O cantitate mare de mâncare de la restaurante ajunge la gunoi, la final de zi. Soluția propusă de Ministerul Agriculturii

×
Codul embed a fost copiat

Mâncarea este tot mai scumpă, dar și în aceste condiții o aruncăm la gunoi. Este și motivul pentru care Ministerul Agriculturii a lansat un ghid care ne poate ajuta să risipim cât mai puțin.

În fruntea listei sunt restaurantele, cantinele și firmele care organizează evenimente cu mulți oameni. Se întâmplă asta pentru că, spre deosebire de magazine unde alimentele sunt ambalate, nu pot dona atât de ușor tot ce le rămâne.

În bucătăria unui restaurant din Capitală, oalele pline cu mâncare clocotesc pe foc, iar bucătarii nu știu cum să umple mai repede farfuriile. Și, totuși, la finalul zilei foarte multă mâncare ajunge direct la gunoi.

Oana Șnel, managerul unui restaurant: La mâncarea gătită rămâne. Rămân sosuri, bucățele de carne și pe acestea nu putem să le donăm, spre exemplu, la sfârșitul zilei unei asociații. Și atunci suntem nevoiți să o aruncăm. Sâmbăta și duminica cantitatea e dublă față de cursul săptămânii.

În momentul de față, în România, există o inițiativă legislativă potrivit careia ospătarul ar putea fi obligat să întrebe fiecare client care nu a mâncat tot din farfurie dacă dorește restul la pachet. Iar restaurantele ar trebui să vă pună la dispoziție caserole. De altfel, faptul că mâncarea rămasă poate fi luată acasă ar trebui specificat și în meniu.

Citește și
bune maniere
Studiu: Transilvănenii și bănățenii, lideri la bunele maniere. Românii din Dobrogea, Maramureș și Bucovina, cei mai zgomotoși
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oricum, în România, în ultima vreme să ceri la pachet a devenit un lucru normal.

Problema este că în restaurantele în care se servește mâncare a la carte, bucătarii pregătesc dinainte cantități mari din felurile pe care le au în meniu. Astfel, potrivit unei analize a patronatelor din HoReCa, trei sferturi dintre localuri risipesc zi de zi.

Codruț Nicolau, directorul general al unui emitent de carduri: 70% dintre ele sunt materii prime, fie că vorbim de produse de carne, fie că vorbim de fructe sau legume. Din zona de mâncare procesată, cam 30%.

În topul risipei conduc cantinele, firmele de catering și cele care organizează evenimente cu mulți oameni.

Ion Biriș, președintele HORA: Noi plătim foarte mulți pentrru colectarea, distrugerea acestor alimente și e mai ieftin să cumpărăm caselore ca oamenii să își ia acasă.

Aproape toate aceste preparate sunt în stare bună la final de zi și ar putea fi donate. Doar că legea împotriva risipei alimentare nu are nici până acum norme de aplicare, spun activiștii. Astfel, nimeni nu riscă.

Gabriel Sescu, președintele Federației Băncilor pentru Alimente: Nu există niciun detaliu, nimic specificat, cum să se facă acest lucru. În ce condiții, în ce ambalaj, cât timp mai poate fi folosită hrana. Tocmai pentru că paleta este largă. De la ciorba zilei care poate că rămâne într-un restaurant, la produsele care sunt la evenimente și avem cașcaval feliat, salam feliat.

Și din această cauză, România aruncă la gunoi peste 2,5 milioane de tone de alimente anual. Tocmai de aceea Ministerul Agriculturii a lansat un ghid care ne poate ajuta să fim mai cumpătați. Suntem încurajați să mergem mai des la cumpărături, dar să luăm doar strictul necesar, să depozităm corect alimentele, să avem un frigider ordonat, să facem compost și să fim atenți la etichete. Multe produse pot fi consumate și după trecerea perioadei de valabilitate.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Uniunea Europeană risipește mai multă mâncare decât importă. Cum ar putea înjumătăți pierderile alimentare până în 2030
Uniunea Europeană risipește mai multă mâncare decât importă. Cum ar putea înjumătăți pierderile alimentare până în 2030

Cantitatea de mâncare risipită de Uniunea Europeană este mai mare decât cea importată de blocul comunitar, a dezvăluit un raport publicat marți.

Studiu: Transilvănenii și bănățenii, lideri la bunele maniere. Românii din Dobrogea, Maramureș și Bucovina, cei mai zgomotoși
Studiu: Transilvănenii și bănățenii, lideri la bunele maniere. Românii din Dobrogea, Maramureș și Bucovina, cei mai zgomotoși

Masa la restaurant trebuie să fie plăcută și pentru cei din jur, nu doar pentru noi. Un studiu neobișnuit arată că nu toți românii țin cont de bunele maniere atunci când iau masa în oraș.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.