Rusia va reglementa preţurile la alimente, medicamente şi alte bunuri

ruble
Getty

Autoritățile rusești vor reglementa prețurile la alimente, medicamente și alte bunuri, a anunțat agenția Interfax, care citează un parlamentar al partidului de guvernământ al lui Vladimir Putin.

Citește aici LIVE UPDATE | Războiul din Ucraina. Ultimele informații

Comisiile parlamentare ruse sunt pregătite să introducă propuneri de reglementare a preţurilor la alimente, medicamente şi alte bunuri, a anunţat miercuri agenţia rusă de presă Interfax, citându-l pe Alexander Khinshtein, parlamentar şi membru al partidului de guvernământ al preşedintelui rus Vladimir Putin, Rusia Unită, transmite Reuters.

O astfel de iniţiativă legislativă este deja pregătită de comisiile parlamentare şi ar putea fi propusă "în orice moment", a declarat Alexander Khinshtein.

Inflația a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 7 ani

Autorităţile au anunţat miercuri că rata anuală a inflaţiei în Rusia a accelerat la 9,15% în februarie, de la 8,73% luna precedentă, cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani, pe fondul deprecierii semnificative a rublei, în urma sancţiunilor occidentale impuse Moscovei după invadarea Ucrainei.

Citește și
Dungaciu: Putin trebuie pedepsit, Rusia flămândă și disperată e înfiorătoare. SUA și China- viitoarea ordine mondială
Dungaciu: Putin trebuie pedepsit, Rusia flămândă și disperată e înfiorătoare. SUA și China- viitoarea ordine mondială
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aproape toate preţurile, de la pâine până la benzină, s-au majorat, printre cele mai mari creşteri fiind preţurile la zahăr şi cereale (cum ar fi hrişca, un produs important pentru ruşi, care îşi fac stocuri), cu 20,6% şi, respectiv, 18%.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Antony Blinken este „absolut convins că Vladimir Putin va eşua”
Antony Blinken este „absolut convins că Vladimir Putin va eşua”

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat, miercuri, că este ”absolut convins că Putin va eşua, iar Rusia va suferi o înfrângere strategică”, conform CNN, citată de News.ro.

Dungaciu: Putin trebuie pedepsit, Rusia flămândă și disperată e înfiorătoare. SUA și China- viitoarea ordine mondială
Dungaciu: Putin trebuie pedepsit, Rusia flămândă și disperată e înfiorătoare. SUA și China- viitoarea ordine mondială

Invitatul Știrilor Pro TV este Dan Dungaciu, directorul Institutului de Știinţe Politice și Relaţii Internaţionale al Academiei Române.  

Război în Ucraina, ziua 14. Autoritățile de la Mariupol îi acuză pe ruși că au bombardat maternitatea
Război în Ucraina, ziua 14. Autoritățile de la Mariupol îi acuză pe ruși că au bombardat maternitatea

Război în Ucraina, ziua 14. În plin infern, în Ucraina, după două săptămâni de război, mii de oameni speră să fie printre civilii care scapă din conflictul devastator declanşat de Rusia.

Rușii au stat la cozi interminabile pentru ultimii hamburgeri, după ce McDonald's a anunțat închiderea restaurantelor
Rușii au stat la cozi interminabile pentru ultimii hamburgeri, după ce McDonald's a anunțat închiderea restaurantelor

"Ultimul Mac, ia-l cât e cald!" A fost cuvântul de ordine marți noapte la Moscova, unde rușii au stat la cozi interminabile pentru un meniu.

Rușii atacă maternități în Ucraina, în timp ce Putin devine din ce în ce mai frustrat. ”E o tragedie ce se întâmplă”
Rușii atacă maternități în Ucraina, în timp ce Putin devine din ce în ce mai frustrat. ”E o tragedie ce se întâmplă”

Apa este pentru copii, femei și bătrâni, bărbații să-și caute singuri! Sunt regulile stabilite de militari, în orașul ucrainean Mariupol, unde sute de mii de oamenit sunt condamnati de invadatori la foame și la sete.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.