O donație de concentratoare de oxigen din Israel a ajuns în România. Duminică vine și o echipă de medici

Nu mai sunt concentratoare de oxigen pe piață. Speriați de pandemie, românii au lichidat aproape toate stocurile
StirilePROTV

Concentratoare de oxigen donate de Israel au ajuns în România, acesta fiind primul transport de astfel de aparatură medicală donată în sprijinul țării noastre, care se luptă cu pandemia de coronavirus.

Sunt 40 de astfel de transporturi de concentratoare de oxigen pe care Israelul le donează spitalelor din România, iar primul a ajuns marți în România. Duminică, urmează să ajungă și o delegație medicală la București, pentru a-i ajuta pe colegii români din spitale.

Potrivit unui comunicat al Ambasadei Israelului, echipa respectivă este compusă din trei doctori, un asistent-şef specializat în COVID-19 şi un expert în logistică, iar obiectivul specialiştilor este de a perfecţiona activitatea personalului medical şi de a eficientiza procesul de îngrijire, având în vedere criza de personal, de a însoţi medicii şi de a-i îndruma, relatează Agerpres.

„România trece printr-o perioadă dificilă, prin care multe ţări au trecut, inclusiv Israel. Pacienţii infectaţi cu coronavirus au nevoie de o atenţie medicală deosebită şi aceste concentratoare de oxigen îi vor ajuta în procesul de vindecare (...). Vom continua să sprijinim România, o ţară de care ne leagă o prietenie puternică, pentru a depăşi acest impas cât mai repede", a afirmat ambasadorul Israelului la Bucureşti, David Saranga, citat în comunicat.

Delegaţia care va sosi în România este condusă de doctor Ram Sagi, directorul Departamentului pentru Spitale din cadrul Ministerului israelian al Sănătăţii. Anterior, el a fost şef adjunct al corpului medical al Armatei israeliene şi director adjunct al Spitalului Bellinson. Alături de el se vor afla directorul unei unităţi de primiri urgenţe de la un spital israelian, precum şi un expert în logistică privind pregătirea şi protejarea populaţiei.

Citește și
Câți întreprinzători din HORECA au fost de acord să-și vaccineze angajații la serviciu
OMS sprijină România cu teste și concentratoare de oxigen, în timp ce oamenii nu se vaccinează și refuză să poarte mască
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Demersului iniţiat de Ambasada Israelului i s-au alăturat şi companiile israeliene AFI Europe România şi Elbit Systems, precizează misiunea diplomatică.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Nu mai sunt concentratoare de oxigen pe piață. Speriați de pandemie, românii au lichidat aproape toate stocurile
Nu mai sunt concentratoare de oxigen pe piață. Speriați de pandemie, românii au lichidat aproape toate stocurile

Speriaţi de pandemie, românii au cumpărat aproape toate concentratoarele de oxigen de pe piaţă. Este vorba de echipamentele medicale care îi ajută pe cei cu probleme de respiraţie să-şi crească nivelul de oxigen din sânge.

OMS sprijină România cu teste și concentratoare de oxigen, în timp ce oamenii nu se vaccinează și refuză să poarte mască
OMS sprijină România cu teste și concentratoare de oxigen, în timp ce oamenii nu se vaccinează și refuză să poarte mască

Reprezentanta Organizației Mondiale a Sănătății a avut prima discuție cu autoritățile române. Oficialii caută soluții pentru a rezolva criza sanitară și pentru a impulsiona campania de vaccinare anti-COVID.

Semnal de alarmă - Pacienţi cu COVID folosesc acasă concentratoare de oxigen sau spray-uri cu oxigen pentru alpinişti
Semnal de alarmă - Pacienţi cu COVID folosesc acasă concentratoare de oxigen sau spray-uri cu oxigen pentru alpinişti

Dr. Adrian Marinescu, a explicat că nu puţini sunt pacienţii cu COVID-19 care, odată ce observă acasă că au saturaţia scăzută, folosesc concentratoare de oxigen care se găsesc în comerţ sau spray-uri cu oxigen destinate alpiniştilor, scrie News.ro. 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.