Stelian Ion, viitor ministru al Justiției: Una dintre primele măsuri - desfiinţarea SIIJ

Stelian Ion
Pro TV

Ministrul propus la Justiţie, Stelian Ion, a declarat miercuri, la începutul audierii sale în Comisiile parlamentare, că una dintre măsurile pe care le va lua se referă la desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

 

Stelian Ion a precizat că este nevoie de o corectare a legislaţiei, pentru a fi pusă în acord cu recomandările internaţionale, ale Comisiei Europene, GRECO şi avizele Comisiei de la Veneţia, subliniind că aceste recomandări şi avize au fost "bine-venite".

El a explicat că una dintre măsurile pe termen scurt se referă la desfiinţarea SIIJ.

"Nu vreau să se spună că au existat surprize şi nu am făcut ceea ce am promis. Vă spun răspicat că una dintre primele măsuri pe care le vom lua este aceea de desfiinţare a Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie. S-a discutat mult, au existat opinii pro şi contra, unele argumentate, altele mai puţin argumentate. Cert este că această Secţie, creată într-un context politic pe care îl ştiţi cu toţii, şi-a ratat chiar şi şansa de a demonstra contrariul a ceea ce am susţinut noi - că nu este bine-venită o astfel de Secţie şi că nu a fost concepută aşa cum ar fi trebuit. S-a plecat de la premisa că există o mare problemă de infracţionalitate în rândul Justiţiei. Deşi există probleme şi au existat unele abuzuri, nu putem spune că ne aflăm în faţa unui fenomen amplu care să justifice necesitate existenţei unei astfel de Secţii", a declarat Stelian Ion, potrivit Agerpres.

Citește și
Florin Cîțu, Ludovic Orban și Dan Barna
DOCUMENT. Care sunt promisiunile Guvernului PNL-USR-UDMR, sub conducerea lui Florin Cîțu
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Stelian Ion a arătat că, în relaţia cu procurorii, nu va abuza de autoritatea ministrului Justiţiei şi va respecta avizul CSM în legătură cu numirile procurorilor în funcţii de conducere.

În opinia sa, avizul CSM trebuie să fie unul conform în cadrul procedurilor de numire a procurorilor de rang înalt.

Tot pe termen scurt, Stelian Ion a spus că trebuie întărită lupta anticorupţie.

"Este nevoie de o nouă Strategie naţională anticorupţie. Direcţia Naţională Anticorupţie nu trebuie desfiinţată, ci din contră, trebuie întărită, astfel încât să repornească motoarele şi să lupte cu marea corupţie şi nu cu fapte mărunte. Am observat în anii trecuţi că, dacă a existat un singur caz de derapaje, s-a creat o anatema asupra întregii instituţii, ceea ce nu este corect. Din păcate, de multe ori ies în evidenţă abuzurile şi excesele şi nu lucrurile bune care sunt în proporţie de 99%'', a menţionat Stelian Ion.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Premierul Cîțu, după ce noul Guvern a obținut votul de investitură:
Premierul Cîțu, după ce noul Guvern a obținut votul de investitură: "Mulţumesc şi la treabă!"

Guvernul condus de premierul desemnat Florin Cîţu a fost învestit miercuri, prin votul plenului reunit al Parlamentului.

DOCUMENT. Care sunt promisiunile Guvernului PNL-USR-UDMR, sub conducerea lui Florin Cîțu
DOCUMENT. Care sunt promisiunile Guvernului PNL-USR-UDMR, sub conducerea lui Florin Cîțu

Premierul desemnat Florin Cîțu a depus, miercuri, la Parlament, programul de guvernare al coaliției PNL, USR-PLUS și UDMR pentru perioada 2020-2024.

Cum explică șeful PNL numirea lui Sorin Cîmpeanu, fost aliat al lui Ponta, în Guvernul Cîțu
Cum explică șeful PNL numirea lui Sorin Cîmpeanu, fost aliat al lui Ponta, în Guvernul Cîțu

Sorin Cîmpeanu, nominalizarea de PNL pentru a conduce Ministerul Educație, este numele cel mai controversat din lista miniștrilor propuși pentru Guvernul Cîțu.

Lista completă a miniștrilor propuși în viitorul Guvern al premierului desemnat Florin Cîțu
Lista completă a miniștrilor propuși în viitorul Guvern al premierului desemnat Florin Cîțu

Structura viitorului Guvern, condus de Florin Cîțu, s-a clarificat. Cel mai probabil, vicepremieri vor fi Dan Barna și Kelemen Hunor. Din cele 18 ministere, 9 ajung la PNL, 6 la USR-PLUS și 3 la UDMR.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.