DOCUMENT. Ministerul Culturii propune o serie de măsuri pentru reluarea activităţilor cultural-creative de la 1 iunie

×
Codul embed a fost copiat

Ministerul Culturii propune o serie de măsuri pentru reluarea activităţilor cultural-creative de la 1 iunie, în spaţii închise şi deschise, acestea urmând să fie analizate de Ministerul Sănătăţii şi apoi de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit unui comunicat transmis vineri, setul de măsuri priveşte angajaţii şi angajatorul, dar şi publicul, fiind stabilite reguli cu privire la amenajarea spaţiului şi desfăşurarea activităţilor culturale. De asemenea, sunt stabilite măsuri care privesc artiştii şi prestaţiile artistice.

Evenimente cu public vor avea loc respectând două tipuri de scenarii atât pentru activităţile desfăşurate la exterior, cât şi în interior, organizatorul fiind cel care trebuie să aleagă între aceste două scenarii.

"Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat activ în elaborarea şi definitivarea măsurilor pentru reluarea activităţii cu publicul în domeniul cultural. A fost o muncă susţinută care sper să permită intrarea în normalitate la data de 1 iunie. Am avut în vedere şi experienţa altor state membre UE şi suntem în continuare deschişi spre a îmbunătăţi normele, pentru că sănătatea publică primează. Am evidenţiat în repetate rânduri că sectoarele cultural-creative au fost unele dintre cele mai restricţionate şi avem nevoie de susţinere ca acestea să poată redeveni accesibile publicului, atât ca o necesitate socială, cât şi economică", a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, citat în comunicat.

Propunerile au fost elaborate în urma discuţiilor din cadrul grupului de lucru pentru reluarea activităţii cu public a sectoarelor cultural-creative, grup iniţiat de către Ministerul Culturii cu sprijinul prim-ministrului Florin Cîţu.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Din acest grup au făcut parte asociaţii şi patronate din sectorul cultural-creativ, prin diferiţi reprezentanţi mandataţi în acest sens, dar şi specialişti din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, ministere care şi-au manifestat dorinţa de a lucra împreună pentru a găsi soluţii, inclusiv pentru segmentul HoReCa. Expertiza medicală a fost asigurată de către dr. Victor Costache şi dr. Cristian Oancea, reprezentanţi ai prim-ministrului.

Documentul poate fi consultat pe site-ul Ministerului Culturii şi rămâne în consultare publică timp de 10 zile, iar propunerile pot fi transmise pe adresa de e-mail [email protected].

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Povestea prea puțin cunoscută a palatului din București care găzduiește Artmark - Palatul Cesianu-Racoviță
Povestea prea puțin cunoscută a palatului din București care găzduiește Artmark - Palatul Cesianu-Racoviță

În centrul Bucureștiului, pe Strada C.A. Rosetti, la numărul 5, se înalță unul dintre cele mai frumoase palate vechi din Capitală - Palatul Cesianu-Racoviță.

Ana Blandiana, atac frontal la Rusia.
Ana Blandiana, atac frontal la Rusia. "Graniţa a fost întotdeauna trecută într-o singură direcţie". Marea teamă a poetei

Poeta Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru anul 2024, a acordat un amplu interviu agenției de presă EFE.

American Independent Film Festival, la București. Ce vedem: Love Lies Bleeding & întâlnire cu Alexander Payne - The Holdovers
American Independent Film Festival, la București. Ce vedem: Love Lies Bleeding & întâlnire cu Alexander Payne - The Holdovers

PARTENERIAT. S-au pus în vânzare pe Eventbook biletele pentru cea de-a opta ediție a American Independent Film Festival (AIFF), care se desfășoară între 07 și 13 iunie la București.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.