iBani. Ce trebuie să facă românii care vor să cumpere luni sau ani de vechime pentru pensie

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul va prelungi perioada în care cei interesați își pot cumpăra ani pentru pensie. Legea în vigoare permite acest lucru doar până la finalul acestei luni. 

Însă, odată adoptat, un proiect al Ministerului Muncii va permite o astfel de achiziție până la sfârșitul anului viitor.

Care vor fi condițiile aflăm de la Ștefana Todică, la iBani.

E nevoie de bani la buget... statul vrea să mai scoată o perioada la vânzare ani de pensie.

E adevărat că acum este și aglomerat la Casele de Pensii, sunt mulți doritori, mai ales români veniți din străinătate. Cei mai mulți au perioade în care au muncit la negru, din păcate... ori angajatorii nu au plătit contribuții.

Citește și
asigurare rca
iBani. Cum putem cumpăra polițe RCA mai ieftine. Metoda prin care putem economisi câteva sute de lei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ce trebuie să facă cei care vor să cumpere ani de vechime? În primul rând să aibă bani să plătească pentru perioadele respective contribuții la stat, care nu sunt chiar mici.

Se cumpără luni sau ani de pensie... pot fi și din perioade diferite, nu trebuie să fie legate.

Contribuția minimă este la nivelul salariului minim în vigoare, acum 3000 de lei brut. Ceea ce înseamnă că pentru o lună, aceasta ajunge la 750 de lei, iar pentru un an... 9000 de lei.

Dacă cineva dorește să cumpere perioada maximă pusă la dispoziție de stat, adică 6 ani, trebuie să plătească 54.000 de lei... adică aproape 11.000 de euro.

Atenție, dacă salariul minim crește din toamnă, așa cum a anunțat coaliția de guvernare, atunci și contribuția va crește.

Aceasta este însă contribuția minimă, dar casele de pensii nu au o limită... dacă cineva are sume mai mari, poate plăti contribuții mai mari, în speranța că și pensia va fi mai mare.

Ce știm acum este că această sumă poate fi plătită și în rate, și se va putea și ulterior.

Dar dacă cineva dorește în această perioadă să plătească în rate, trebuie să achite ratele până pe 31 august, adică până când este în vigoare legea actuală.

Care sunt pașii... Casele de pensii au condiții destul de flexibile pentru a lua acești bani de la oameni. Fac contracte și cu cei care nu au documente... de exemplu poate cineva s-a mutat în altă țară și nu are buletin.

Se poate și cu pașaportul, dacă are cnp pe pașaport. Se poate și dacă nu are CNP, pentru că se generează pe loc unul. De asemenea, doritorii nici măcar nu trebuie să vină fizic la casa de pensii, pot trimite un reprezentant sau pot să trimită actele prin email.

Condiția este ca persoana respectivă să nu aibă deja statutul de pensionar și să nu fi cotizat în perioada pe care dorește să o cumpere... nici în România, nici în alt stat.

Aici sunt câteva excepții... pentru că dacă vorbim de o țară cu care România nu are o convenție, se poate cumpăra și pentru perioada respectivă. De exemplu, există o înțelegere cu Statele Unite, dar momentan nu există norme. Și dacă cineva a muncit o perioadă în America, acum poate plăti contribuții tot pentru perioada respectivă și în România, ca să primească pensie și din America, și din România.

Se poate cumpăra vechime pentru perioade din trecut, se poate și pentru viitor. De exemplu, o persoană care nu are loc de muncă, dar are niște bani și vrea să îi meargă pensia poate să meargă la Casa de Pensii și să plătească contribuții.

O întrebare des întâlnită: dacă cineva are 56 de ani, de exemplu o femeie, să meargă să spună că vrea să cumpere 6 ani și să iasă mai devreme la pensie. Din păcate, NU se poate cumpăra vechime pentru pensionare anticipată. Tot trebuie să ajungă la vârsta minimă.

Foarte important, această facilitate a fost gândită pentru cei care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani. Pentru a primi măcar o pensie minimă care e mică... în jur de 1100 de lei, sau mai mult, daca a avut perioade cu salariul mare...și pentru a avea asigurare de sănătate.

Sigur că unele persoane se gândesc, dacă au niște goluri de vechime, că pot completa pentru a ajunge la stagiul complet de cotizare, 35 de ani la bărbați. De pildă, cineva a muncit 29 de ani și vrea să mai cumpere 6 ani în speranța că va avea o pensie mai bună.

Din păcate, momentan vorbim de o contribuție mare... peste 10.000 de euro și un plus la pensie destul de mic, în jur de 200-300 de lei. În plus, nimeni nu știe cât va fi punctul de pensie peste câțiva ani sau care vor fi condițiile, toate aceste depind de politicieni și este greu de spus dacă merită acum o astfel de investiție.

Poate, când faceți un astfel de calcul, ar fi util să vă uitați și la alte tipuri de investiții.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
ANALIZĂ iBani. Cum s-a ajuns la criza bancară globală și ce efecte ar putea avea în România
ANALIZĂ iBani. Cum s-a ajuns la criza bancară globală și ce efecte ar putea avea în România

Ultima săptămână a fost de foc pentru sectorul bancar global. După falimentul băncii americane Silicon Valley Bank, cel mai mare din 2008 încoace, și banca Credit Suisse are mari probleme.  

iBani. Cum putem cumpăra polițe RCA mai ieftine. Metoda prin care putem economisi câteva sute de lei
iBani. Cum putem cumpăra polițe RCA mai ieftine. Metoda prin care putem economisi câteva sute de lei

Asigurările obligatorii pentru mașini s-au scumpit în ultimul an, iar tarifele de referință publicate recent de Autoritatea de Supraveghere Financiară sunt cu 16% mai mari decât cele din în urmă cu șase luni.  

iBani. Ce ar însemna plafonarea tarifelor RCA. BAAR: „O plafonare nu vine cu nimic bun, mai ales pentru consumatori”
iBani. Ce ar însemna plafonarea tarifelor RCA. BAAR: „O plafonare nu vine cu nimic bun, mai ales pentru consumatori”

Autoritatea de Supraveghere Financiară a anunțat recent că ia în calcul plafonarea prețurilor pentru asigurările obligatorii RCA, mai ales după scumpirile din ultima perioadă.

 

Vești bune pentru români, la iBani. Analiștii economici anticipează o scădere a prețurilor locuințelor, dar și a inflației
Vești bune pentru români, la iBani. Analiștii economici anticipează o scădere a prețurilor locuințelor, dar și a inflației

După un an în care am avut parte de scumpiri record, creșteri de dobânzi și rate mai mari pentru cei cu credite, 2023 vine cu vești ceva mai bune. Inflația ar urma să se mai potolească, iar - în aceste condiții - și dobânzile ar putea să scadă ușor.    

Află ce personalitate financiară ai. Testul iBani te ajută îți gestionezi mai bine banii
Află ce personalitate financiară ai. Testul iBani te ajută îți gestionezi mai bine banii

"Cât am bani, am, văd eu ce fac după" sau "nu știu pe ce s-au dus banii". Auzim des astfel de expresii în jur, însă multe nu au legătură cu cât de mulți sau puțini bani avem, ci pornesc chiar de la personalitatea noastră.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.