Italia va întreprinde acţiuni în justiţie împotriva Pfizer, în urma întârzierilor de livrare

vaccin pfizer
Shutterstock

Italia intenţionează să întreprindă "în următoarele zile" acţiuni în justiţie împotriva Pfizer, din cauza întârzierilor în livrările de doze din vaccinul său anti-COVID, a anunţat marţi seara şeful celulei de criză pentru pandemie, Domenico Arcuri.

"Protecţia sănătăţii cetăţenilor italieni nu se negociază", a atenţionat Domenico Arcuri într-un comunicat. "Campania de vaccinare nu poate fi încetinită şi cu atât mai puţin în ceea ce priveşte administrarea dozelor de rapel pentru numeroşii italieni care au primit deja prima doză", a adăugat el, conform AFP.

Vineri, Pfizer şi asociatul său BioNTech au anunţat în mod inopinat că nu sunt în măsură să furnizeze cantitatea de doze la care s-au angajat, declanşând nemulţumirea unor ţări europene, deja criticate pentru încetineala cu care se desfăşoară campania de vaccinare.

A doua zi alianţa americano-germană Pfizer/BioNTech a dat asigurări că a pus în aplicare "un plan" pentru a limita la o săptămână întârzierile din livrările vaccinului lor, în condiţiile în care Europa avea temeri că livrările ar putea fi întârziate între "trei şi patru săptămâni".

Cu toate acestea, potrivit lui Arcuri, Roma a fost informată de Pfizer că întârzierile de livrări se vor prelungi.

Citește și
Vaccinare
Norvegia nu a stabilit o legătură între vaccinul anti-Covid şi decesul unor bătrâni
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Italia, care s-a confruntat săptămâna aceasta cu o reducere cu 29% a livrărilor de doze de vaccin care îi erau destinate, este îngrijorată în special pentru administrarea celei de-a doua doze personalului sanitar, prima categorie vaccinată în această ţară care a imunizat până acum în jur de 1,2 milioane de persoane.

Pfizer a informat Italia că "nu doar dozele ce nu au fost livrate săptămâna aceasta, unilateral şi fără preaviz, nu vor fi livrate săptămâna viitoare, ci şi că va exista o uşoară reduce a livrărilor", a mai spus Arcuri.

Vineri, comisarul guvernului italian pentru gestionarea epidemiei a declarat că "a trimis un răspuns oficial către Pfizer Italia, în care îşi exprimă decepţia" şi "cere restabilirea imediată a cantităţilor ce trebuie distribuite".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Studiu israelian. Ce transformări au suferit peste 100 de pacienți injectați cu vaccinul Pfizer
Studiu israelian. Ce transformări au suferit peste 100 de pacienți injectați cu vaccinul Pfizer

Un studiu realizat de Centrul Medical Sheba din Israel a arătat ce transformă au suferit unii dintre pacienții care au fost vaccinați împotriva Covid-19.

Norvegia nu a stabilit o legătură între vaccinul anti-Covid şi decesul unor bătrâni
Norvegia nu a stabilit o legătură între vaccinul anti-Covid şi decesul unor bătrâni

Autoritățile sanitare din Norvegia au precizat luni că nu s-a stabilit o legătură între vaccinul Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19 şi decesul unor persoane vaccinate în această ţară scandinavă, relatează AFP.

Prețul plătit de Israel pentru a ajunge țara cu cea mai mare rată de vaccinare
Prețul plătit de Israel pentru a ajunge țara cu cea mai mare rată de vaccinare

Israelul este în prezent țara cu cea mai mare rată de vaccinare a populației împotriva Covid-19, însă, ca să mențină acest ritm, a făcut un compromis cu Pfizer, producătorul vaccinului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.