Csaba Asztalos (CNCD): Colţescu a greşit, nu trebuie pusă batista pe ţambal, dar nici răstignit

Csaba Ferenc Asztalos, presedintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD)
Agerpres

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, spune că Sebastian Colţescu a greşit când s-a referit la Webo folosind apelativul negru şi că nu trebuie ”pusă batista pe ţambal, dar nici nu trebuie răstignit”.

"Colţescu a greşit, dar nu trebuie pusă batista pe ţambal, nici nu trebuie răstignit. Trebuie să învăţăm din acest incident. Sunt astfel de probleme şi trebuie luate în serios. Nu consider că a fost o greşeală voită, nu cred că a fost cu intenţie, efectiv cred că nu cunoaşte acest aspect. Deci nu cunoaşte aceste aspecte. Şi a mai făcut o greşeală, din câte ştiu eu limba oficială a unei partide pentru arbitrii este engleza şi trebuia să rămână în engleză. De ce? Pentru că nu a vorbit doar cu arbitrul de centru, e în prezenţa tuturor, e public. Avem nevoie de mai multă cunoaştere, arbitrii cu siguranţă ar trebui pregătiţi în acest sens", a declarat Csaba Asztalos.

El a precizat că din punctul său de vedere este un incident rasist.

"Din punctul meu de vedere este un incident rasist. Apelativul folosit de arbitru este unul rasist, nu putem să acceptăm acel argument că în limba română nu ar avea conotaţie rasiste. De ce? Pentru că, chiar dacă societatea din România nu a avut experienţă istorică directă cu sclavia, cu discriminare rasială şi pentru mulţi cetăţeni români nu este evident conţinutul clar rasist al apelativului negru, asta nu înseamnă că nu este rasist. Noi am avut o experienţă rasistă în ceea ce priveşte discriminarea romilor în perioada de robie şi aceste explicaţii nu stau în picioare pentru arbitru. Pentru cel vizat, care face parte din acea categorie de persoane, are o altă experienţă apelativul negru. A fost şi este cea mai puternică formă de etichetare şi stigmatizarea rasială. Şi acele persoane au o memorie a sclaviei şi a discriminării", a mai spus Csaba Asztalos.

Preşedintele CNCD nu înţelege cum un arbitru poate face o astfel de greşeală la un nivel atât de înalt: "Ceea ce este de neînţeles este cum un arbitru la un asemenea nivel nu cunoaşte acest aspecte în condiţiile în care FIFA, UEFA şi FRF de ani de zile ţin o campanie puternică împotriva rasismului. Mai ales atunci când avem o campanie de susţinere a luptei împotriva rasismului a jucătorilor. Vedeţi că îngenunchează înaintea meciurilor şi aşa mai departe. Deci nu are relevanţă dacă arbitrul a vrut sau nu să discrimineze. Eu cred în bunacredinţă arbitrului. Eu cred că a fost o formă de necunoaştere, dar asta nu îl scuză".

Citește și
Ciprian Marica îl apără pe Sebastian Colțescu, acuzat de rasism. „S-a făcut un circ incredibil cu retragerea de pe teren”
Ciprian Marica îl apără pe Sebastian Colțescu, acuzat de rasism. „S-a făcut un circ incredibil cu retragerea de pe teren”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

 

Președintele CNCD amintește mai multe cazuri de rasism în fotbalul românesc

 

Preşedintelui CNCD a afirmat că în fotbalul românesc există multe cazuri de rasism, pe care a ţinut să le amintească.

"Un alt aspect faţă de care vreau să îl exprimă îngrijorarea este că foarte mulţi formatori de opinie în reacţiile lor neagă existenţa rasismului în fotbalul românesc şi spun că noi nu avem o astfel de problemă. Ba le recomand să citească interviul dat de Eric de Oliveira acum o lună în care vorbeşte clar despre rasism, să vadă că la Iaşi într-o partidă din Liga I s-au imitat sunete de animale, cazul Wellington de la Concordia, Nicuşor Bancu de la Universitatea Craiova din acest an, scandările rasiste împotriva romilor în cazul Rapid şi elementele care au fost faţă de maghiari. Faceţi o statistică şi vedeţi câte sancţiuni a luat FRF în ultimii ani pentru discriminare sau de câte ori a jucat fără spectatori echipa naţională", a mai spus Csaba Asztalos.

