A fost lansat barometrul alimentației. Ce preferă românii când vine vorba despre mâncare

×
Codul embed a fost copiat

Oficial, un român mănâncă într-o lună 8 kilograme de pâine, tot atâtea de legume și 3 kilograme de carne, dar nicio instituție publică de sănătate sau alimentație nu știe sub ce formă consumă oamenii aceste alimente.

Procesate industrial sau crude, prăjite sau la cuptor, în ulei sau la abur. Barometrul alimentației lansat miercuri arată că doar 3 din 10 români, din orașe, își mai gătesc ca să-și ia mâncare la serviciu, restul mănâncă la restaurant, la cantină sau de la supermarket.

Cantitatea de legume consumată de români este în creştere, cu aproape un kilogram pe lună în ultimii 10 ani, arată datele oficiale. Însă modul în care sunt pregătite este necunoscut.

A crescut şi cantitatea de carne consumată de un român, potrivit INS. Problema rămâne tot felul de preparare.

Institutul Naţional de Sănătate Publică, cel care ar trebui să propună politicile publice în alimentaţie face abia acum un studiu sociologic ca să afle cât gătim, ce mâncăm, când punem masa şi cât stăm la ea.

Citește și
Peste
De ce hamsiile, sardinele sau șprotul sunt cele mai bune surse de nutrienți
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Alexandra Cucu, director în Institutul Naţional de Sănătate Publică: ”Deci noi nu ştim acum, potrivit regulamentului european, ce mâncăm! Ce mâncăm mai ales, cine mănâncă mai ales da, comparabil cu Europa nu ştim acum. Este pentru prima dată când se întâmplă acest studiu al acordului alimentar la români".

Va fi gata anul viitor, promit reprezentanţii instituţiei. Între timp Barometrul programului european FOOD, făcut pentru prima dată anul acesta în România arata ca mâncarea procesată este soluţia majorităţii celor care mănâncă la serviciu. Peste 55% mănâncă de la cantină, restaurant sau preparate de la supermarket.

Şi peste 35% nu au o masă de prânz constantă sau nu iau niciodată prânzul la muncă. Autorităţile recunosc că nu pot verifica toate produsele gata preparate, dar vor să facă noi reguli.

Horia Constantinescu, preşedintele ANPC: "Etichetele sunt parcurse de consumatorul mediu, cel care nu este neapărat cel mai informat dintre noi, căruia i se pare că simplă înşiruire de E-uri înseamnă arome, cu toate că există unele care pot tulbura grav capacitatea de concentrare a copiilor de exemplu, să putem afişa într-un mod brutal, ca pe pachetele de ţigări, aceste lucruri la raft."

O altă soluţie ar fi etichetele colorate.

Alexandra Cucu, director în Institutul Naţional de Sănătate Publică: "Etichetarea nutriţională pe coduri de culoare. Ca să ştie omul, domle asta e verde sau e roşu. Sigur, vă daţi seama, este o bătălie singuri împotriva tuturor. Mai rău că la ţigări, Va fi sănătatea publică versus toţi ceilalţi care nu-şi vor dori etichetarea."

Alimentaţia echilibrată şi programe de sănătate mai bune au dus la reducerea incidentei bolilor cardiace în Franţa, ţară care avea în urmă cu 20 de ani, ca şi România, cele mai multe decese provocate de afecţiunile circulatorii şi de inimă. La noi politicile publice existente, precum şi recomandările oficiale de consum sunt neschimbate în ultimii 10 ani, timp în care a crescut doar taxarea viciilor.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Elevi din Baia Mare, puși în pericol. Ce s-a găsit în cantinele de lângă școli
Elevi din Baia Mare, puși în pericol. Ce s-a găsit în cantinele de lângă școli

Caz revoltător în Baia-Mare! Poliţiştii şi inspectorii sanitar-veterinari au descoprit carne expirată şi multă mâncare trecută de termenul de valabilitate, chiar în cantinele şi magazinele care funcţionează pe lângă şcolile din oraş.

De ce hamsiile, sardinele sau șprotul sunt cele mai bune surse de nutrienți
De ce hamsiile, sardinele sau șprotul sunt cele mai bune surse de nutrienți

Nu avem studii oficiale, însă ne este clar că preferințele românilor, în materie de pește, se orientează către speciile mari.

Un băiețel de 4 ani a căzut de la zeci de metri înălțime. Cum a supravieţuit
Un băiețel de 4 ani a căzut de la zeci de metri înălțime. Cum a supravieţuit

Un băiețel în vârstă de 4 ani din Nonthaburi, Thailanda, a supraviețuit miraculos după o căzătură groaznică de 30 de metri înălțime. Norocul lui a fost că a aterizat pe un stand de alimente care a atenuat impactul.

Aplicaţia oficială care găseşte cele mai mici preţuri la alimente. Cât a costat realizarea ei
Aplicaţia oficială care găseşte cele mai mici preţuri la alimente. Cât a costat realizarea ei

Monitorul preţurilor la alimente va fi lansat pe 15 octombrie, iar consumatorii vor putea compara preţurile pentru 30.000 de sortimente în lanţurile de magazine existente în România.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.