Un bărbat din Prahova, arestat. A forțat o tânără să se prostitueze, a lovit-o cu mașina și a bătut-o cu toporul

DIICOT
Pro TV

Un bărbat din Prahova care a racolat mai multe tinere din medii defavorizate, pe care le-a obligat să se prostitueze, a fost arestat, fiind acuzat de trafic de minori, trafic de persoane şi violenţă în familie.

Pe una dintre victime, cu care avea o relaţie, a forţat-o să se prostitueze până cu câteva zile înainte de a naşte. În repetate rânduri a fost violent cu victima, pe care a lovit-o intenţionat cu maşina şi a bătut-o cu toporul, transmite News.ro.

”La data de 19.05.2020, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Z. M. C., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane şi violenţă în familie. În fapt s-a reţinut că începând cu luna ianuarie 2016, inculpatul Z. M. C a racolat mai multe tinere de pe raza oraşului Mizil şi a comunelor învecinate, profitând de faptul că acestea provin din familii dezorganizate, au o situaţie materială precară şi o slabă pregătire şcolară, fiind determinate de către acesta sa practice prostitutia la limita dintre judetele Prahova si Buzau, precum şi în parcările situate pe DN1B, între localităţile Albesti Paleologu si Mizil”, a anunţat, marţi, DIICOT, printr-un comunicat de presă.

Procurorii au stabilit că una dintre persoanele vătămate, minoră la acea dată şi devenită concubină a inculpatului Z. M. C., era exploatată de către acesta, fiind agresată atunci când pleca de la locuinţa sa, când refuza să se prostitueze, ori când nu îi aducea suficienţi bani.

”Din cercetări a mai rezultat faptul că cei doi au împreună un copil minor, fiind forţată să se prostitueze până cu o săptămână înainte de data naşterii fiului său, iar după naşterea acestuia reluând activităţile de prostituţie după cel mult trei săptămâni şi două zile.

Citește și
Amsterdam ar putea construi un hotel pentru prostituţie, în afara Cartierului Roșu
Amsterdam ar putea construi un hotel pentru prostituţie, în afara Cartierului Roșu
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Agresiunile îndreptate împotriva persoanei vătămate au culminat la data de 18.11.2018, când inculpatul a luat-o cu maşina din locul în care se prostitua, după ce în prealabil a lovit-o intenţionat cu bara din faţă a maşinii, a dus-o la locuinţa sa şi i-a produs multiple agresiuni fizice, cu precădere în zona membrelor inferioare, cu toporul, victima suferind fracturi deschise, care au necesitat pentru vindecare un număr de 65 – 70 zile de îngrijiri medicale”, a mai transmis DIICOT.

De asemenea, s-a mai stabilit faptul că, la începutul acestui an, inculpatul şi persoana vătămată s-au deplasat în Anglia, unde victima a practicat prostituţia, însă din cauza pandemiei COVID-19 nu a mai avut surse de venit, nemaiavând clienţi şi fiind nevoită să revină în ţară alături de inculpat.

Cei doi au fost carantinaţi de autorităţile române concomitent, începând cu 03.04.2020, ulterior revenind în oraşul Mizil.

În cursul zilei de marţi, Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Afacere de familie în Galați. Un tată și fiii lui și-au trimis și iubitele să se prostitueze
Afacere de familie în Galați. Un tată și fiii lui și-au trimis și iubitele să se prostitueze

Un bărbat din Galaţi şi cei doi fii ai săi au fost reţinuţi de procurorii DIICOT, fiind suspectaţi că au format o grupare specializată în trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.

Amsterdam ar putea construi un hotel pentru prostituţie, în afara Cartierului Roșu
Amsterdam ar putea construi un hotel pentru prostituţie, în afara Cartierului Roșu

Amsterdam are în vedere construirea unui hotel de mari dimensiuni dedicat prostituţiei, pentru eliminarea industriei sexului din Cartierul Roşu, cu o tradiţie de secole, informează miercuri DPA.

DIICOT a reținut 7 persoane în Călărași. Ar fi recrutat și exploatat sexual tinere
DIICOT a reținut 7 persoane în Călărași. Ar fi recrutat și exploatat sexual tinere

Şapte persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT Călăraşi, fiind suspectate că au constituit o grupare care recruta şi exploata sexual mai multe tinere, între care trei minore, determinându-le să se prostitueze.

Tinere forțate să se prostitueze în apartamente din toată țara de proxeneți din Alba
Tinere forțate să se prostitueze în apartamente din toată țara de proxeneți din Alba

Descinderi în forţă ale ofiţerilor de la crima organizată din Alba, la persoane bănuite de proxenetism.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.