțurile de magazine. În plus, știu cum să conducă o afacere. Se ocupă de marketing, contabilitate, promovare și predictibilitate.

Irinel Crăciun este inginer agronom în cadrul unui cooperative agricole din Colibași, Giurgiu, iar treaba lui este să se asigure că fiecare membru are un plan al culturilor clar definit.

Irinel Crăciun, inginer agronom: ”Dorim ca 365 de zile pe an să avem producție permanentă. Este important, în primul rând, să nu avem la un moment dat supraproducție. Având supraproducție nu vom reuși să avem vânzările atât de mari încât să degrevăm producătorii de toată marfa pe care o au. Consumatorul tot atâtea legume mănâncă într-o anumită perioadă din an.”

Citește și
agricultura
„Exportăm floarea soarelui şi importăm ulei”. Prețurile alimentelor cresc, deși avem o producție agricolă record
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Bogdan Ilie, membrul unei cooperative: ”Eu știu de anul ăsta ce voi cultiva la anul și pot să îmi fac și eu un estimat al culturii, un preț stabilit per produs. Aceeași suprafață o cultivam și înainte și o cultiv și acum, în momentul de față. Undeva cu 50% în plus vând acum.”

Noua lege a cooperativei va ușura asocierea micilor producători, care de multe ori vindeau în fața porții și se plângeau că marfa lor nu intră în marile magazine. Până acum, țăranul român putea să își vândă legal marfa din gospodărie doar dacă era înregistrat la Registrul Comerțului și se autoriza sanitar-veterinar, ceea ce îi descuraja pe mulți să se asocieze.

Acum, tot ce trebuie să facă țăranii este să se înscrie la primărie pentru a primi atestatul de gospodărie. Pe baza lui, cooperativa îi va elibera un carnet de comercializare.

Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii: ”Cooperativa are un rol clar definit: de a prelua în condiții de siguranță alimentară toate produsele din gospodăria țărănească, de a le verifica din punct de vedere sanitar-veterinar și de a le comercializa printr-un circuit fiscal autorizat. Țăranul român știe să producă. Nu știe să bată la ușile autorităților, să își scoată mormane de hârtii pentru ca, într-un final, să poată să își vândă marfa.”

George Cățean, membrul unei cooperative agricole: ”Nu mai este atât de ușor ca cei care se ascund în spatele producătorilor agricoli și să beneficieze de această etichetă sau de această haină. Știu multe persoane care sunt prezente în piețele agroalimentare, dar de fapt nu sunt producători.”

Pe lângă faptul că își pot vinde marfa mult mai ușor și fără bătăi de cap, țăranii care aleg să se asocieze sunt scutiți și de la plata anumitor impozite: impozitul pe venit, cel pe suprafețe și cel pe clădiri, depozite, acolo unde sunt. În plus, ei pot accesa și bani, fie din programe naționale sau fonduri europene.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
2021 a fost unul dintre cei mai prosperi ani pentru firmele cu profil agricol
2021 a fost unul dintre cei mai prosperi ani pentru firmele cu profil agricol

Tot mai mulți români sunt convinși să investească în agricultură. Potrivit cifrelor oficiale, în 2021 au fost înființate de aproape trei ori mai multe firme cu profil agricol decât în 2020.

„Exportăm floarea soarelui şi importăm ulei”. Prețurile alimentelor cresc, deși avem o producție agricolă record
„Exportăm floarea soarelui şi importăm ulei”. Prețurile alimentelor cresc, deși avem o producție agricolă record

Cu ploi suficiente, anul acesta poate fi considerat cel în care agricultura românească a înflorit. Ministerul Agriculturii a anunţat cea mai mare producţie de grâu din ultimul deceniu.

Primul mare producător afectat de scumpirile din energie. Azomureș oprește temporar producția
Primul mare producător afectat de scumpirile din energie. Azomureș oprește temporar producția

Cel mai important producător de îngrăşăminte utilizate de agricultura şi industria românească, Azomureş din Târgu Mureş, a anunţat, luni, că opreşte temporar producţia, din cauza preţului ridicat la gaze naturale şi energie electrică.

În premieră, fermierii români ar putea primi subvenții la fel ca în țările vestice. Ce condiții se impun
În premieră, fermierii români ar putea primi subvenții la fel ca în țările vestice. Ce condiții se impun

Agricultura are șansa să se modernizeze rapid, cu bani europeni. În premieră, fermierii vor primi subvenții, la fel ca în țările vestice, de până la 215 euro pe hectar, prin noua politică agricolă comună, recent aprobată de Parlamentul European.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.