Un avion care decolase de la Iaşi spre Billund a revenit pe aeroport. A plecat cu o întârziere de peste trei ore

Wizz Air

O aeronavă a companiei Wizz Air care a plecat, sâmbătă dimineaţă, de la Iaşi spre Billund a lovit o pasăre în timpul decolării, echipajul luând decizia ca avionul să revină la Iaşi.

 

Aeronava a decolat de pe aeroportul ieşean la ora 6.20, iar potrivit directorului aeroportului, Romeo Vatră, aparatul a lovit o pasăre în zbor. Echipajul a luat decizia de a reveni pe aeroportul din Iaşi.

"Asta este procedura. Piloţii iau decizia, pentru că e riscant să continue zborul. Ei nu ştiu dacă e vreo defecţiune sau nu şi atunci e mai sigur să revină. Aparatul a revenit la Iaşi, s-au făcut verificări, apoi a decolat în siguranţă. Din câte am aflat niciun pasager nu a avut probleme", a declarat pentru News.ro, directorul aeroportului din Iaşi, Romeo Vatră.

Cursa Iaşi-Billund a înregistrat o întârziere de trei ore şi 40 de minute.

Potrivit Flightradar, avionul a ajuns deasupra Ucrainei, după care s-a întors la Iaşi.

Citește și
Americanii se chinuie să-și recupereze avionul F35 de pe fundul Mării Chinei de Sud, ca să nu le-o ia chinezii înainte
Americanii se chinuie să-și recupereze avionul F35 de pe fundul Mării Chinei de Sud, ca să nu le-o ia chinezii înainte
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Marea Britanie: Un avion nu a reușit să aterizeze din prima încercare, din cauza vântului puternic
Marea Britanie: Un avion nu a reușit să aterizeze din prima încercare, din cauza vântului puternic

Un avion British Airways nu a reușit să aterizeze din prima încercare pe aeroportul Heathrow, din apropierea Londrei, din cauza vântului foarte puternic.

Americanii se chinuie să-și recupereze avionul F35 de pe fundul Mării Chinei de Sud, ca să nu le-o ia chinezii înainte
Americanii se chinuie să-și recupereze avionul F35 de pe fundul Mării Chinei de Sud, ca să nu le-o ia chinezii înainte

O cursă contra-cronometru are loc în Marea Chinei de Sud. Marina militară americană încearcă să recupereze epava unui avion de luptă F-35C, prăbușit la începutul săptămânii.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.