Mesajul lui Ion Iliescu, la 30 de ani de la câștigarea primelor alegeri libere din România

Ion Iliescu
Inquam Photos / George Calin

Se împlinesc 30 de ani de la alegerile din 20 mai 1990, alegeri în urma cărora Ion Iliescu a fost ales președintele României, prilej cu care acesta a transmis un mesaj pe blogul său personal.

La 20 mai 1990, în urmă cu 30 de ani, aveau loc primele alegeri prezidenţiale şi parlamentare din România, după căderea regimului comunist şi după Revoluţia din decembrie 1989.

În primul scrutin postcomunist, pentru funcţia de preşedinte, doar Frontul Salvării Naţionale, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat au promovat candidaţi: Ion Iliescu (FSN), Radu Câmpeanu (PNL) şi Ion Raţiu (PNŢCD). A ieşit câştigător, încă din primul tur, Ion Iliescu.

Astfel, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la primele alegeri libere din România, Ion Iliescu a postat pe blogul său personal următorul mesaj: "La trei decenii de la alegerile din 20 mai 1990, ele rămân un eveniment care-și are locul în cartea de istorie a României moderne, fiind primele cu adevărat libere, după o serie de regimuri mai mult sau mai puțin autoritare, care au implicat și limitarea dreptului de vot pentru multe categorii sociale.

Demonizarea acelor alegeri poate fi, până la un punct, explicată, în contextul unei lupte politice , specifică acelor vremuri. Nu a fost Duminica Orbului, cum place unora să spună. Alegerea, atunci, nu s-a făcut în necunoștință de cauză, dimpotrivă. Privind retrospectiv, niciodată ca atunci agenda politicienilor nu s-a identificat atât de puternic cu agenda publică. Am ales, atunci, un Parlament, care era și Adunare Constituantă.

Citește și
Lucian Iliescu
Un parlamentar îi critică pe unii români din diaspora: ”Zici că noi suntem datori la ei”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Am construit instituții, pe baza unei Constituții care a preluat multe dintre obiectivele Revoluției Române, din decembrie 1989. Acum, când se manifestă tot mai fățiș o anumită tentație totalitară, apreciem la adevărata lor valoare Curtea Constituțională a României și Avocatul Poporului,. Indiferent de crizele pe care le traversează, România trebuie să rămână, așa cum și-au dorit cei care au votat în 20 mai 1990, o democrație funcțională, în care drepturile și libertățile cetățenești sunt garantate și apărate.

România s-a schimbat mult în bine, dar sunt și lucruri care ne dezamăgesc, și ne îngrijorează. Dacă în 1990 clasa politică, aflată în proces de structurare, se prezenta în fața societății, cu proiecte și programe, cu valori democrate, acum constatăm că ea, clasa politică, se rupe tot mai mult de societate, devenind, în anumite aspecte, un soi de frână socială. Agenda publică este ignorată, dialogul cu societatea este superficial, și nu de puține ori, ipocrit. Ar fi o dovadă de înțelepciune, și de responsabilitate pentru clasa politică, dacă ar folosi oportunitatea oferită de criză și s-ar întoarce la agenda cetățeanului și la servirea interesului public.

Alegerile din 20 mai 1990 au fost kilometrul zero al evoluției democrate a României. Nu a fost totul perfect, nu au mers lin toate lucrurile. Dar programul enunțat atunci, în lunile care au precedat alegerile, a unit națiunea în jurul unui proiect strategic, cel al integrării europene și euro-atlantic. Ne-am atins obiectivele, pentru că am crezut în ele. Sper să găsim din nou un proiect, care să unească, în actualele condiții, națiunea și să întărească democrația".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Motivul pentru care măștile de snorkeling nu vor putea fi folosite împotriva Covid-19
Motivul pentru care măștile de snorkeling nu vor putea fi folosite împotriva Covid-19

Neurochirurgul Bogdan Iliescu, specialist la Spitalul Clinic de Urgenţă din Iaşi, anunța marți că o echipă din cadrul Universității Tehnice "Gheorghe Asachi" Iași a găsit o metodă pentru a face rost de măști împotriva coronavirusului.

Un parlamentar îi critică pe unii români din diaspora: ”Zici că noi suntem datori la ei”
Un parlamentar îi critică pe unii români din diaspora: ”Zici că noi suntem datori la ei”

Senatorul PMP Lucian Iliescu este nemulțumit de faptul că unii români care s-au întors în țară după ce au muncit ”la negru” în străinătate se folosesc acum ”de protecția socială din România”.

Ion Iliescu împlinește 90 de ani. Imagini istorice cu fostul președinte al României
Ion Iliescu împlinește 90 de ani. Imagini istorice cu fostul președinte al României

Fost preşedinte al României între anii 1990-1996 şi 2000-2004, Ion Iliescu s-a născut la 3 martie 1930, în municipiul Olteniţa, judeţul Călăraşi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.