Rezoluție ONU: 4 decembrie, Ziua Internațională a Băncilor

bani
Shutterstock

4 decembrie a fost stabilită de ONU drept Ziua Internațională a Băncilor, ca semn de recunoștință pentru rolul vital pe care îl joacă.

 

La 19 decembrie 2019, Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluţia 74/245, care desemna 4 decembrie drept Ziua Internaţională a Băncilor, ca semn de recunoştinţă pentru potenţialul semnificativ al băncilor de dezvoltare multilaterală şi al altor bănci internaţionale de dezvoltare în dezvoltarea finanţării durabile şi furnizarea de expertiză, precum şi pentru rolul vital al sistemelor bancare în statele membre ONU în contribuţia la îmbunătăţirea nivelului de trai, potrivit www.un.org.

Pentru a ajunge la o dezvoltare durabilă - în particular, prin eradicarea sărăciei, reducerea inegalităţii şi combaterea schimbărilor climatice - este necesară o perspectivă pe termen lung, cu o colaborare între guverne, sectorul privat şi societatea civilă.

Sunt necesare eforturi la toate nivelurile pentru reducerea incertitudinii globale

Totuşi, incertitudinile favorizează un comportament pe termen scurt. Prin urmare, afacerile private ezită să angajeze fonduri în proiecte de investiţii pe termen lung. În perioade de instabilitate financiară, gospodăriile se concentrează pe nevoile imediate. Iar decidenţii politici se ghidează adesea pe cicluri politice pe termen scurt.

Sunt necesare, astfel, eforturi la toate nivelurile pentru asigurarea că puterea acţiunii colective poate reduce incertitudinea globală, în timp ce inovarea financiară poate genera un progres semnificativ în cadrul Agendei 2030 şi al Agendei de Acţiune de la Addis Ababa a celei de-a treia Conferinţe Internaţionale privind Finanţarea pentru Dezvoltare, evidenţiază www.un.org.

Citește și
banca
Noi informații despre posibilul „blat” ROBOR. Inspectorii au ridicat un volum foarte mare de date, care trebuie analizate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primăria Municipiului București vrea să împrumute 500 de milioane de lei de la bănci pentru a plăti căldura
Primăria Municipiului București vrea să împrumute 500 de milioane de lei de la bănci pentru a plăti căldura

Primarul general Nicușor Dan vrea să împrumute jumătate de miliarde de lei de la bănci pentru a plăti căldura bucureștenilor din această iarnă.

Noi informații despre posibilul „blat” ROBOR. Inspectorii au ridicat un volum foarte mare de date, care trebuie analizate
Noi informații despre posibilul „blat” ROBOR. Inspectorii au ridicat un volum foarte mare de date, care trebuie analizate

Apar noi informații în legătură cu investigația Consiliului Concurenței la cele 10 bănci, care participă la calculul ROBOR. Inspectorii au ridicat un volum foarte mare de date, care trebuie analizate.

Tot mai multe firme se împrumută la bănci pentru a-și continua activitatea, în ciuda condițiilor aspre și a dobânzilor mari
Tot mai multe firme se împrumută la bănci pentru a-și continua activitatea, în ciuda condițiilor aspre și a dobânzilor mari

Cu o inflație în creștere și costuri tot mai mari, firmele se împrumută mai mult, mai ales pe termen scurt.

Inspecțiile la cele 10 bănci care participă la stabilirea ROBID/ROBOR, finalizate. Ce amenzi riscă băncile
Inspecțiile la cele 10 bănci care participă la stabilirea ROBID/ROBOR, finalizate. Ce amenzi riscă băncile

Consiliul Concurenţei a finalizat inspecţiile inopinate efectuate la cele 10 bănci participante la stabilirea ratelor de referinţă ROBID/ROBOR.

Consiliul Concurenței continuă controalele la principalele bănci din România în cazul „blatului” pe ROBOR
Consiliul Concurenței continuă controalele la principalele bănci din România în cazul „blatului” pe ROBOR

Consiliul Concurenței continuă controalele la principalele bănci din România. Inspectorii verifică dacă acestea s-au înțeles pentru a crește mai mult dobânzile, față de cât este normal în această perioadă, cu inflație mare.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.