Meciul Paris Saint-Germain - Istanbul Başakşehir, din cadrul Ligii Campionilor, din capitala Franţei a fost întrerupt în urma unui incident considerat rasist în care a fost implicat arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu şi se va relua miercuri seara, de la ora 19:55 (ora României).

Staff-ul campioanei Turciei şi jucătorii acesteia, urmaţi de cei ai echipei PSG au luat decizia de a părăsi terenul după eliminarea antrenorului secund al formaţiei din Istanbul, fostul atacant camerunez Pierre Achille Webo, acuzând afirmaţii rasiste din partea arbitrului de rezervă.

 

Ce a făcut Colțescu

 

Colţescu i-a cerut în min. 16 arbitrului de centru Ovidiu Haţegan să intervină pentru a-l calma pe Webo, care a fost prea vehement la o decizie a arbitrului de centru, potrivit AFP.

Colţescu l-a identificat pe antrenorul secund al echipei turce cu termenul de ''tipul negru'', iar Haţegan i-a arătat cartonaşul roşu fostului atacant camerunez.

Webo a protestat, iar atacantul franco-senegalez Demba Ba (rezervă) a coborât din tribună şi l-a acuzat de rasism pe Colţescu, reproşându-i că s-a referit la culoarea pielii lui Webo, întrebându-l dacă ar fi făcut la fel şi dacă era cazul unei persoane albe, relatează AFP.

Şi jucători de la PSG, printre care Neymar, Mbabbe şi Marquinhos, au venit pentru a cere explicaţii la marginea terenului. După mai multe minute de discuţii cele două echipe au părăsit terenul.

Uniunea Europeană de Fotbal a confirmat, marţi seara, că meciul dintre Paris Saint-Germain şi Istanbul Başakşehir va fi reluat miercuri, cu alţi arbitri.

Forul continental a anunţat că o anchetă amănunţită va fi demarată imediată în legătură cu incidentul.

Ministrul Sportului din Franţa, Roxana Mărăcineanu a catalogat exprimarea arbitrului român drept rasistă.

"În această seară sportivii au luat o decizie istorică, în faţa unei atitudini pe care au considerat-o inacceptabilă. O expresie a rasismului obişnuit. Aşteptăm rezultatele anchetei, dar nu pot decât să salut simbolul puternic al gestului şi solidarităţii lor", a scris ministrul Roxana Mărăcineanu, născută în România, pe contul său de Twitter.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ministru: Îmi cer scuze în numele sportului românesc pentru acest incident nefericit. Nu cred că va fi un scandal diplomatic
Ministru: Îmi cer scuze în numele sportului românesc pentru acest incident nefericit. Nu cred că va fi un scandal diplomatic

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, miercuri dimineaţă, că îşi cere scuze, în numele sportului românesc, pentru incidentul de la meciul PSG-Istanbul BB, în care Sebastian Colţescu este acuzat de rasism.

Ciprian Marica îl apără pe Sebastian Colțescu, acuzat de rasism. „S-a făcut un circ incredibil cu retragerea de pe teren”
Ciprian Marica îl apără pe Sebastian Colțescu, acuzat de rasism. „S-a făcut un circ incredibil cu retragerea de pe teren”

Ciprian Marica i-a luat apărarea arbitrului Sebastian Colțescu, după ce acesta a fost acuzat de rasism, în timpul partidei de miercuri seara dintre Paris-Saint Germain şi Istanbul Başakşehir.

AUDIO. Momentul în care Colțescu îi spune lui Hațegan să îl sancţioneze pe
AUDIO. Momentul în care Colțescu îi spune lui Hațegan să îl sancţioneze pe "negrul ăla"

Sebastian Colţescu i-a spus lui Ovidiu Haţegan să-l sancţioneze pe "negrul ăla", arătându-l pe antrenorul secund al echipei Istanbul Başakşehir Pierre Webo, fost internaţional camerunez.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.