Ce se va întâmpla cu persoanele infectate cu Covid-19, dar asimptomatice. Anunțul lui Tătaru

Nelu Tătaru
Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi că ia în calcul ca persoanele infectate cu noul coronavirus care vor fi asimptomatice să stea acasă, în măsura în care transmiterea comunitară va fi "joasă".

"Am fost la a doua perioadă de măsuri de relaxare. Nu poţi face în acelaşi timp, să creşti riscul. Am dat măsurile de relaxare. Este deja o perioadă în care sunt nişte riscuri. Dând voie în locuri libere unor persoane pe care le ştim infectate, creşte acest risc. În măsura în care vom avea transmitere comunitară joasă, gândim şi asimptomaticii acasă, sub supravegherea medicilor de familie", a spus ministrul, aflat într-o vizită la Mioveni, unde evaluează situaţia unităţii sanitare din localitate.

El a amintit că cetăţenii care se întorc în ţară vor sta în autoizolare 14 zile.

"În măsura în care vedem că acel stat are rată de cazuri noi la mia de locuitori, mică gândim prin reciprocitate, să avem cu acele state anumite reguli în care să scoatem autoizolarea la întoarcere. Dar încă nu este momentul. În această perioadă analizăm momentul şi veţi vedea spre 15 iunie şi deciziile luate. (...) Da, avem cele 14 zile", a susţinut Nelu Tătaru.

Ministerul Sănătăţii, a adăugat el, doreşte să preia coordonarea "strict medicală" a spitalelor, dar a precizat că acestea vor rămâne la autorităţile locale.

Citește și
Nelu Tataru
Nelu Tătaru: Peste 29.000 de români vor fi testați pentru Covid-19, pentru a vedea câți sunt imuni
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

"Să preia coordonarea strict medicală (MS - n.r.). Subordonarea, ordonatori de credite rămân autorităţile locale. Condiţia este noi să avem un management, o conduită şi o coordonare medicală centralizată pentru a putea desfăşura o activitate medicală şi de calitate, dar şi complexă. Gândiţi-vă că dacă în această pandemie nu aveam coordonarea, nu puteam, oricât aş fi mers eu prin fiecare spital, să aduc modificarea acelui management şi gândiţi-vă că au fost focare importante", a arătat Tătaru.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cât timp vom mai purta masca de protecție. Ce spune ministrul Sănătății
Cât timp vom mai purta masca de protecție. Ce spune ministrul Sănătății

După o perioadă cu cifre optimiste, joi, numărul cazurilor noi de coronavirus a trecut de 200 i este cel mai mare din ultimele 10 zile. Ar putea fi o consecinţă a relaxării măsurilor ori o echilibrare a raportărilor zilnice, spun specialiştii.

Nelu Tătaru: Peste 29.000 de români vor fi testați pentru Covid-19, pentru a vedea câți sunt imuni
Nelu Tătaru: Peste 29.000 de români vor fi testați pentru Covid-19, pentru a vedea câți sunt imuni

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat miercuri că testul de prevalenţă COVID-19, care va arăta procentul de populaţie imunizată la noul coronavirus, se va întinde pe lunile iunie, iulie, august şi va fi făcut pe un eşantion de 29.019 subiecţi.

Anunț de la ministrul Sănătății. Când, unde și câte teste Covid-19 se vor face

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.