Craiova, acoperită de cenușă de la Complexul Energetic Oltenia. Un locuitor își spală mașina cu mopul

×
Codul embed a fost copiat

Nor de cenuşă peste mai multe cartiere din Craiova. Casele, maşinile și plantele au fost acoperite de funingine, iar locuitorii se plâng că le este pusă sănătatea în pericol din cauza aerului irespirabil.

Zilele trecute, poluarea a atins cote alarmante, susțin comisarii Gărzii de Mediu Dolj, care au amendat Complexul Energetic Oltenia cu 100.000 de lei și le-au pus în vedere să remedieze situația, altfel se vor alege cu autorizația de mediu suspendată.

„Doamne, nu mai putem respira…nu se mai vede nici termo” spuneau oamenii, pe o filmare cu telefonul.

Praful de cărbune și zgura de la coșurile cazanelor se ridică cum bate vântul, iar aerul devine irespirabil. Cenușa a pus stăpânire pe casele localnicilor, pe plante sau mașini. Bieții oameni nu pot nici măcar să își mai aerisească locuințele.

Marian Mărciuică: „Ne deranjează că noi respirăm cenușa asta . Vântul aduce toată cenuşa, nu numai cea care este eliminată pe coş, ci și cea care e depozitată, pentru că e un depozit de cenușă în jur și de acolo o spulberă vântul.”

Citește și
tsunami
UPDATE. Momentul în care Tonga este lovită de tsunami după erupția unui vulcan subacvatic
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Un bărbat, de exemplu, își șterge în fiecare dimineață mașina cu mopul pentru a putea merge la muncă.

„O jumătate de oră după ce am dat gheața jos, trebuie să dăm și cenușa. Să o speli în fiecare zi la spălătorie nu cred că e prea convenabil.”

Copiii sunt forțați să stea în case.

Ana Buică: „Copiii se îmbolnăvesc. Tușesc, ei nu știu să se ferească, le intră cenușă în guriță.”

Unii cetățeni au decis să se mute.

Gheorghe Brânduş: „Ca anul ăsta nu a fost niciodată, copiii, deja au plecat, nu au mai stat aici, au zis că nu mai pot să stea în mizeria asta”.

Praful provine de la cazanele care nu sunt etanșe. Reprezentanții Complexului Energetic Oltenia susțin însă că se fac reparații anual.

„A fost înregistrat cod galben de vânt cu viteze care au depășit 65 km/h. Rafalele au spulberat pulberile sedimentabile din zona cazanelor de ardere, unde se lucrează la sistemul de etanșări și reparații canale gaze arse" transmite Complexul Energetic Oltenia.

Comisarii Gărzii de Mediu Dolj au aplicat o amendă după ce au verificat terenul, iar dacă nu se vor lua măsuri de remediere vor suspenda autorizația de mediu.

Gheorghe Călinoiu, director Garda de Mediu Dolj: „A fost sancționat cu 100.000 de lei, adică maxim, și notificată Agenția de Protecția a Mediului să găsească împreună un plan de conformare astfel încât să nu mai avem acest aspect de spulberări de cenușă”.

Locuitorii spun că vor face proteste dacă situația nu se remediază.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Unda de șoc creată de erupția vulcanului din Insula Tonga a ajuns și în România. Ce s-a întâmplat la stațiile meteo
Unda de șoc creată de erupția vulcanului din Insula Tonga a ajuns și în România. Ce s-a întâmplat la stațiile meteo

Trezit la viață, vulcanul subacvatic din Insula Tonga erupe și provoacă valuri tsunami în Pacific. Au fost cel puțin 3 erupții, iar norul de cenușă vulcanică amenință zborurile de monitorizare menite să evalueze pagubele.

UPDATE. Momentul în care Tonga este lovită de tsunami după erupția unui vulcan subacvatic
UPDATE. Momentul în care Tonga este lovită de tsunami după erupția unui vulcan subacvatic

Avertismente de tsunami au fost emise pentru insulele Tonga și Samoa, după ce un vulcan subacvatic din Pacificul de Sud a explodat într-o erupție violentă sâmbătă, trimițând în aer un nor de cenușă și abur de gaz, conform CNN.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.