Birourile companiilor din România s-au golit din nou. Din ce în ce mai mulți angajați sunt pozitivi la coronavirus

×
Codul embed a fost copiat

„În fiecare zi aflăm că alți colegi s-au îmbolnăvit, și rămân acasă”. Este realitatea pe care o trăiesc, în această perioadă, majoritatea angajaților din România.

După o scurtă perioadă de acalmie, în care românii au revenit la birou, spațiile de lucru sunt iar goale pentru că mulți au Covid, ori au intrat în contact cu o persoană pozitivă. Cei care au făcut forme ușoare lucrează on-line.

Primul exemplu sunt eu. De aceea suntem în acest moment prin intermediul platformei tehnologice de comunicare. Sunt pozitiv acasă și ca mine au fost și alte exemple”, spune managerul unei companii.

Horațiu este managerul unei companii de contabilitate. În ultima perioadă, o bună parte dintre colegii săi s-au îmbolnăvit sau au intrat în caratină pentru că au în familie pe cineva infectat.

Lucrurile se întâmplă foarte des. Am monitorizat, au apărut cazuri noi. Avem cazuri când părinții sunt ok, vor să vină la muncă, dar fiul lor aflat în clasele primare este izolat. Sunt foarte, foarte, foarte multe situații. Sunt cazuri în care simptomele sunt puțin mai grave”, spune Horațiu.

Citește și
copii covid
Secția pentru copiii bolnavi de COVID de la Arad este plină. Medicii le recomandă părinților să își testeze copiii
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

La fel stau lucrurile și la o companie de consultanță financiară și audit. În fiecare din cele 9 departamente există cel puțin trei cazuri confirmate la un interval de cel mult 24 de ore. Peste 250 de angajați lucrează aici, iar în luna ianuarie mai bine de 20 la sută dintre ei au trecut prin boală.

Efectele valului 5 al pandemiei se văd cel mai bine în acest spațiu de lucru, dedicat angajaților din departamentul de audit. Aici lucrează aproximativ 70 de persoane, iar înainte de valul 5 veneau la muncă în jur de 20 – 25 de angajați. Acum, spațiul de lucru este gol, asta pentru că o mare parte dintre salariați au fost depistați pozitiv, alții au intrat în contact cu persoane care sunt în acest moment bolnave de coronavirus.

Proiectele pe care le avem în desfășurare au un impact pentru deadlinurile de audit și avem o respensabilitate. Vorbim de o coluncrate foarte bună, o delegare de sarcini și multă muncă în echipă pentru a acoperi aceste plecări, lipsă de personal”, a explicat directorul de resurse umane.

Specialiștii în resurse umane spun că acum, la nivelul companiilor, aproximativ 30 la sută dintre angajați sunt izolați sau în carantină.

Ce am observat în ultima perioadă este că acum pică precum piesele de la Domino. Acum se îmbolnăvește unul, acum altul, acum te trezești că sunt 5-10. Și este tot timpul o rocadă, acum se face cineva bine, pică următorul departament și așa mai departe. Mai fac și call-uri pe Zoom dacă se poate, nu la volumul normal, dar muncesc cam 40 la sută din timp”, a transmis un specialist în resurse umane.

Cele mai multe firme au păstrat programul în ture și își testează angajații la început de săptămână. Medicii recomandă vaccinarea și respectarea măsurilor de distanțare, iar acolo unde activitatea permite, munca să fie făcută de la distanță pentru a se evita deplăsările cu mijloacele de transport în comun.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cum se manifestă long Covid la copii. Explicațiile medicului pediatru Mihai Craiu
Cum se manifestă long Covid la copii. Explicațiile medicului pediatru Mihai Craiu

Aproape o treime dintre testele făcute în România, în ultimele 24 de ore, au ieșit pozitive, adică peste 32 de mii. Iar autoritățile precizează că peste 3.300 de persoane au mai trecut o dată prin boală.

Secția pentru copiii bolnavi de COVID de la Arad este plină. Medicii le recomandă părinților să își testeze copiii
Secția pentru copiii bolnavi de COVID de la Arad este plină. Medicii le recomandă părinților să își testeze copiii

Secția pentru copiii bolnavi de COVID de la Arad este plină. Medicii au anunțat că pediatria a fost transformată în secție suport COVID și că toate locurile sunt ocupate.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.