Clotilde Armand a anunţat că a început demolarea construcţiilor ridicate ilegal pe raza sectorului 1

Clotilde Armand
Agerpres

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunţat, luni, că a început demolarea construcţiilor ridicate ilegal şi că se va merge până la capăt pentru a opri acest fenomen.

O premieră pentru administraţia din Bucureşti. Am început demolările construcţiilor ridicate ilegal. Ce vedeţi în fotografii este un imobil ridicat nelegal, în 2017, în cartierul Străuleşti. Fosta administraţie locală s-a încurcat în acte birocratice, când a fost vorba de desfiinţarea construcţiei, deşi exista o decizie emisă, în 2018, de Judecătoria Sectorului 1. Sentinţa a fost ignorată de trei ani", a scris, luni, pe Facebook, Clotilde Armand.

Primarul Sectorului 1 anunţă că a solicitat Poliţiei Locale să aplice de urgenţă legea în acest caz, să treacă la demolarea imobilului şi să aducă terenul în starea iniţială.

Pus în faţa somaţiilor, proprietarul a ales să-şi demoleze singur construcţia ilegală. I-am dat termen până joi, să desfiinţeze şi platforma de ciment, în caz contrar vom face noi acest lucru, iar el va deconta toate lucrările. Am spus şi o voi repeta să înţeleagă toată lumea, nu tolerez construcţii ilegale pe raza Sectorului 1 şi vom merge până la capăt să oprim acest fenomen”, a mai scris edilul.

Citește și
apa calda
Proiect-pilot în Sectorul 1. Soluția găsită de primărie pentru a evita problemele cu apa caldă
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
PSD, plângere împotriva congresului PNL: Pune în pericol sănătatea publică din întreaga țară
PSD, plângere împotriva congresului PNL: Pune în pericol sănătatea publică din întreaga țară

PSD a trimis mai multe sesizări împotriva congresului PNL către Poliția Locală Sector 1, Poliția Locală București, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Prefectura Capitalei, Direcția Generală a Poliției Municipiului București, IGP și IGSU.

Proiect-pilot în Sectorul 1. Soluția găsită de primărie pentru a evita problemele cu apa caldă
Proiect-pilot în Sectorul 1. Soluția găsită de primărie pentru a evita problemele cu apa caldă

Primăria Sectorului 1 a anunțat un proiect-pilot care va fi derulat în cartierul Aviaţiei, pentru ca locuitorii să nu mai întâmpine probleme cu apa caldă şi căldura în această iarnă, în condiţiile în care zona este la capătul reţelei de termoficare.

Clotilde Armand vrea să treacă parcurile Cişmigiu şi Herăstrău în administrarea ADP Sector 1
Clotilde Armand vrea să treacă parcurile Cişmigiu şi Herăstrău în administrarea ADP Sector 1

Consiliul Local Sector 1 a respins un proiect de hotărâre care prevedea formularea unei cereri către CGMB, de a trece în administrarea sa o parte din Parcul "Regele Mihai I al României", precum şi Parcul Cişmigiu.

Armand anunță concedierea unui director: “Fost consilier PSD Sector 5, fost consilier personal al lui Daniel Tudorache”
Armand anunță concedierea unui director: “Fost consilier PSD Sector 5, fost consilier personal al lui Daniel Tudorache”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunţă, miercuri, eliberarea din funcţie a directorului general de la Direcţia de Utilităţi Publice, Salubrizare şi Protecţia Mediului Sector 1.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.