Părinții ar putea primi până la 710 lei de la stat pentru a angaja o bonă

Copil
iStock

Părinții cu copii mici, care vor să se întoarcă mai repede la muncă, vor putea cere până la 710 de lei lunar de la stat pentru serviciile unei bone, care să stea cu copilul până la vârsta de 3 ani.

Propunerea legislativă cu această măsură este considerată adoptată tacit la Senat, după ce a trecut termenul legal în care putea fi dezbătută. Actul urmează să fie trimis Camerei Deputaților, pentru votul decisiv.

Inițiatorii vor să vină în ajutorul celor care ar vrea să se întoarcă mai repede în câmpul muncii, dar nu au cu cine să lase copiii mici acasă. Prin urmare, aceștia au propus acordarea unor ajutoare bănești pentru "angajarea" unor bone (în realitate, nu părintele angajează).

În funcție de cât de mari sunt veniturile nete ale părintelui singur/părinților, cuantumul acestui ajutor va fi diferit. În orice caz, nu se vor acorda ajutoare pentru bone celor cu venituri nete per membru de familie ce depășesc 3.500 de lei. Mai exact, ajutorul va fi între 250 și 710 de lei.

Citește mai mult pe Avocat.net.

Citește și
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Ministrul Muncii a anunțat care sunt zilele exacte în care vor fi virate pensiile, anticipat, înainte de Paște
Ministrul Muncii a anunțat care sunt zilele exacte în care vor fi virate pensiile, anticipat, înainte de Paște

Pensiile vor fi virate în avans în luna mai, înainte de Paşte și vor ajunge în conturile pensionarilor în zilele de 2-3 mai. De asemenea, prin Poşta Română, urmează să fie livrate până în ziua de 3 mai, inclusiv.

Probleme mari peste ocean. Creșterea economică a SUA, mult sub așteptări
Probleme mari peste ocean. Creșterea economică a SUA, mult sub așteptări

Economia americană a crescut cu doar 1,6% în primul trimestru, semnificativ sub rata de 2,4% așteptată de economiști, scrie Profit.ro. 

Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.