Doi copii au fost răniți într-un carusel din Craiova. Mama lor ar fi ignorat pericolul, deși ar fi fost avertizată

×
Codul embed a fost copiat

Doi copii mici au fost răniți în Parcul Tineretului din Craiova, după ce caruselul în care se aflau împreună cu mama lor s-a rupt. Părinții - ambii cadre medicale- îi aduseseră în parc pentru aniversarea celui mic, care împlinea un an.

Administratorul instalației susține că i-ar fi atras atenția femeii că există pericol de rănire. Momentul incidentului a fost surprins și de camerele de supraveghere.

În filmarea surprinsă de camerele de supraveghere se observă cum în carusel se afla doar mama cu cei doi copii, iar celelalte locuri sunt goale.

Cei mici - o fetiță de 3 ani și jumătate și fratele ei, de un an - stau în față, iar mama lor - în spate. Aparatul pornește și face o rotație. La cea de-a doua însă, brațul de echilibru cedează, iar macheta se înclină spre exterior. Totul durează mai puțin de o jumătate de minut, iar cei doi copii cad din scaune.

Citește și
incendiu general
Cinci copii lăsați singuri acasă au murit, în urma unui incendiu. Mama lor a încercat să îi salveze
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Tatăl povestește că înainte de accident, s-au mai dat o dată în carusel, fără să se întâmple nimic.

Lucian Băluță, tatăl copiilor: ”S-au dat un ciclu de 3 minute după care am coborât și am vrut să plecăm, moment în care fetița a vrut să se mai dea încă o dată, am schimbat macheta și s-a dat în altă machetă. Am auzit o pocnitură puternică, cât și soția și copiii țipând și am văzut copilul cu mâna prinsă sub machetă".

Copiii au fost duși urgent la spital pentru îngrijiri, dar nu au rămas internați. Între timp a ajuns și poliția la fața locului. Atât mama copiilor, cât și administratorul echipamentului au fost audiați.

 

Dosar penal pentru vătămare corporală și neglijență în serviciu

 

Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt IPJ Dolj: ”Din declarațiile administratorului a reieșit că acesta i-ar fi adus la cunoștință femeii că în conformitate cu funcționarea aparatului de agrement, greutatea maximă admisă de machetă este de 40 de kilograme, iar accesul copiilor sub trei ani este interzis”.

Părinții susțin însă că lucrurile nu au stat deloc așa.

Lucian Băluță, tatăl copiilor: ”A intervenit administratorul locului de joacă și ne-a sugerat, pentru siguranța noastră, cel mai bine să urce și mama, deoarece caruselul poate suporta până la 200kg, iar greutatea lor nu depășește 100 kg”.

Firma care deține caruselul susține că ultima revizie s-a făcut anul trecut, în octombrie, și că instalațiile aveau toate avizele în regulă.

După incident, băiețelul a fost cel mai grav rănit, iar pentru el părinții vor scoate un certificat medico-legal. Oamenii au depus deja o plângere penală împotriva administratorului. Și polițiștii fac cercetări, pentru vătămare corporală și neglijență în serviciu.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Grav accident în județul Brașov. Doi copii au murit după ce două mașini și o căruță s-au ciocnit
Grav accident în județul Brașov. Doi copii au murit după ce două mașini și o căruță s-au ciocnit

Un grav accident de circulaţie s-a produs, duminică, pe un drum judeţean din Braşov, după ce două maşini şi o căruţă s-au ciocnit

Cinci copii lăsați singuri acasă au murit, în urma unui incendiu. Mama lor a încercat să îi salveze
Cinci copii lăsați singuri acasă au murit, în urma unui incendiu. Mama lor a încercat să îi salveze

Cinci copii care au fost lăsați singuri într-un apartament din Illinois au murit, în urma unui incendiu.

O navă cu migranţi s-a scufundat. 42 de oameni, între care 8 copii, au murit
O navă cu migranţi s-a scufundat. 42 de oameni, între care 8 copii, au murit

O navă cu migranţi s-a scufundat la scurt timp după ce a plecat de pe coasta Saharei Occidentale, în nord-vestul Africii, în direcţia insulelor Canare spaniole, 42 de migranţi aflaţi la bord pierzându-şi viaţa.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.