Regizorul Tudor Giurgiu, audiat ca martor la DNA

×
Codul embed a fost copiat

De pe covorul roşu de la Cannes, la DNA. Cei mai premiaţi regizori români sunt audiaţi de procurorii anticorupţie într-o anchetă legată de Centrul Naţional al Cinematografiei.

Printre ei şi Tudor Giurgiu, care a fost chemat să explice faptul că filmele sale finanţate de stat chiar există şi, mai mult, au fost şi premiate.

Nu doar Tudor Giurgiu, ci şi soţia acestuia au trecut pe la DNA, în calitate de martori, într-o anchetă iscată în uma unei sesizări făcută de corpul de control al guvernului în urmă cu mai mulţi ani, o anchetă ce vizează o pretinsă lipsa de reacţie a conducerii CNC în ceea ce priveşte respectarea unor clauze contractuale, atunci când a fost vorba despre finanţarea, de la bugetul de stat, a unor producţii cinematografice. Formalităţi care nu confirmă însă nici existenţa unor fraude și nici inexistența acestor filme.

„Procurorii anticorupţie bănuiesc că doresc să vadă dacă acuzaţia de abuz în serviciu a conducerii CNC din acea vreme, mă refer la anii 2010 - 2012, e validă sau nu, în condiţiile în care există nişte prevederi în lege, sunt nişte chestiuni extrem de tehnice care spun că realizarea unor filme trebuia făcută în termen de 2 ani de la semnarea contractelor de credit şi predarea efectivă a filmelor la termen de 6 luni după semnarea contactelor”, a declarat Tudor Giurgiu, la ieşirea de la DNA.

„Analizând modul în care noi, producătorii, am realizat şi am depus copiile, deci, chestii strict administrative, ei au considerat că există în tot procesul ăsta nişte inadvertenţe", a adăugat Giurgiu.

Citește și
tudor giurgiu
Tudor Giurgiu: Un director din minister, cu 100.000 de euro în cont, a cerșit bilete la Moromeții 2
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Acesta a precizat că a fost audiat în calitate de martor şi le-a explicat anchetatorilor exact care a fost intenţia legiuitorului, el participând la procesul de realizare a legii cinematografiei.

"Am explicat faptul că intenţia principală a fost ca producătorii să primească un credit de la Centrul Naţional de Cinematografie şi să realizeze filmul, să foloseşti banii respectivi să faci filmul", a mai spus Giurgiu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Tudor Giurgiu, românul care a pus bazele TIFF şi a făcut Clujul capitală europeană a filmului
Tudor Giurgiu, românul care a pus bazele TIFF şi a făcut Clujul capitală europeană a filmului

DESPRE OAMENI ŞI FILME. Imaginea alăturată cuvintelor are uneori puterea de a modela societăți și destine. Aceasta e puterea filmului.

Tudor Giurgiu: Un director din minister, cu 100.000 de euro în cont, a cerșit bilete la Moromeții 2
Tudor Giurgiu: Un director din minister, cu 100.000 de euro în cont, a cerșit bilete la Moromeții 2

Regizorul Tudor Giurgiu a dezvăluit pe Facebook cum un director din Ministerul Culturii i-a "cerşit" patru invitaţii la premiera filmului "Moromeţii 2" al cărui producător este.

Tudor Giurgiu protestează după ce un film românesc ”cu lesbiene” a fost refuzat de Muzeul Țăranului Român
Tudor Giurgiu protestează după ce un film românesc ”cu lesbiene” a fost refuzat de Muzeul Țăranului Român

Regizorul, producătorul și distribuitorul de film Tudor Giurgiu a transmis o scrisoare deschisă conducerii Muzeului Țăranului Român, care a refuzat să includă în programul său filmul ”Câteva conversații despre o fată foarte înaltă.”

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.