China raportează primele decese de Covid în şase luni. În Beijing, cazurile cresc

covid, china
Getty

China a raportat în weekend decesul a trei persoane la Beijing acestea fiind primele decese cauzate de Covid-19 în ultimele şase luni, în ciuda politicii stricte de „zero” Covid.

 

De asemenea, cazurile continuă să crească în capitala chineză, potrivit News.ro, care citează The Guardian.

Primul deces, anunţat sâmbătă de oficiali, a fost cel al unui bărbat în vârstă de 87 de ani şi a fost primul raportat de autorităţi de la sfârşitul lunii mai. Alte două decese s-au înregistrat apoi duminică, tot la Beijing.

Duminică, în 24 de ore, China a înregistrat 26.824 de infecţii locale în întreaga ţară, apropiindu-se de vârfurile din aprilie.

Luni, capitala Beijing a raportat 962 de noi infecţii, faţă de 621 cu o zi înainte.

Citește și
vaccin China Covid
Premieră mondială: Primul vaccin inhalabil împotriva Covid-19 a început să fie administrat în China. VIDEO, FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Elevii din şcolile din mai multe cartiere ale capitalei chineze s-au pregătit luni pentru cursuri online, după ce oficialii au cerut locuitorilor din cele mai afectate zone să rămână acasă.

În timp ce numărul de cazuri de Covid din China este scăzut în comparaţie cu majoritatea celorlalte ţări, ultimele anunţuri vin în urma unei creşteri recente a numărului de cazuri, după luni în care au fost raportate puţine infecţii.

Anunţurile vin, de asemenea, după ce, la 11 noiembrie, Beijingul a declarat cea mai semnificativă relaxare a măsurilor de combatere a coronavirusului de până acum, inclusiv reducerea perioadelor de carantină obligatorie pentru cei care vin din străinătate.

Câteva zile mai târziu, mai multe oraşe chineze au anulat testele Covid în masă, ceea ce a ridicat speranţa unei eventuale redeschideri.

Dar relaxarea unor măsuri nu a marcat totuşi o inversare a politicii de zero Covid, care a lăsat China izolată pe plan internaţional, a provocat mari pierderi în economie şi a stârnit proteste într-o ţară în care disidenţa este în mod obişnuit înăbuşită, relatează Reuters.

Într-un alt semn că redeschiderea Chinei ar putea fi revocată, oficialii de la Beijing şi-au repetat apelul către cetăţeni de a evita deplasările între cartiere, pentru a evita răspândirea virusului.

Unele dintre cele mai mari centre comerciale din Beijing au rămas închise duminică, în timp ce altele au redus orele de funcţionare sau au interzis servirea la masă în restaurante.

Mai multe birouri din cartierul Chaoyang, centru de afaceri şi diplomatic, au cerut companiilor să le spună angajaţilor lor să lucreze de acasă. Unele parcuri şi săli de sport au fost, de asemenea, închise.

Pieţele bursiere din Asia au scăzut luni, ca răspuns la noile restricţii Covid de la Beijing. Indicele Hang Seng din Hong Kong a scăzut cu aproape 2%.

În Guangzhou, centru de producţie din sudul ţării, peste 8.000 de noi cazuri zilnice au fost raportate duminică, ceea ce a determinat oficialii să lanseze un control general al bolii în districtul central Haizhu, care găzduieşte aproximativ 1,8 milioane de persoane, şi să blocheze districtul Baiyun timp de cinci zile.

Guangzhou a fost scena unor proteste şi a unor ciocniri cu poliţia săptămâna trecută din cauza unei noi închideri.

China este ultima mare economie care încă mai ţine la o politică de neacceptare a virusului şi a aplicat rapid măsuri de lockdown, testări în masă şi carantină, în timp ce restul lumii se adaptează la convieţuirea cu virusul.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O femeie din China s-a sinucis după ce autoritățile au sigilat intrarea în blocul său. Record de infectări Covid-19
O femeie din China s-a sinucis după ce autoritățile au sigilat intrarea în blocul său. Record de infectări Covid-19

China a raportat luni cel mai mare număr de cazuri noi de COVID-19 din ultimele şase luni, în pofida numeroaselor lockdownuri care au perturbat economia şi viaţa cotidiană, relatează AFP.

 

Premieră mondială: Primul vaccin inhalabil împotriva Covid-19 a început să fie administrat în China. VIDEO, FOTO
Premieră mondială: Primul vaccin inhalabil împotriva Covid-19 a început să fie administrat în China. VIDEO, FOTO

În cadrul unei campanii considerate o premieră mondială, reprezentanţii capitalei economice a Chinei, Shanghai, au lansat în această săptămână un nou tip de vaccin anti-Covid-19 care este administrat prin inhalare, nu prin injectare.

China închide parțial metropolele Wuhan și Guangzhou, după ce numărul infectărilor cu Covid-19 crește din nou
China închide parțial metropolele Wuhan și Guangzhou, după ce numărul infectărilor cu Covid-19 crește din nou

Un parc de distracții din Beijing și mai multe cartiere din orașele Wuhan și Guangzhou au fost închise miercuri de autorități după ce numărul infectărilor cu Covid-19 a început să crească din nou, informează Reuters.

 

China, prima ţară care aprobă vaccinul împotriva Covid-19 administrat prin inhalare
China, prima ţară care aprobă vaccinul împotriva Covid-19 administrat prin inhalare

China a devenit prima ţară care a aprobat un vaccin împotriva Covid-19 care se administrează prin inhalare.

Peste 80.000 de turişti blocaţi pe o insulă în China din cauza COVID-19
Peste 80.000 de turişti blocaţi pe o insulă în China din cauza COVID-19

Peste 80.000 de turişti sunt blocaţi pe insula chineză Hainan, după descoperirea unor cazuri de COVID-19 care au dus la anularea tuturor zborurilor şi transportului feroviar local, transmite duminică AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.