Mai mulți români au fost prinși la furat în zonele devastate de inundații în Germania

×
Codul embed a fost copiat

Mai mulți români au fost prinși în timp ce sustrăgeau diverse lucruri din zonele grav afectate de furtuni, din Germania. Aceștia sunt acuzați de însușirea fără drept a unor deșeuri.

În ultimele zile, polițistii au intervenit la peste 13 situații de acest gen, iar oamenii legii fac apel la cetățeni să raporteze orice persoană sau vehicul care li se par suspecte, conform Presse Portal, un portal oficial pe care se găsesc comunicatele transmise de poliția locală.

Printre cei care au fost surprinși profitând de dezastrul produs se află și câtiva români.

Sâmbătă, în Rahmedestrasse a fost observată o dubiță suspectă, iar unele persoane scotoceau printre resturi și încărcau fier vechi. O patrulă de poliție sosită în zonă i-a verificat pe aceștia, iar șoferului, un român în vârstă de 47 de ani, i s-au adus mai multe acuzații.

La amiază, tot sâmbătă, dintr-o furgonetă au fost furate o mașină de spălat vase și alte câteva electronice.  Acuzați de furt au fost doi români în vârstă de 20 și, respectiv, 34 de ani.

Citește și
Cel puțin 165 de oameni au murit și peste 100 sunt dați dispăruți în inundațiile din Germania. ”Ne-a lovit Apocalipsa”
Cel puțin 165 de oameni au murit și peste 100 sunt dați dispăruți în inundațiile din Germania. ”Ne-a lovit Apocalipsa”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

CITEȘTE ȘI: Zeci de români au fost surprinsi în mijlocul inundațiilor devastatoare din Germania: „Mulți au pierdut totul”

Un camion vechi care ridica suspiciuni a fost observat, tot sâmbătă, în zona Markaner/Linscheidtstrasse. După câteva ore, camionul a fost observat și de biroul de ordine publică de pe Brachtenbecker Weg. În acest caz un alt român, în vârstă de 46 de ani, a fost reclamat pentru încălcarea Ordonanței șoferilor, a Regulamentului comerțului și a Legii echipamentelor electrice.

Și nu numai românii au fost prinși făcând astfel de lucruri. Și un cetățean bulgar în vârstă de 20 de ani a fost acuzat, după ce a intrat într-o pivniță din Nettestrasse, care nu mai putea fi închisă, și a ieșit din aceasta cu o pungă. În pungă, polițiștii au găsit diverse obiecte electrice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Dezastrul lăsat de inundațiile din Germania și Belgia ar fi putut fi evitat măcar parțial, dacă existau avertizări
Dezastrul lăsat de inundațiile din Germania și Belgia ar fi putut fi evitat măcar parțial, dacă existau avertizări

Oamenii încă se luptă cu dezastrul lăsat în urmă de inundaţii, în vestul Europei. Cel puţin 190 de oameni şi-au pierdut viaţa, iar sute de persoane sunt încă date dispărute.

Cel puțin 165 de oameni au murit și peste 100 sunt dați dispăruți în inundațiile din Germania. ”Ne-a lovit Apocalipsa”
Cel puțin 165 de oameni au murit și peste 100 sunt dați dispăruți în inundațiile din Germania. ”Ne-a lovit Apocalipsa”

Inundaţiile devastatoare din vestul Germaniei au provocat moartea a cel puţin 165 de oameni, conform celui mai recent bilanţ. Și peste 100 de persoane sunt în continuare date dispărute.

Merkel, despre inundaţii: ”Este îngrozitor. Limba germană abia dacă poate descrie devastarea”
Merkel, despre inundaţii: ”Este îngrozitor. Limba germană abia dacă poate descrie devastarea”

Cancelarul german Angela Merkel a descris, duminică, drept “îngrozitoare” inundaţiile care au devastat zone din vestul Europei, după ce bilanţul victimelor în regiune a ajuns la 184, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.