Țările de Jos își vor cere scuze pentru anii de sclavie. De ce fostele colonii consideră momentul nepotrivit

Țările de Jos își vor cere scuze pentru anii de sclavie. De ce fostele colonii consideră momentul nepotrivit
Shutterstock

Guvernul olandez este așteptat să-și ceară scuze pentru rolul Țărilor de Jos în sutele de ani de sclavie. Trecutul colonial al țării va fi renegat pe 19 decembrie.

Rolul Țărilor de Jos în 250 de ani de sclavie urmează să fie asumat prin scuze publice ale actualului guvern, care vrea astfel să repare modul în care Țările de Jos au exploatat peste 600.000 de oameni care lucrau ca sclavi în fostele sale colonii, transmite AlJazeera.

Momentul anunțat pentru scuzele publice nu este însă pe placul reprezentanților unor foste colonii, cum ar fi Surinam din America de Sud, care pretind că nu au fost consultați cu privire la această dată și, de asemenea, au simțit că decizia a fost luată într-o manieră „întâmplătoare și grăbită”.

Reprezentanții Surinam ar prefera ca scuzele să fie emise pe 1 iulie 2023 – o zi care marchează 150 de ani de la abolirea sclaviei în fostele sale colonii de către Țările de Jos, dar premierul olandez Mark Rutte a declarat reporterilor de la Haga, săptămâna trecută, că un „moment semnificativ” în această problemă va avea loc pe 19 decembrie.

Johan Roozer, președintele Comitetului Național de Comemorare a Sclaviei din Surinam, a declarat săptămâna trecută că Rutte a vrut probabil să rămână la această dată din cauza „situației politice în schimbare” din Țările de Jos, cu partidele politice olandeze de extremă dreaptă împotriva unor scuze publice în această chestiune.

Citește și
Schengen
Primele reacții după ce România nu a fost primită în Schengen. Ciolacu: Este un cadou gratuit pentru Vladimir Putin
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit presei olandeze, guvernul intenționează, de asemenea, să anunțe un fond de 200 de milioane de euro pentru a promova conștientizarea publică cu privire la rolul Țărilor de Jos în menținerea sclaviei și alte 27 de milioane de euro pentru deschiderea unui muzeu al sclaviei.

„Toate acestea oferă, cu siguranță, o formă de recunoaștere a faptului că, în sfârșit, țara, care este încă o monarhie constituțională, este gata să vorbească despre trecut. Practic, tot ceea ce Olanda a furat de la fostele colonii, în special Surinam, a realizat prin sclavie. Deși această recunoaștere este o privire spre trecut, este, de asemenea, important să ne întrebăm care va fi următorul pas privind viitorul. Va investi guvernul în țările din care au furat bani? Care sunt planurile lor de a sprijini toți descendenții foștilor sclavi?”, a spust Colin de Bie, în vârstă de 27 de ani, cu rădăcini olandeze și surinameze, pentru Al Jazeera.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Die Welt: Spațiul Schengen are cu totul alte probleme decât România și Bulgaria
Die Welt: Spațiul Schengen are cu totul alte probleme decât România și Bulgaria

Publicația Die Welt și-a exprimat punctul de vedere în cazul lăsării României și Bulgariei în afara spațiului Schengen. Astfel, marile probleme ale spațiului european fără frontiere ar veni din Italia și Olanda, susține cotidianul german.

Primele reacții după ce România nu a fost primită în Schengen. Ciolacu: Este un cadou gratuit pentru Vladimir Putin
Primele reacții după ce România nu a fost primită în Schengen. Ciolacu: Este un cadou gratuit pentru Vladimir Putin

Au început să apară primele reacții după ce Austria și Olanda au blocat aderarea României la Zona Schengen. 

Aderarea României la Schengen. Experți europeni, printre care și olandezi, vor efectua o vizită în țară
Aderarea României la Schengen. Experți europeni, printre care și olandezi, vor efectua o vizită în țară

O echipă mixtă de experţi, formată din reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai unor state membre, printre care şi Olanda, urmează să efectueze, până la finalul acestei săptămâni, o vizită în România, precizează Guvernul român.

România ar putea intra în Schengen, în decembrie, însă cu anumite condiții
România ar putea intra în Schengen, în decembrie, însă cu anumite condiții

Din decembrie, România ar putea intra în Schengen. Potrivit unor surse politice, Olanda, ţara, care se mai opunea aderării noastre, şi-ar putea da votul de susţinere, cu o serie de condiţii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.