Un bistrițean de 93 de ani s-a vindecat de Covid-19

batran
Getty

Circa 62% dintre pacienţii vindecaţi de COVID-19, în judeţul Bistriţa-Năsăud, au dezvoltat forme medii ale bolii, iar cel mai în vârstă pacient externat are 93 de ani, conform informaţiilor comunicate, luni, de Direcţia de Sănătate Publică.

 

Potrivit datelor, valabile până la data de 15 mai, printre pacienţii spitalizaţi cu COVID-19 care au reuşit să se vindece se numără şase copii cu vârsta de până la şase ani, cel mai mic având un an, informează Agerpres.

Perioada medie de spitalizare, în rândul celor deja externaţi, a fost de 12 zile.

Dintr-un total de 168 de pacienţi declaraţi vindecaţi până la data de 15 mai, circa 62% au făcut forme medii ale bolii (104), 15,47% au dezvoltat forme grave (26), iar alţi 14,3% au avut simptome uşoare (24).

Citește și
Donald Trump
Donald Trump, în plină pandemie de COVID-19: „Obama a fost un preşedinte incompetent”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Numărul persoanelor asimptomatice a fost de 14, ceea ce reprezintă 8,33%.

Conform celei mai recente raportări, remise duminică de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, în judeţ au fost confirmate 301 cazuri de COVID-19, dintre care 188 s-au vindecat (62,45%), iar 22 persoane au decedat (7,3%).

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul

Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 dolari pe unitate. Ce a spus miliardarul

Donald Trump, în plină pandemie de COVID-19: „Obama a fost un preşedinte incompetent”
Donald Trump, în plină pandemie de COVID-19: „Obama a fost un preşedinte incompetent”

„Obama a fost un preşedinte incompetent”, a spus, tăios, Donald Trump, după ce fostul şef de la Casă Albă l-a criticat recent pentru felul în care a gestionat criza provocată de pandemie.

Coronavirus în lume, 18 mai. Brazilia a depășit Italia și Spania la numărul de cazuri de infectare
Coronavirus în lume, 18 mai. Brazilia a depășit Italia și Spania la numărul de cazuri de infectare

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 18 mai. Statele Unite au înregistrat 820 de morţi din cauza covid-19 în ultimele 24 de ore, iar bilanţul total al deceselor a crescut la aproape 91.000, a anunţat Universitatea Johns Hopkins.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.