Gazele din Marea Neagră vor aduce zeci de miliarde de euro României. Platforma, de 6 ori mai înaltă decât Coloana Infinitului

×
Codul embed a fost copiat

Într-o ceremonie care a avut loc la Guvern, OMV Petrom și Romgaz au anunțat decizia finală de investiție pentru exploatarea zăcământului de gaze „Neptun Deep” din Marea Neagră.

"România trece de la fapte la vorbe", a comentat și premierul Marcel Ciolacu, ușor încurcat de emoții. România va deveni astfel cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, iar sistemul național va fi aprovizionat din 2027.

În fața oficialilor, la guvern, OMV Petrom și Romgaz au prezentat proiectul Neptun Deep. În următorii 4 ani, vor fi montate echipamentele submarine și restul instalațiilor.

Perimetrul Neptun Deep are două zăcăminte: Domino și Pelican Sud. Primul este la 170 de km distanță de țărm, la o adâncime de 1 km. Pentru ambele vor fi centre de foraj, care vor fi conectate la o platformă de dimensiuni impresionante.

Citește și
marea neagra, petrol, petrolier
OMV Petrom și Romgaz: Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Înălțimea va depăși șase coloane ale infinitului - adică peste 200 de metri. Platforma își generează propria energie și nu va avea echipaj. De-a lungul conductei care va transporta gazele pe uscat va fi și un cablu de fibră optică, pentru controlul platformei de la distanță.

Statul român va încasa 20 de miliarde de euro din redevențe

Din mare, conducta va trece pe sub plajă, până la stația aflată la 1 km de țărm, de unde gazele vor fi preluate în sistemul național.

Christina Verchere, CEO OMV Petrom: "2027 este anul în care aşteptăm primele cantităţi de gaze şi, în timp, România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. Producția estimată este de aproximativ de 30 de ori mai mare decât cererea anuală pentru 4,3 milioane de gospodării”.

Răzvan Popescu, director general Romgaz: ”Decizia finală de a investi în aceste două zăcăminte este una istorică, ce va aduce beneficii incontestabile securității și independenței energetice a României. Neptun Deep este un proiect strategic, atât pentru România, cât și pentru regiune”.

OMV Petrom și Romgaz vor investi 4 miliarde de euro în următorii ani. Se estimează că 65% din veniturile de la Neptun Deep vor reveni statului român, prin taxe, adică peste 20 de miliarde de euro.

Marcel Ciolacu, premierul României: ”Avem experiență și expertiză pentru a deveni cel mai important producător al UE în privința gazelor naturale, iar asta trebuie să fie o sursă reală continuă de mândrie națioanală”.

Ciolacu: ”România trece de la fapte la vorbe”

Marcat de amploarea evenimentului, premierul a făcut și o gafă.

Marcel Ciolacu, premierul României: ”Mai există o semnificație importantă: România trece de la fapte la vorbe”.

Au trecut mai bine de 10 ani de când au fost făcute primele descoperiri din zona de mare adâncime, cu mai multe încercări eșuate și controverse în legislație și politici publice. Însă odată cu exploatarea acestor zăcăminte, România ar putea avea mai multe avantaje, inclusiv cel al prețului, deși acesta este decis la nivel european.

Radu Dudău, expert energie, EPG: ”Disponibilitatea unor volume mărite de gaze, aici, la nivel local, înseamnă o ofertă mai mare, la care nu adaugi costul care vine cu importul din altă parte. Prin urmare, va fi cel puțin această componentă de preț scăzut, e vorba nu doar de cât costă metru cub de gaze naturale, ci și cum evităm această volatilitate, această continuă creștere și scădere extrem de rapidă”.

O parte din gaz va ajunge însă la export. Potrivit legii offshore, dacă va exista o situație de criză, cum a fost anul trecut, statul român va avea întâietate. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Specialist, despre Neptun Deep: ”Vom ajunge pe locul unu în UE. La prețurile actuale valorează 40 de miliarde euro”
Specialist, despre Neptun Deep: ”Vom ajunge pe locul unu în UE. La prețurile actuale valorează 40 de miliarde euro”

Proiectul de exploatare a gazelor din cel mai bogat zăcământ cunoscut în Marea Neagră- Neptun Deep - a marcat un moment istoric.

OMV Petrom și Romgaz: Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre
OMV Petrom și Romgaz: Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre

OMV Petrom și Romgaz au aprobat planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino și Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep.

”Neptun Deep” intră în linie dreaptă. O conductă de 500 milioane de euro va aduce gazele din Marea Neagră în casele noastre
”Neptun Deep” intră în linie dreaptă. O conductă de 500 milioane de euro va aduce gazele din Marea Neagră în casele noastre

Proiectul de exploatare a gazelor din Marea Neagră din cel mai bogat zăcământ cunoscut - Neptun Deep - intră în linie dreaptă.

OMV Petrom și Romgaz au depus declarația de comercialitate pentru exploatarea gazelor din Neptun Deep, Marea Neagră
OMV Petrom și Romgaz au depus declarația de comercialitate pentru exploatarea gazelor din Neptun Deep, Marea Neagră

S-a făcut încă un pas pentru a începe exploatarea gazelor din zăcământul de mare adâncime Nepun Deep, din Marea Neagră.

Romgaz dă un miliard de dolari pe un zăcământ din Marea Neagră. Ce înseamnă pentru România
Romgaz dă un miliard de dolari pe un zăcământ din Marea Neagră. Ce înseamnă pentru România

Guvernul a anunțat, marți, că a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare pentru preluarea de către compania de stat Romgaz a participației companiei Exxon aferente perimetrului Neptun Deep din Marea Neagră.    

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.