Ministrul Educaţiei: „Nu ne dorim să avem burse de merit care să fie acordate pentru medii sub baremul de trecere”

Ligia Deca
Agerpres

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, vineri, la Sinaia, că bursele stimulează, în noua formulă, performanţa la clasă şi nu se doreşte ca cele de merit să fie acordate pentru medii sub baremul de trecere.

Conform Ministerului Educației, 82,78% din totalul burselor de merit sunt acordate elevilor care se încadrează în tranşa de medii 8.00 - 10.00, iar 52,55% din totalul burselor de merit sunt acordate pentru rezultate obţinute pe tranşa de medii 9.50 - 10.00. 8,74% din totalul burselor de merit revin elevilor care se încadrează în tranşa de medii 5.00 - 7.99 şi 1,84% din totalul burselor de merit este generat de mediile sub 5.00.

Per total, aproximativ 45.000 de elevi cu medii sub 8.00 primesc bursa „de merit” , adică aproape 10% din total.

„Bursele stimulează, în noua formulă, performanţa la clasă. Asta înseamnă că actuala categorie de burse de merit înglobează ce era înainte bursa de studiu şi bursele de merit. Într-adevăr, ca orice politică nouă, a avut nişte efecte punctuale, care trebuie să fie rezolvate, discutăm acum care va fi acea formulă. Nu ne dorim să avem burse de merit care să fie acordate pentru medii sub baremul de trecere şi trebuie să vedem dacă filosofia impune un prag de medie sau pur şi simplu vorbim despre o reseparare a burselor de studiu faţă de bursele de merit sau pur şi simplu o numim bursă de progres educaţional cu barem minim de medie, dar care să stimuleze exact asta, progresul şcolar, pentru că de asta avem nevoie la un procent de 44% copii de 15 ani analfabeţi funcţional", a declarat ministrul.

În context, Deca a subliniat că, într-o proporţie covârşitoare, bursele de merit se acordă pentru cei mai buni copii.

Citește și
elev
Ce spun părinții despre faptul că elevi cu medii cuprinse între 1 și 5 primesc burse de merit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Nici noi nu ne dorim să avem burse de merit sub o medie minimă decentă, însă vorbim despre un procent de sub 2% din totalul burselor de merit care sunt în această situaţie. (...) Deci, într-o proporţie covârşitoare, cele 450.000 de burse de merit se acordă pentru cei mai buni copii", a adăugat Ligia Deca. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România Educată. 429 de elevi din Iași cu medii sub 5 primesc burse de „merit”
România Educată. 429 de elevi din Iași cu medii sub 5 primesc burse de „merit”

Doi elevi din judeţul Iaşi cu medii cuprinse între 1 şi 1,99 primesc bursă de merit, alături de alţi peste 400 de elevi cu medii sub 5. Aceste medii, în mod normal, duc la repetenţie a anului.

Ce spun părinții despre faptul că elevi cu medii cuprinse între 1 și 5 primesc burse de merit
Ce spun părinții despre faptul că elevi cu medii cuprinse între 1 și 5 primesc burse de merit

Aproximativ 8.500 de elevi cu medii cuprinse între 1 și 5 primesc burse de merit, potrivit Ministerului Educației.  

România Educată. Aproape 8.500 de elevi cu medii sub 5 primesc burse „de merit”
România Educată. Aproape 8.500 de elevi cu medii sub 5 primesc burse „de merit”

Aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, potrivit datelor oferite de Ministerul Educației. Concret, este vorba despre 8.494 de elevi care se află în această situație.

Ministerul Educației: 170 de elevi primesc bursă de excelenţă olimpică I, pentru premii la olimpiadele internaţionale
Ministerul Educației: 170 de elevi primesc bursă de excelenţă olimpică I, pentru premii la olimpiadele internaţionale

Ministerul Educaţiei a făcut publice, vineri date statistice privind numărul elevilor care primesc burse şi tipul acestora.

România educată. Un elev din Sibiu cu media 1,59 primește bursă de „merit”. Următorul bursier pe listă are media 1,85
România educată. Un elev din Sibiu cu media 1,59 primește bursă de „merit”. Următorul bursier pe listă are media 1,85

Patru elevi din Sibiu cu medii sub 5 primesc burse de merit, după ce noua Lege a Educației a scos limita de medie. Astfel, s-a ajuns în situația ca un elev cu media 1,59 să primească bursă de merit, iar următorul pe lista bursierilor să aibă 1,85.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.