Recuperarea materiei pierdute în grevă, doar pe hârtie. O școală din România are ore de doar 25 de minute

×
Codul embed a fost copiat

Evaluarea Națională va începe luni, fără probleme, transmit directorii de școli care au făcut, joi, simularea tehnică a examenului.  

Au fost finalizate și listele cu profesorii care supraveghează probele și corectează lucrările. În acest timp, în unele unități de învățământ, elevii au început să recupereze materia pierdută în grevă.

Cu trei săptămâni de suspendare a cursurilor înainte de examen, absolvenții de gimnaziu au nevoie de susținere din toate direcțiile.

Luni au prima probă a Evaluării Naționale, la Limba Română. Peste două zile este cea la matematică. Rezultatele finale vor fi afișate pe 4 iulie. Unii încă lucrează cu profesorii modele de subiecte.

Cristina Buțurcă, directorul școlii 129:Se face în continuare graficul pregătirii la clasa a VIII-a. Se respectă conform programului. Joi a fost simulare tehnică, mapele sunt făcute, deciziile sunt făcute. Totul este pregătit”.

Citește și
elevi, ONU
Elevi de toate vârstele din Baia Mare au dezbătut probleme arzătoare la nivel mondial într-un comitet ONU
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Rămân școlarii din celelalte clase, care au pierdut trei săptămâni

Pentru ca profesorii să-și primească integral salariul pe iunie, multe școli au făcut planuri de recuperare. Dar unii părinții s-au plâns că recuperarea se face doar pe hârtie.

Părinte:Doar predau manualele, dau temele de vacanță și preiau manualele pentru anul III”.

R: Și recuperare?

Părinte:Când? Teoretic. Practic, nu”.

În alte unități, copiii vor primi fișe pe mail ca profesorii să bifeze toate zilele de muncă. În plus, sunt școli în care elevii au fost anunțați să nu vină deloc joi și vineri.

La o școală din Târgu Jiu fiecare disciplină are în orar doar 25 de minute. Asta, deși Ministerul Educației nu permite un interval atât de scurt.

Chiar dacă la clasele mici activitățile sunt ceva mai lejere, sunt școli care respectă strict planul de recuperare convenit cu Inspectoratul Școlar. Totuși, la clasele mai mari, acest lucru a dus la elaborarea unui orar aglomerat. De exemplu, la clasa a VI-a, de la 12.00 la 20.00, sunt înghesuite 14 materii, la interval de 14 minute cu 5 minute pauză.

Între timp și preșcolarii care merg mai departe la școală trec prin evaluările finale, întârziate.

Camelia Giura, educator:Am intrat cu greva peste etapa în care trebuia să facem evaluările finale și această etapă o cuprindem acum în programul de săptămâna aceasta”.

În final rămâne tot pe umerii părinților organizarea celor trei luni de vacanță, pentru a compensa pierderile.

Ileana Crangă, expert în Educație:Să acorde timp de joacă, timp de odihnă și timp de...nu neapărat învățare, dar să citim, să dobândim informații, să ne aducem aminte ce am făcut pe la școală și să nu intrăm în septembrie nepregătiți sau să uităm toate informațiile. Poate chiar să meargă la cluburi, cercuri”.

Însă foarte puține primării din țară organizează asemenea cluburi cu acces gratuit. Altfel, acestea înseamnă, pentru părinți, costuri de 1.500 de lei pe lună.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
O echipă de elevi din București a lansat un satelit construit chiar de ei. A ajuns în spațiu odată cu racheta lui Elon Musk
O echipă de elevi din București a lansat un satelit construit chiar de ei. A ajuns în spațiu odată cu racheta lui Elon Musk

Lansarea unei rachete Space X – în noaptea de luni spre marți - a fost un eveniment emoționant pentru un grup de liceeni din București.

Elevi de toate vârstele din Baia Mare au dezbătut probleme arzătoare la nivel mondial într-un comitet ONU
Elevi de toate vârstele din Baia Mare au dezbătut probleme arzătoare la nivel mondial într-un comitet ONU

Elevi de toate vârstele din Baia Mare au intrat, preț de câteva ore, în pielea diplomaților și au dezbătut probleme arzătoare la nivel mondial. Siguri pe ei, micii delegați au partipat la un comitet ONU.

Grevă în Educație. 60% dintre profesori continuă protestele. 350.000 de elevi nu știu ce se va întâmpla cu examenele finale
Grevă în Educație. 60% dintre profesori continuă protestele. 350.000 de elevi nu știu ce se va întâmpla cu examenele finale

A început a treia săptămână de grevă în învățământ, fără 10.000 de profesori, care s-au întors la catedră.

Emoții uriașe pentru sute de mii de elevi din clasele a VIII-a și a XII-a. Marți se află ce se întâmplă cu greva
Emoții uriașe pentru sute de mii de elevi din clasele a VIII-a și a XII-a. Marți se află ce se întâmplă cu greva

Emoțiile a peste 320.000 de elevi din clasele a VIII-a și a XII-a intră în prelungiri. Ministrul Educației a făcut vineri un nou apel către profesori să se întoarcă la catedră de săptamana viitoare, pentru ca examenele să aibă loc la datele stabilite.  

Trei elevi au ucis și mâncat o lebădă și i-au furat puii. Credeau că este „o răță foarte mare”
Trei elevi au ucis și mâncat o lebădă și i-au furat puii. Credeau că este „o răță foarte mare”

Trei adolescenţi au fost arestaţi în legătură cu uciderea şi „consumul” unei lebede îndrăgite dintr-o suburbie din Syracuse, New York, şi pentru furtul a patru pui de lebădă, săptămâna aceasta, a anunţat poliţia, conform CNN.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.