Premieră absolută în lumea medicală. Trei oameni paralizați pot merge din nou, cu ajutorul unei noi tehnologii

×
Codul embed a fost copiat

Premieră absolută în lumea medicală. Cu ajutorul unei noi tehnologii, o echipă de cercetători elveţieni a reuşit să le schimbe viaţa în bine unor pacienţi paralizaţi de la brâu în jos.

Aceştia pot să meargă din nou, după ce medicii le-au implantat un electrod la nivelul coloanei vertebrale.

Sunt mişcări pe care bărbatul nu mai credea că le va mai face vreodată. În 2017 a rămas paralizat în urma unui accident de motocicletă.

Michael Roccati, pacient: "Am încercat să-mi mișc picioarele. Am încercat să-mi schimb poziția. A fost imposibil să fac vreo mişcare. Dar mi-am băgat în cap că e doar o situaţie de moment şi mi-am propus cu îndârjire să rezolv această problemă, aşa că nu m-am oprit niciodată. "

Acum poate să meargă aproape 2 kilometri cu ajutorul acestui dispozitiv. Mecanismul îi trimite impulsuri electrice la coloana vertebrală, iar bărbatul îl controlează prin intermediul acestei tablete.

Citește și
catel
Premieră în medicina veterinară din România. Medicii au extirpat o tumoră de 13 kilograme de la o cățelușă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oamenii de ştiinţă cercetează de 3 decenii stimularea electrică drept un tratament pentru paralizie. În 2014, de exemplu, aceşti pacienţi din Louisville foloseau o tehologie similară. Puteau să-şi mişte degetele de la picioare şi genunchii.

Noul dispozitiv dezvoltat de Institutul Elveţian de Tehnologie poate să ajungă la o mai mare parte din măduva spinării, iar pacienţii care au primit acest implant îşi recapătă capacitatea de mişcare în aceeaşi zi.

Jocelyne Bloch, medic chirurg: "Această tehnologie este atât de precisă încât, imediat după operație, pacientul poate să meargă și să stea în picioare."

În numai o săptămână, trei pacienţi paralizaţi, cu vârste între 29 şi 41 de ani, au putut să meagă din nou.

Cazul lor este detaliat într-un studiu publicat de revista Nature Medicine.

După ore întregi de exerciţii, la cinci luni de la tratament, bărbaţii au putut să meagă pe bicicletă şi chiar să facă box.

Michael Roccati, pacient: "Pot să mă ridic și să fac un duș. Cu ajutorul acestui mecanism mă simt liber. Pot merge oriunde vreau în acest moment."

Pe viitor, cercetătorii elveţieni intenţionează să testeze noul dispozitiv pe aproape 100 de persoane, pentru a se asigura că tehnologia este una benefică. În plus, vor să vadă dacă funcţionează mai bine la unii pacienţi, comparativ cu alţii.

Dacă testele vor avea succes, oamenii de ştiinţă speră ca implantul să fie utilizat la scară largă în următorii 3-4 ani. 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mărturia emoționantă a lui Silviu, un tată care învață din nou să meargă la 37 de ani, după o operație dificilă
Mărturia emoționantă a lui Silviu, un tată care învață din nou să meargă la 37 de ani, după o operație dificilă

Învață să meargă, din nou, la 37 de ani! Un pacient din Galați, tată a 4 copii, a trecut printr-o operație extrem de dificilă.

Premieră în medicina veterinară din România. Medicii au extirpat o tumoră de 13 kilograme de la o cățelușă
Premieră în medicina veterinară din România. Medicii au extirpat o tumoră de 13 kilograme de la o cățelușă

O intervenție chirurgicală realizata în premieră, în medicina veterinară din țara noastră, a dus la salvarea unei cățelușe cu șanse mici de supraviețuire.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.