Trump va vizita zidul de la frontiera cu Mexicul, cu o zi înaintea procedurii de destituire din Congresul SUA

Donald Trump
Shutterstock

Preşedintele american Donald Trump şi-a programat marţi o vizită în statul Texas, unde va vizita o porţiune de zid construită la frontiera SUA cu Mexicul, relatează agenţiile de presă internaţionale.

Reuters afirmă că liderul de la Casa Albă a dat curs recomandărilor consilierilor de a participa la evenimente care subliniază realizările din mandatul său, transmite Agerpres.

Este prima ieşire în public a lui Trump după ce protestatarii au pătruns în Capitoliul din Washington, sediul Congresului Statelor Unite. În Camera Reprezentanţilor va începe miercuri procedura de destituire (impeachment) a preşedintelui, acuzat că i-a instigat pe susţinătorii săi la manifestaţia violentă de contestare a rezultatului alegerilor.

În ultimele două luni, Trump a încercat fără succes să conteste, inclusiv în justiţie, victoria în alegerile din 3 noiembrie a contracandidatului său, democratul Joe Biden. Joia trecută, la numai câteva ore după evacuarea protestatarilor din Capitoliu, Congresul a validat rezultatul scrutinului, prin numărarea mandatelor electorilor desemnaţi de statele americane conform votului popular.

Casa Albă nu a dat detalii despre programul preşedintelui în Texas, dar, consemnează AFP, este vorba de marcarea încheierii construcţiei a 400 de mile (circa 640 de km) de zid la frontieră, adică mult mai puţin decât „marele, magnificul" zid promis de Trump în campania electorală din 2016. De fapt, s-au construit doar 20 de km de zid în locuri unde nu exista înainte nicio barieră, iar Mexicul nu a plătit construcţia, aşa cum a promis şi a insistat liderul republican.

Citește și
Donald Trump
Site-ul Departamentului de Stat a anunţat prematur sfârşitul mandatului lui Trump
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reuters remarcă locul ales pentru vizită: Alamo, unde în 1836 texanii au fost învinşi de mexicani, dar nu s-au predat şi au luptat până la moarte.

Votul de miercuri în Camera Reprezentanţilor urmează probabil să declanşeze procesul de destituire a preşedintelui, care se va desfăşura în Senat. Trump a mai fost vizat o dată de o procedură similară, care nu a avut succes din cauză că republicanii dispuneau de majoritate în Senat, ceea ce nu mai este cazul acum.

Preşedinta Camerei, democrata Nancy Pelosi, i-a cerut vicepreşedintelui SUA, Mike Pence, să invoce Amendamentul numărul 25 la Constituţie, constatând incapacitatea lui Trump de a-şi exercita atribuţiile prezidenţiale şi preluând funcţia ca interimar, până la instalarea lui Biden în 20 ianuarie. Încă înainte de a se întâlni luni cu Pelosi în Biroul Oval al Casei Albe, Pence a arătat însă clar că nu va da curs unui astfel de demers.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România, tot mai departe de adoptarea monedei unice. În ce an am putea primi salariile în euro
România, tot mai departe de adoptarea monedei unice. În ce an am putea primi salariile în euro

România, tot mai departe de adoptarea monedei unice. În ce an am putea primi salariile în euro

Site-ul Departamentului de Stat a anunţat prematur sfârşitul mandatului lui Trump
Site-ul Departamentului de Stat a anunţat prematur sfârşitul mandatului lui Trump

Site-ul Departamentului de Stat de la Washington a postat luni, pentru scurt timp, o biografie a preşedintelui în exerciţiu, cu următorul comentariu: „Mandatul lui Donald J. Trump s-a încheiat la 2021-01-11 19:48:41”, notează France Presse.

"Revoltă uriaşă", pregătită în SUA dacă Trump va fi demis. Avertismentul FBI

Un grup armat pregătește „o revoltă uriașă” în Washington DC în cazul în care Donald Trump va fi demis, iar proteste majore sunt anunțate la Capitoliul din fiecare stat.

Trump se pregătește pentru a doua procedură de destituire. Care sunt acuzațiile oficiale
Trump se pregătește pentru a doua procedură de destituire. Care sunt acuzațiile oficiale

Democraţii din Camera Reprezentanţilor sunt gata să lanseze, pentru a doua oară în 2 ani, procedura de destituire a preşedintelui în exerciţiu Donald Trump.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.