Talibanii vor să construiască ”armata naţională a Afganistanului”, ”cum au şi alte ţări”

Talibani
Getty

Guvernul talibanilor a anunţat că va constitui o armată regulată a Afganistanului, la fel ca în orice altă ţară, în condițiile în care fosta armată afgană a fost dizolvată după ce islamiştii au preluat puterea în august, anul trecut.

 

''La fel cum şi alte ţări au o armată, noi de asemenea vom construi o armată naţională care va avea formaţiunile necesare, precum comandamentele şi forţele speciale'', a declarat agenţiei de presă EFE purtătorul de cuvânt al guvernului condus de talibani, Bilal Karimi, potrivit Agerpres.

Afirmaţiile acestuia caută să clarifice relatări atribuite vice-ministrului afgan al informaţiilor, Zabihullah Mujahid, asupra unor presupuse planuri ale talibanilor de a antrena atacatori kamikaze în rândul forţelor speciale ale armatei.

''Mass-media au interpretat greşit spusele lui Mujahid; Emiratul Islamic (al Afganistanului, numele dat ţării de talibani) va forma o armată naţională care să servească ţara şi poporul Afganistanului'', a afirmat la rândul său ministrul afgan al apărării, Enayatullah Khwarzmi.

Citește și
talibani
Primul taliban din Afganistan pe teritoriul României. Darwesh Muhamadulah va fi expulzat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După ce au preluat puterea în urma victoriei fulgerătoare asupra armatei fostului guvern afgan alcătuite din circa 300.000 de soldaţi, talibanii au iniţiat formarea propriilor forţe armate.

Acestea au preluat şi cel puţin 81 de avioane militare americane rămase în Afganistan după retragerea precipitată a trupelor SUA, scrie pe Twitter un consilier din Ministerul Informaţiilor afgan, Tariq Ghazniwal.

De când au preluat puterea, talibanii se confruntă cu gruparea jihadistă Statul Islamic, care şi-a multiplicat atacurile, printre acestea evidenţiindu-se cel comis asupra aeroportului din Kabul pe 26 august, soldat cu 170 de morţi, printre care şi militari americani.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Autorităţile confirmă oficial prezența primului taliban din Afganistan pe teritoriul României
Autorităţile confirmă oficial prezența primului taliban din Afganistan pe teritoriul României

Individul a fost localizat la Giurgiu, într-un centru pentru azilanți, unde ofițerii de informații l-au prins că promova „Mișcarea Talibanilor''.

Primul taliban din Afganistan pe teritoriul României. Darwesh Muhamadulah va fi expulzat
Primul taliban din Afganistan pe teritoriul României. Darwesh Muhamadulah va fi expulzat

Autoritățile confirmă oficial, prezența primului taliban din Afganistan pe teritoriul României. Individul a fost localizat la Giurgiu, într-un centru pentru azilanți, unde ofițerii de informații l-au prins că promova ''Mișcarea Talibanilor''.

Talibanii „decapitează” manechinele din magazine.
Talibanii „decapitează” manechinele din magazine. "Acestea sunt idoli. Trebuie eliminate"

Oficiali talibani din provincia Herat, în vestul Afganistanului, au ordonat magazinelor ce vând îmbrăcăminte să scoată capetele manechinelor, considerându-le "ne-islamice", relatează marţi DPA.

Zeci de femei afgane protestează la Kabul. Ele cer să li se respecte drepturile și să fie oprite ”asasinatele”
Zeci de femei afgane protestează la Kabul. Ele cer să li se respecte drepturile și să fie oprite ”asasinatele”

Zeci de femei afgane au manifestat marţi la Kabul, cerând să li se respecte drepturile şi oprirea ”asasinatelor” talibane vizând membri ai fostului regim, o manifestaţie înteruptă rapid de combatanţi islamişti, relatează AFP.

20 de ani de apărare, șterși de talibani în doar câteva luni. Cum au cucerit Afganistanul atât de repede
20 de ani de apărare, șterși de talibani în doar câteva luni. Cum au cucerit Afganistanul atât de repede

După aproape două decenii de război, mii de vieți pierdute ale soldaților americani și cei NATO, peste 100.000 de afgani uciși și peste 2 trilioane de dolari cheltuiți de SUA, viteza cu care talibanii au preluat controlul Afganistanului a șocat lumea.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.