Steriu: PSD lucrează la o moțiune simplă îndreptată împotriva lui Cîțu

Valeriu Steriu

Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Valeriu Steriu, afirmă că social-democraţii lucrează la textul unei moţiuni simple îndreptate împotriva ministrului Finanţelor, Florin Cîţu.

Prin această moțiune, PSD dorește să amendeze faptul că, în trei săptămâni de la instalarea în funcţia de ministru al Finanțelor, Cîțu "nu a gestionat sub nicio formă acest domeniu".

"Lucrăm în clipa de faţă la textul unei moţiuni simple pe care să o depunem săptămâna viitoare la Parlament, care doreşte să amendeze neimplicarea şi derapajul actualului ministru al Finanţelor care, în trei săptămâni, nu a gestionat sub nicio formă acest domeniu, care a continuat ceea ce a criticat atâţia ani - politica de împrumuturi, ba chiar la dobândă şi cu sume mult mai mari împrumutate, şi care, din păcate, generează efecte neplăcute românilor din creşterea puternică a cursului euro în raport cu leul. Deci, atingem nişte valori istorice exact în prag de iarnă, atunci când trebuie făcută aprovizionarea şi pe parte de energie şi când avem atât de mulţi oameni împrumutaţi în valută, deci, practic, acest lucru se va resimţi în buzunarul românilor în cel mai scurt timp", a declarat Valeriu Steriu, joi, pentru AGERPRES.

El a adăugat că, după ce nu a trecut de testul comisiilor de specialitate ale Parlamentului, Florin Cîţu "nu trece nici de testul conducerii" Ministerului Finanţelor Publice.

"Această inconştienţă şi incompetenţă demonstrată, practic, la tura de validare a miniştrilor în comisiile reunite (din Parlament - n.r.), unde ministrul Finanţelor nu a trecut, de fapt, de acea comisie şi, iată, că nu trece nici de testul conducerii unei instituţii. Tocmai de aceea este decizia luată la nivel de conducere de partid de a depune săptămâna viitoare o moţiune", a precizat Steriu.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD, nu s-a stabilit încă unde va fi depusă moţiunea simplă - la Camera Deputaţilor sau la Senat -, acest lucru urmând să fie comunicat în zilele ce vin.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant
Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant

Fostul preşedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, vineri, cu ocazia prezenţei sale la Tribunalul Vaslui, că deşi nu mai este membru al partidului a rămas un simplu simpatizant PSD.

Legea care interzice redobândirea permisului până la 10 ani pentru șoferii băuți sau drogați condamnați, promulgată
Legea care interzice redobândirea permisului până la 10 ani pentru șoferii băuți sau drogați condamnați, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Ciucă, despre decizia lui Biden privind utilizarea armamentului american de către Ucraina: E o decizie unilaterală
Ciucă, despre decizia lui Biden privind utilizarea armamentului american de către Ucraina: E o decizie unilaterală

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a declarat vineri că decizia preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, de a permite Ucrainei să folosească armamentul american pentru a lovi ţinte pe teritoriul rusesc este una "unilaterală".

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.