Ministrul de Interne: "Voi propune premierului schimbarea unor şefi ai Jandarmeriei"

Marcel Vela
Agerpres

"Regizorii" incidentelor din 10 august 2018 au fost oameni din sistem, în legătură cu politicienii care au decis intervenţia în anumite etape în anumite moduri şi premeditând-o în modul de organizare, a afirmat, joi, Ministrul de Interne, Marcel Vela.

Referitor la violenţele din 10 august 2018, Vela a spus, joi seară, la un post de televiziune, că "A fost un plan sau a fost o pregătire minuţioasă a intervenţiei ca să se genereze o stare de conflict, la început artificială, probabil neaşteptându-se neapărat regizorii la un final totuşi dramatic şi cu un impact negativ la nivel naţional şi internaţional", a declarat ministrul la un post de televiziune, referitor la violențele din 10 august 2018, potrivit News.ro .

El a spus că sunt dosare de cercetare penală, iar democraţia a avut de suferit în România.

"După o asemenea intervenţie se pune evident întrebarea dacă în România oamenii se pot exprima liber fără să fie gazaţi, bătuţi şi în acelaşi timp eu, ca ministru al Afacerilor Interne, eu sunt deranjat acum şi de faptul că Jandarmeria, o instituţie serioasă, a fost pusă într-o ipostază incorectă, târâtă să spunem într-o acţiune de acest gen de către cei care au decis intervenţia şi modul de intervenţie", a afirmat Vela.

El a spus că regizorii au fost "oameni din sistem, în legătură cu politicienii care au decis intervenţia în anumite etape în anumite moduri şi premeditând-o în modul de organizare".

Citește și
Proteste Piata Victoriei 10 august
Șeful MAI anunţă că Jandarmeria Bucureşti a desecretizat 248 de ore din cele 250 de ore de convorbiri din 10 august
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

El a afirmat că jandarmii care au împrăştiat gaze lacrimogene nu aveau măşti de gaze la ei.

"Voi propune premierului schimbarea unor şefi ai Jandarmeriei", a anunţat Vela.

Întrebat dacă este vorba de Jandarmeria Bucureşti sau cea naţională, el a spus: "O să vedeţi la timpul potrivit, pentru că vreau să fac o analiză. Cât de curând".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Șeful MAI: Domnul Arafat nu e centrul Universului. Aștept rezultatele auditului
Șeful MAI: Domnul Arafat nu e centrul Universului. Aștept rezultatele auditului

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, luni, că există un audit la nivelul tuturor structurilor MAI, inclusiv la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, şi a spus că "această evaluare este la baza unor decizii care pot să-l implice" şi pe Raed Arafat, şeful acestui departament.

Șeful MAI anunţă că Jandarmeria Bucureşti a desecretizat 248 de ore din cele 250 de ore de convorbiri din 10 august
Șeful MAI anunţă că Jandarmeria Bucureşti a desecretizat 248 de ore din cele 250 de ore de convorbiri din 10 august

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, sâmbătă, că a primit raportul ce cuprinde comunicaţiile Jandarmeriei din seara de 10 august 2018, acesta urmând să ajungă la DIICOT în cursul zilei de luni.

Anunțul lui Marcel Vela după controalele la inspectoratele de Poliţie:
Anunțul lui Marcel Vela după controalele la inspectoratele de Poliţie: "S-au găsit anomalii"

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, susţine că, în urma controalelor făcute la Inspectoratele de Poliţie judeţene au fost descoperite unele "anomalii".

Ce spune Godină despre numirea lui Berbeceanu în funcția de șef de cabinet la Interne
Ce spune Godină despre numirea lui Berbeceanu în funcția de șef de cabinet la Interne

Anunțul ministrului de Interne Marcel Vela referitor la numirea lui Traian Berbeceanu ca șef al cabinetului a provocat reații atât din partea lui Berbeceanu, cât și a polițistului Marian Godină.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.