Reacţia unei turiste când află că există Neversea şi la munte. "Am făcut trenuleţul vesel"

×
Codul embed a fost copiat

La munte s-a mutat, pentru o zi şi Neversea, cel mai aşteptat festival de la malul mării. Turiştii care au ajuns ieri în Predeal au uitat pentru un timp de schiat şi săniuş şi au dansat fără oprire în fata scenei amenajate la baza pârtiei Clăbucet.

Organizatorii Neversea au reuşit imposibilul: au adus marea la munte. A fost nevoie doar de o scenă şi câţiva artişti care să îi introducă pe turişti în atmosfera celui mai aşteptat festival de la malul mării. Aceşti prieteni din Constantă au venit pentru un weekend la Predeal. S-au simţit însă ca acasă.

„De la mare am venit la munte. Întâmplător am descoperit că este şi Neversea la munte şi ne bucurăm că am putut participa în seara asta", spune un turist.

,,Suntem ultimii mohicani aici pe pârtia la Neversea, trenuleţul vesel. Ne-a ţinut muzica în priză foarte tare, aşa, cu o energie pozitivă!", declară o turistă.

Cei care au participat la eveniment nu s-au lăsat alungaţi nici de oboseală nici de temperaturile scăzute, spre bucuria organizatorilor, care au avut de-a face cu un public numeros.

Citește și
Lost Frequencies
DJ-ul Lost Frequencies a adus atmosfera de la Untold într-un club din Capitală. VIDEO
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Adrian Chereji, director de marketing şi comunicare Neversea: ,, Neversea vine de la mare la munte. Astăzi au fost câteva mii de oamenii care s-au dat pe pârtii şi câteva sute care fost să se distreze cu Grasu XXL şi cu Şatra Benz."

Doar patru luni ne mai despart de festivalul Neversea, iar organizatorii promit show-uri de excepţie la ediţia din acest an, care va avea loc între 4 şi 7 iulie.

Bogdan Rădulescu, director comercial Neversea: “Va fi o ediţie extraordinară. Avem J-easy în premieră în România, precum şi Afrojack, Steve Aoki. Nume mari şi acestea au fost doar primele nume care vor încânta publicul ce va veni la Neversea în vara asta. Şi multe, multe alte surprize".

Cei care nu şi-au luat încă abonament pentru cea de-a treia ediţie a festivalului, îl mai pot cumpăra la preţul special de 500 de lei plus taxe.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Surpriză uriașă la Neversea 2019. Primii artiști confirmați la festival
Surpriză uriașă la Neversea 2019. Primii artiști confirmați la festival

G-Eazy, Jessie J, Afrojack, Lost Frequencies, Steve Aoki sunt printre primii artişti care au confirmat participarea la Festivalul Neversea, care va avea loc, între 4 şi 7 iulie, pe o plajă din Constanţa.

DJ-ul Lost Frequencies a adus atmosfera de la Untold într-un club din Capitală. VIDEO
DJ-ul Lost Frequencies a adus atmosfera de la Untold într-un club din Capitală. VIDEO

DJ-ul Lost Frequencies a adus, sâmbătă seara, atmosfera de la Untold și Neversea în mijlocul iernii, într-un club din Capitală.

Armin van Buuren, mesaj emoţionant despre România.
Armin van Buuren, mesaj emoţionant despre România. "Un pământ binecuvântat"

La o lună şi jumătate de la UNTOLD, cel mai iubit DJ al festivalului, Armân Van Buuren, a ţinut să le reamintească fanilor cât de bine s-a simţit la noi, printr-un clip postat pe pagina personală de Facebook.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.