Irpinul a fost devastat sub potopul de bombe ruseşți. În Kiev, mașinile se strecoară printre minele antitanc puse pe șosea

×
Codul embed a fost copiat

În războiul crunt din țara vecină este tot mai clar că forțele ruse nu se retrag, ci se repoziționează, cel mai probabil pentru a înteți ofensiva în sudul Ucrainei și în est, în regiunea Donbas. Asta spune acum și șeful NATO.

Citește AICI cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

De altfel, armata ucraineană a raportat bombardamente grele ale forțelor de invazie în est. Pe de altă parte, președintele Volodomir Zelenski a declarat că Rusia blochează coridoarele umanitare de la Mariupol, deși a susținut că joi va fi o încetare a focului de o zi, pentru evacuarea civililor. Mii de oameni au fost uciși la Mariupol, spune președintele Volodimir Zelenski.

Noi imagini arată în ce măsură a fost devastat orașul port Mariupol, bombardat și asediat încă de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie.

Un convoi de autobuze a fost trimis joi, într-o nouă încercare de evacuare a civililor și pentru a duce ajutoare. Se estimează că 160.000 de civili sunt captivi în orașul a cărui ocupare ar reprezenta o importantă victorie strategică pentru armata invadatoare.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Rafael Romo, CNN: "Unul dintre cele mai grave atacuri din ultimele 24 de ore a fost bombardarea unui depozit al Crucii Roșii din orașul Mariupol. Aceasta a fost lovită de cel puțin două ori"

Armata ucraineană controlează Irpinul, la porțile Kievului, după ce a reuşit să-i respingă pe ruşi. Zona este, însă, bombardată intens, în continuare.

Fred Pleitgen: “Este imposibil pentru noi să mergem mai departe, este mult prea periculos. De asemenea, este imposibil că oamenii care locuiesc acolo să revină la casele lor, pentru că bombardamentele continuă şi sunt multe proiectile neexplodate la sol”.

Irpinul a fost devastat sub potopul de bombe ruseşți. Şi potrivit unui responsabil local, până la 300 de civili au murit, în cinci săptămâni de război.

Christiane Amanpour: “Rachetele au lovit la Brovary, o suburbie a Kievului, de două ori, doar săptămâna trecută. Acest morman de fiare strivite şi moloz este tot ce a mai rămas dintr-un masiv depozit de mărfuri, inclusiv alimentare. O rachetă a lovit chiar aici. Imaginaţi-vă cât noroc a avut şoferul acestui camion care încărca marfă pentru a duce pachete cu alimente şi provizii la supermarketurile din acest oraş, dar şi în Kiev. Șoferul a supraviețuit."

Mașinile se strecoară printre minele antitanc puse pe șosea

Peste tot în zona Kievului sunt măsuri de apărare. Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu mașini care se strecoară printre minele antitanc puse pe șosea.

Câțiva ucraineni s-au rugat, așezați în genunchi, în piața centrală a Harkov-ului. Dar imaginile filmate în al doilea oraș ca mărime al Ucrainei arătă devastările de acolo... Forțele ucrainene au reușit să-i respingă pe invadatori, dincolo de autostrada care trece la nord de oraș.

Acum, forțele ruse par că își concentrează acțiunile pe frontul de est.

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: "Rusia masează forţe pentru noi atacuri în Donbas, iar noi ne pregătim pentru asta. Nu vom renunţa la nimic şi ne vom bate pentru fiecare metru din pământul nostru, pentru fiecare cetăţean."

Analişții militari cred că ruşii intenţionează să taie retragerea unităţilor ucrainene care luptă în Donbas cu separațişții pro-ruşi. Pentru asta, ar urma să atace pe două direcţii, dinspre Sumî şi dinspre Mariupol. Oraşul Izium e chiar în drumul lor.

John Sparks, reporter Sky News: "(Ucrainenii) fortifică drumurile locale, construiesc baricade din beton şi din bucăţi de granit. Am văzut sute de soldaţi urcaţi pe blindate, care se îndreaptă spre linia frontului."

Starea de spirit printre militarii ucraineni este una foarte bună, chiar și sub bombardament.

Kalash, militar ucrainean: "Staţi linişțiţi, nu săriţi în sus. O să vă spun eu când vin (proiectilele) spre noi. Staţi linişțiţi, bucurăţi-vă de viaţă, de natură."

Tot mai multe trupuri fără viață, cel puțin 20, au fost scoase din ruinele principalei clădiri administrative din Nikolaev, în sud.

Oleksandr Syenkevych, primar Nikolaev: “Ne bombardează orașul și numai civili mor aici. Eu încă din 2014 am crezut că războiul va ajunge să fie așa cum este acum. Așa că tot ce vedeți, vestă antiglonț, bocanci militari, îi am de câțiva ani. Am învățat să trag cu armă...”

Pacienții spitalului regional de copii din Nikolaev au fost mutați într-un subsol, devenit adăpost anti-aerian. Acolo, Mișa, băiețelul de 5 ani, se recuperează după ce a fost rănit de schije la cap.

Bunicul lui, Vladimir, arătă filmarea mășinii ciuruite de gloanțe pe care o conducea tatăl lui Mișa, încercând să-și salveze familia, din calea forțelor ruse. Bunica și mama copilului au fost ucise.

La Moscova, reprezentanţii ministerului rus al Apărării susțin acum că atacurile spre Kiev şi Cernigău au fost doar nişte diversiuni, menite să ţină ocupaţi cât mai mulţi soldaţi ucraineni.

Igor Konashenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării: "Planul era de a face inamicul să-şi concentreze mare parte din trupe, resurse şi blindate grele în apărarea oraşelor mari, inclusiv a Kievului, şi să le distrugem pe câmpul de luptă, evitând victimele în rândul populaţiei."

Localnicii din Cernigău spun că orașul a fost bombardat pentru a două noapte la rând, după ce Rusia a pretins că reduce dramatic operațiunile militare în zona.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.