Ucraina a recucerit 6.000 de kilometri pătrați în sudul și estul țării. Susținătorii Kremlinului fac apeluri disperate

×
Codul embed a fost copiat

Comisia Europeană renunță la plafonarea prețului gazelor rusești, și plănuiește „o taxă de solidaritate”, pentru companiile din energie, potrivit unui proiect de document oficial, apărut în presa occidentală.

Pe de altă parte, președintele Zelenski anunţă că forțele ucrainene au recucerit 6 mii de kilometri pătrați în sudul și estul țării, de la începutul lunii septembrie. Dar avansul trupelor Kievului reprezintă o fază nouă și periculoasă a conflictului, atrag atenția analiștii de la Financial Times. Aproape o cincime din teritoriul Ucrainei este încă ocupat. Iar rușii vor încearcă să se regrupeze, pentru că nu pot să accepte înfrângerea.

În cursul unei misiuni de patrulare, soldații ucraineni reperează un vehicul militar rusesc. Este iniţiată rapid o ambuscadă în urma căreia soldaţii din tanc sunt ucişi, iar ucrainenii le capturează armele, dar și alte echipamente. Este doar una dintre secvențele contraofensivei în ritm susţinut pe care ucrainenii o poartă în teritoriile ocupate anterior de ruşi.

Vlodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „De la începutul lui septembrie până azi (12 septembrie), soldaţii noştri au eliberat mai mult de 6.000 de km pătraţi din estul şi sudul Ucraieni. Iar înaintarea trupelor noastre continuă.”

Serviciul Gărzii de Stat de Frontieră al Ucrainei a postat imagini cu trupele ucrainene îndepărtând steagurile și însemnele rusești de pe clădirile din orașul Vovchansk.

Citește și
Dmytro Kuleba
În ce condiții va accepta Ucraina să negocieze pacea cu Rusia. Anunțul venit de la Kiev
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Imaginile filmate în zonele eliberate sugerează o plecare precipitată a forțelor invadatoare. Ruşii lasă în urmă cantităţi impresionante de muniții, echipamente, tancuri şi blindate.

La nivel declarativ însă, responsabilii de la Moscova rămân imperturbabili.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: „Operațiunea militară va continua până când obiectivele stabilite inițial vor fi atinse".

Vladimir Puţin, președintele Rusiei: „Rusia face față cu brio presiunilor externe - mai ales economice şi tehnologice. Tacticile de război economic fulger, pe care contau occidentalii, n-au dat rezultate, le e clar şi lor.”

Apar, în schimb, fisuri serioase în propagandă rusă. Susţinătorii cei mai înflăcăraţi ai Kremlinului dau din colt-n colţ şi trec de la îndoieli, la apeluri disperate sau chiar recunoaşteri amare ale adevărului.

Margarita Simonian, șefa Russia Today: „Centrale electrice, centrale nucleare? Mai sunt obiective de infrastructură care ar putea incapacita națiunea inamică, ce a mai rămas din ea. Ar putea avea impact asupra lor pentru mult timp și să îi distragem de la orice altceva. Poate a venit timpul fie să facem asta, fie să explicăm poporului de ce nu o facem. Eu, una, nu înţeleg.”

Vladimir Soloviov, realizator Russia 1: „Eu am făcut apel pentru asta de mult timp. Cred că a venit timpul pentru măsuri dure.”

Alexey Leonkov, expert militar: „Putem deveni istericii și să cerem pană de curent în Ucraina. Te-ai gândit ce ar provoca o pană de curent în Ucraina? Unde este frig, foamete și nu este apă? Ne va aduce asta mai mulți prieteni acolo?”

Vladimir Soloviov, realizator Russia 1: „Ai nevoie de prieteni acolo? Acolo sunt compatrioții noștri. În primul rând, îi vom elibera pe compatrioți de nazism și apoi îi vom hrăni și încălzi.”

Elanul răzbunător al propagandiştilor este însă spulberat ca un castel din nisip de un corespondent militar de pe front, care spune lucrurilor pe nume.

Alexandr Sladkov, corespondent de război: „Soldaţii se tem că vor fi abandonaţi (în sud), cum s-a întâmplat deja în regiunea Harkov şi a capitalei Kiev. Dacă e vorba de retrageri tactice, atunci unde vor fi următoarele? Aş putea să vă înşir acum vreo 20 de greşeli ale armatei noastre.”

Pe de altă parte, moartea unui director executiv rus din domeniul energiei, în acest weekend, se adaugă pe lista de decese misterioase ale unor proeminenți oameni de afaceri din Rusia. Ivan Peciorin, în vârstă de 39 de ani, director general al Corporației pentru dezvoltarea Orientului Îndepărtat și a Arcticii, ar fi căzut de pe o barcă în plină viteză și a murit sâmbătă în apropierea unei insule din Marea Japoniei, lângă Vladivostok.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Armata rusă anunţă ”atacuri aeriene masive” pe toate fronturile. Peskov: Oameni din Harkov sunt torturați de ucraineni
Armata rusă anunţă ”atacuri aeriene masive” pe toate fronturile. Peskov: Oameni din Harkov sunt torturați de ucraineni

Armata rusă anunţă marţi că efectuează ”atacuri aeriene masive” pe toate fronturile şi acuză Ucraina de atrocităţi în regiunea Harkov, pe care a recucerit-o, relatează AFP.

În ce condiții va accepta Ucraina să negocieze pacea cu Rusia. Anunțul venit de la Kiev
În ce condiții va accepta Ucraina să negocieze pacea cu Rusia. Anunțul venit de la Kiev

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba (foto), a declarat că Ucraina nu respinge negocierile de pace cu Rusia, dar este gata să le ia în considerare doar atunci când va vorba de restabilirea deplină a integrității teritoriale.

S-a instalat disperarea la Kremlin. Propagandiștii se ceartă între ei și îi cer lui Putin să facă pace cu Ucraina | VIDEO
S-a instalat disperarea la Kremlin. Propagandiștii se ceartă între ei și îi cer lui Putin să facă pace cu Ucraina | VIDEO

Propagandiștii Kremlinului au început să certe în timpul emisiunilor TV, iar unuii dintre ei au cerut Rusiei să facă pace cu Ucraina, afirmând că este imposibil ca armata lui Putin să o învingă pe cea a Kievului.

Medvedev: Dacă Ucraina nu acceptă actualele condiţii, Rusia va accepta doar predarea necondiţionată a Kievului
Medvedev: Dacă Ucraina nu acceptă actualele condiţii, Rusia va accepta doar predarea necondiţionată a Kievului

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat luni că, în cazul în care Kievul nu acceptă condiţiile actuale pentru începerea negocierilor, Rusia va accepta doar predarea necondiţionată a regimului de la Kiev.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.