Firma elveţiană care gestionează Nord Stream 2 şi-a declarat insolvenţa. Cei 106 angajați au fost concediați

nord stream 2
Getty

Societatea Nord Stream 2 AG, o firmă cu sediul în cantonul elveţian Zug, s-a declarat în insolvenţă iar cei 106 angajaţi ai săi au fost concediaţi, a declarat marţi responsabilul economic cantonal Silvia Thalmann-Gut, informează AFP, conform Agerpres.

"Am fost informaţi astăzi (marţi) că această societatea nu mai poate funcţiona...a fost nevoită să se declare în insolvenţă iar angajaţii au primit înştiinţarea de concediere", a explicat Silvia Thalmann-Gut pentru postul public de televiziune SRF. Societatea nu a putut pune în practică un plan social "pentru că este insolvabilă", a precizat responsabilul cantonal.

Nord Stream 2 AG este compania care a gestionează gazoductul Nord Stream 2 şi săptămâna trecută a fost sancţionată de SUA, după ce Rusia a recunoscut independenţa celor două provincii separatiste din estul Ucrainei.

Nord Stream 2 AG este înregistrată în Elveţia dar este deţinută de grupul energetic rus Gazprom. Gigantul rus a plătit jumătate din costurile construirii conductei Nord Stream 2, estimate la 11 miliarde de dolari, iar cealaltă jumătate de partenerii din acest proiect: Shell, OMV, Engie, Uniper şi Wintershall DEA.

După invadarea Ucrainei de către Rusia mai multe companii importante, inclusiv o serie de mari companii petroliere, au anunţat că îşi vor vinde operaţiunile din Rusia. Printre aceste companii se numără şi Shell care a anunţat că nu va mai fi implicată în Nord Stream 2.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La începutul lunii septembrie 2021, grupul rus Gazprom a anunţat finalizarea lucrărilor de construcţie la gazoductul Nord Stream 2, care este compus din două linii separate ce pot transporta anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Germania, o cantitate suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării. Ulterior, prima dintre cele două linii ale conductei a fost umplută cu aşa-numitul "gaz tehnic", în aşteptarea aprobărilor necesare din partea autorităţilor germane pentru a putea începe să vândă gaze naturale Europei.

Însă, săptămâna trecută, autorităţile germane au suspendat procedurile de autorizare a gazoductului Nord Stream 2, un proiect de 11 miliarde de dolari care ar fi urmat să dubleze livrările de gaze naturale ruseşti în Germania, tot ca răspuns la acţiunile Rusiei în Ucraina.

Autorizaţia eliberată de autorităţile germane este una dintre ultimele etape înainte ca gazoductul Nord Stream 2 să poată fi pus în serviciu, având în vedere că lucrările de construcţie s-au terminat. Ulterior, Comisia Europeană urmează să se pronunţe la rândul său asupra autorizării.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.