Un american din Cluj și luptătorii SAS care voiau să-l prindă au căzut printr-un acoperiș. Bărbatul își sechestrase soția

×
Codul embed a fost copiat

Scandal, țipete și circ pe strada Senină din Cluj. Protagonist, un cetățean american bănuit că și-a sechestrat soția. Femeia a reușit să scape, iar vecinii au sunat la 112.

 

Trupele speciale au venit la fața locului pentru a negocia cu individul, însă fără succes.

Acesta s-a urcat pe casă, cu o...lingură în mână. Apoi, totul s-a transformat într-o scenă de film.

Locuitorii de pe strada Senină din Cluj au avut o dimineață ...agitată. Vecinul lor, un cetățean american în vârsta de 30 de ani, care locuiește de mai multă vreme în România, a avut un conflict cu soția cu trei ani mai tânără.

Potrivit polițiștilor, individul ar fi sechestrat-o pe femeie și a devenit violent. Terorizată, aceasta a strigat după ajutor, iar martorii au sunat la 112.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La sosirea trupelor speciale, individul s-a refugiat pe acoperiș, cu o lingură în mână, dar și cu un borcan din care...mânca.

De aici încolo, intervenția a luat o turnură comică. După ce luptătorii din trupele speciale au urcat pe casă după el, scandalagiul îmbrăcat într-un halat mov a fugit pe partea cealaltă a acoperișului, chiar pe margine, de unde a încercat să sară.

S-a răzgândit însă și, într-un echilibru precar, a început să...mănânce din borcan. De el s-a apropiat un luptător de la trupele speciale. Dar, până să-l prindă, acoperișul a cedat și cei doi au căzut în pod.

Luptătorii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și jandarmii i-au recuperat pe cei doi din pod. Nimeni nu a fost rănit grav.

Vecinii de pe strada Senină au povestit că cetățeanul american a mai făcut scandal și a vandalizat mai multe mașini.

Soția agresorului a primit îngrijiri medicale la spital și a plecat acasa.

Bărbatul a fost internat și va fi supus unei expertize psihiatrice.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.