Căminele Universității Transilvania din Brașov, pline de ploşniţe. „E destul de nasol. Nu avem ce să facem”

×
Codul embed a fost copiat

Invazie de ploșnițe într-un cămin studențesc al Universității Transilvania din Brașov. Paraziții au apucat să se strecoare în saltelele și în pernele unor tineri, iar administrația este nevoită acum să facă dezinsecție.

Ca să elimine problema, trebuie să înlocuiască plintele, prizele și mobilierul unde s-ar putea adăposti supărătoarele gângănii. Poate chiar și parchetul.

Apariția ploșnițelor a fost reclamată de studenții cazați într-o cameră de patru locuri, aflată la etajul șase al unui cămin. Administrația i-a mutat în alte încăperi atât pe ei, cât și pe cei din vecinătate.

Student: „Știu că au fost doar în saltele și în acel cadru de lemn de sub saltele, că și acela e periculos, și niște perne”.

Student: „Nu e prea plăcut, având în vedere că se poate infecta toată clădirea și de acolo se ajunge la alte probleme”.

Citește și
plosnite
Cel puțin patru copii au fost mușcați de ploșnițe în școlile din Sectorul 5. A început dezinsecția
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Ca să stârpească ploșnițele, administrația a făcut deja două runde de dezinsecție și va fi nevoită să repete operațiunea.

Daniel Munteanu, prorector al Universității Transilvania Brașov: „Problema este că este destul de costisitoare intervenția și noi sperăm că aceste intervenții nu vor fi foarte frecvente. Undeva la peste 20.000 de lei costă factura”.

În plus, vor fi înlocuite plintele, prizele și blaturile de lemn, unde ploșnițele își fac, de regulă, cuib. Chiar și parchetul ar trebui schimbat. Studenții sunt supărați că nu au fost înștiințați de situație și au aflat întâmplător că trebuie să ia măsuri de precauție.

Studentă: „E destul de nasol, dar nu avem ce să facem, adică știu că nu scapi de ele. Nu, din gură în gură ce s-a dat așa”.

Ploșnițele pătrund în locuri mici și înguste și pot fi greu observate pe timpul zilei. Ies din ascunzători noaptea, pentru a se hrăni. Mușcătura lor provoacă umflături însoțite de o senzație de arsură dureroasă și mâncărimi. Aceste insecte pot trăi până la doi ani fără să se hrănească, iar într-un an depun între 300 și 500 de ouă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ploșnițe la Spitalul Universitar. Medicii au găsit insectele pe un pacient
Ploșnițe la Spitalul Universitar. Medicii au găsit insectele pe un pacient

S-a dat alarma la Spitalul Universitar din București, iar un cabinet din unitatea de primiri urgențe, a fost închis, după ce medicii au găsit ploșnițe pe un pacient.

Cel puțin patru copii au fost mușcați de ploșnițe în școlile din Sectorul 5. A început dezinsecția
Cel puțin patru copii au fost mușcați de ploșnițe în școlile din Sectorul 5. A început dezinsecția

Toate unitățile de învățământ din Sectorul 5 trec printr-un proces de dezinsecție, după ce în două școli au apărut ploșnițe.  

IKEA România infirmă infestarea cu ploșnițe la magazinul din Pallady, după o investigație internă
IKEA România infirmă infestarea cu ploșnițe la magazinul din Pallady, după o investigație internă

În urma apariției informației potrivit căreia la IKEA Pallady ar fi o infestare cu ploșnițe, grupul suedez a emis un comunicat de presă în care anunță că s-au făcut investigații și că nu există astfel de insecte la sediu.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.