Vreme ploioasă în majoritatea regiunilor din țară. Care vor fi maximele zilei

×
Codul embed a fost copiat

Luni, în jumătatea de nord a ţării vor fi înnorări şi perioade cu ploi torenţiale, descãrcãri electrice, grindinã şi vijelii. În rest, o să plouă local iar la munte, la altitudini mari, aşteptam puţină lapoviţa sau ninsoare.

Maximele termice se vor situa între 13 şi 22 de grade Celsius.

Vremea pe regiuni

 

În Dobrogea şi Bărăgan atmosfera va fi schimbătoare, ploile vin spre seară şi vântul se înteţeşte pe litoral. Temperaturile scad faţă de ziua trecutã şi vor ajunge până la 21 de grade Celsius.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, după prânz, sunt anunţate ploi în aversã, fenomene electrice şi intensificãri de vânt. Ieri în zonã au fost 25 de grade însã luni se răcoreşte şi vor fi cel mult 19 grade.

Citește și
Ploaie
Vreme rece și ploi în mai multe regiuni. Prognoza pentru zilele următoare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Moldovei şi în Bucovina, se încălzeşte uşor insã temperaturile vor fi modeste pentru începutul lunii iunie! Aşteptam mai multe serii de averse pe parcursul zilei, vântul se înteţeşte pe timpul ploilor şi la amiazã vor fi 17 grade, valori modeste pentru luna iunie!

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş, norii vor fi numeroşi şi vor aduce averse care pot fi însoţite şi de descãrcãri electrice. Vântul va avea unele porniri iar termometrele vor indica în jur de 21 grade.

În vestul țării vin câteva ploi, dar apare şi soarele pe parcursul zilei. Temperaturile cresc uşor şi vor ajunge până la 21 de grade Celsius.

În Transilvania, aşteptam mai multe perioade de instabilitate şi ploi în aversã. În zonele de munte, la altitudini mari vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare iar temperaturile cresc puţin faţă de ziua trecutã.

În Oltenia, se anunţă perioade cu soare dar şi înnorări şi averse. Vântul se înteţeşte şi amiaza ne-aduce maxime în jur de 20-21 grade, valori mai scãzute decât în mod obişnuit la aceastã datã.

La fel va fi şi în ţinuturile sudice. O să plouă local, dar zărim şi soarele din când în când. Se răcoreşte şi vor fi cel mult 21 de grade Celsius.

Vremea în București

 

În Bucureşti, luni vremea va fi frumoasă în prima parte a zilei, însă mai târziu se înnorează şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi vântul se înteţeşte. Temperatura aerului, în scãdere uşoară fatã de ieri va fi de 21 de grade Celsius.

Marți se răceşte, o să avem vreo 16 de grade în termometre, înnorări persistente şi ploi temporare spre seară.

Miercuri se încălzeşte, însă tot va fi răcoare pentru această dată. Norii vor fi numeroşi şi sunt posibile averse. Vântul va fi activ şi după prânz se vor înregistra 22 de grade Celsius.

Joi se încălzeşte, însă după se înmulţesc norii şi cresc şansele de ploaie. Temperatura maximã va fi de 25 de grade, iar cea minimã de 13 grade.

Vremea la munte

 

La munte, luni vin alte averse care pot fi torenţiale, vântul va avea intensificări de scurtă durată şi e posibil să cadă grindină. La altitudini mari, aşteptam puţină lapoviţa sau ninsoare iar temperaturile din staţiuni se vor menţine scãzute pentru această dată.

Marți se răceşte şi vin ploi torenţiale, cu fenomene eletrice, vânt nervos şi grindină.

Miercuri instabilitatea va fi ridicată şi aşteptam averse care pot fi abundente iar la altitudini mari, vor fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţă sau ninsoare.

Joi se încălzeşte dar nu scăpăm de de instabilitate şi ploi. Se pot aduna cantităţi mai mari de apă şi vor fi condiţii de grindină.

Vântul va prinde putere la altitudini mari dar va avea intensificãri şi pe timpul ploilor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 31 mai. Prognoza în București și în țară - se răcorește și vin ploile
Vremea azi, 31 mai. Prognoza în București și în țară - se răcorește și vin ploile

Ziua de duminică ne-aduce soare şi vreme bună în regiunile sudice, însă în nord, vest şi prin centru va fi răcoare şi revin ploile.

Vreme rece și ploi în mai multe regiuni. Prognoza pentru zilele următoare
Vreme rece și ploi în mai multe regiuni. Prognoza pentru zilele următoare

Sâmbătă atmosfera se menţine schimbătoare. În vest şi nord-est, vremea va fi chiar rece pentru finalul lunii mai. Soarele apare peste tot, însă după prânz sosesc aversele şi va ploua mai mult în sud-est, prin nord, la deal şi la munte.

Prognoza meteo pe următoarele 2 săptămâni. Cum va fi vremea în fiecare regiune
Prognoza meteo pe următoarele 2 săptămâni. Cum va fi vremea în fiecare regiune

Prognoza pe următoarele două săptămâni. ANM a emis o prognoză specială pentru următoarea perioadă în fiecare regiune.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.