Ungaria, stat membru NATO, anunță că nu se va implica în misiunea UE de a instrui militarii din Ucraina

Peter Szijjarto
Getty

Uniunea Europeană a pregătit un plan vast de instruire pentru câteva mii de soldații din Ucraina, însă Ungaria, deși este membru NATO, va zice pas acestui program.

Miniștrii de externe ai UE au luat decizia, în timpul reuniunii de la Luxemburg, de a efectua o misiune de instruire pentru militarii ucraineni, dar Ungaria nu consideră că este o idee bună și nu va participa la aceasta, a declarat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto (foto articol), în cadrul unei conferințe de presă, transmisă de televiziunea ungară, citată de agenția rusească de presă de stat, TASS.

De asemenea, Peter Szijjarto a mai precizat că Ungaria nu va suporta nicio cheltuială legată de această misiune de antrenament pentru militarii ucraineni.

"Azi s-a luat decizia ca UE să efectueze o misiune de pregătire pentru soldații armatei ucrainene", a declarat Szijjarto, adăugând că Ungaria nu susține această decizie.

"Vorbind în mod constructiv, Ungaria nu se consideră obligată de această decizie, care este permisă de legislația UE. Nu vom participa la această misiune de instruire și nu vom trimite niciun instructor pentru ea", a declarat înaltul diplomat.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ungaria contestă misiunea de atrenament

"Nu considerăm că este o idee bună sau ceva care să nu ducă la o escaladare" a conflictului ucrainean, a mai spus Szijjarto. Prin urmare, a explicat el, Ungaria "nu a fost de acord cu înființarea acestei misiuni de antrenament".

Între timp, el a reafirmat poziția Budapestei, care intenționează să nu permită ca Ungaria să fie atrasă în conflictul ruso-ucrainean.

"Scopul nostru este de a asigura securitatea poporului maghiar și a Ungariei însăși", a declarat Szijjarto.

De asemenea, el s-a pronunțat în favoarea păstrării canalelor de comunicare cu Rusia și a soluționării conflictului ucrainean prin negocieri.

"Dacă închidem canalele de comunicare cu Rusia, atunci vom pierde chiar și o speranță de pace", a subliniat înaltul diplomat.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.