Mulţi medici de familie refuză noile contracte cu casele de asigurări. Care sunt motivele

×
Codul embed a fost copiat

O bună parte din medicii de familie din țară se revoltă, după ce Guvernul le dă noi responsabilităţi privind monitorizarea de acasă a pacienților cu COVID-19.

Mulți refuză să semneze noile contracte trimise de Casa de Asigurări de Sănătate, pe care le consideră incorecte. Sancțiunile cresc și ar trebui să fie în permanență la dispoziția bolnavilor.

„Bună dimineaţa! No, cum suntem astăzi?... Tusea!? Atât?! Și nasul înfundat?". Așa sună o consultație prin telefon a unui medic de familie.

Acesta este unul dintre pacienţii cu forme uşoare de Covid-19 pe care medicul de familie Ana Șestacova îl monitorizează. Deşi spune că îşi face treaba în fiecare zi, doctoriţa nu vrea să semneze contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. O nemulţumeşte în primul rând faptul că ar trebui să îşi asume vindecarea pacientului doar prin consultaţii la telefon.

Ana Șestacova, medic de familie: „Trebuie să ne asumăm faptul că e vindecat. Şi este absurd să-mi asum acest lucru doar pentru faptul că omul îmi spune că este bine. Răspunderea de malpraxis este foarte mare".

Citește și
spital
Doi medici care au greșit o rețetă ar putea plăti despăgubiri de zeci de mii de euro
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Contractul prevede şi ca medicul de familie să acorde necondiţionat servicii medicale la distanţă şi să sune ambulanța când starea pacientului o impune. Medicii ar primi şi mai puţini bani decât la o consultaţie obişnuită - 105 lei impozabili pentru 14 zile de monitorizare pentru fiecare pacient.

Dana Popescu, secretar Colegiul Medicilor de Familie: „Mulţi dintre colegi nu vor să fie abuzaţi ulterior de controale, motiv pentru care nu vor factura aceste servicii."

Medicii de familie spun că este pentru prima dată când li se pune în faţă un contract cu sancţiuni atât de aspre. dacă până acum, primeau avertisment sau sancţiuni de cinci sau zece la sută din contract, acum riscă să rămână fără 50% din valoarea tuturor contactelor. Dacă de exemplu, un medic lucrează într-o lună cu 10 pacienţi cu COVID şi cu unul dintre ei comite o eroare, din 1050 de lei cât ar trebuie să primească în total, va primi cu puţin peste 500 de lei.

Pe de altă parte, medicii infecţionişti din spitalele COVID spun că nu este momentul pentru un război.

Conf. Univ. Dr. Simin Aysel Florescu, medic infecţionist, director medical Victor Babeş
„Toată lumea trebuie să fie unită în acest moment. Atitudinea trebuie să fie de colaborare, de coordonare, de rezolvare a lucrurilor împreună, pentru că așa cum boala ne afectează pe toți în același fel și măsurile noastre medicale trebuie să se adreseze tuturor.”

Există şi pacienţi cu COVID 19 care şi-ar fi dorit mai mult ajutor din partea medicilor de familie.


Pacient: „Când am avut rezultatul pozitiv am sunat medicul de familie și l-am informat. Mai mult de atât nu aș putea să spun...”
Reporter: A încercat apoi să vă sune, să vadă dacă sunteți bine, să vă controleze în fiecare zi, măcar telefonic?
Pacient: „Nu. Nu m-a controlat deloc.”

Contractele au fost redactate în urma unei ordonanţe date de Guvern.

Mihaela Tănase, purtător de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate: „Acest act normativ nu face nimic altceva decât să stabilească mai clar modul de abordare a acestor servicii şi plata lor distinctă."

Până acum, în toată ţara, doar 30 % din medicii de familie au semnat contractul, însă toţi spun că îi vor monitoriza pe pacienţi.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Avertisment dramatic pentru România. 500 de localități se confruntă deja cu problema
Avertisment dramatic pentru România. 500 de localități se confruntă deja cu problema

Nu mai este de mirare că medicii de familie pleacă din țară. În 15 ani, cele mai multe localități din România ar putea rămâne fără un asemenea specialist.

Doi medici care au greșit o rețetă ar putea plăti despăgubiri de zeci de mii de euro
Doi medici care au greșit o rețetă ar putea plăti despăgubiri de zeci de mii de euro

Doi medici de familie din Iași, soț și soție, găsiți vinovați pentru culpă medicală, trebuie să plătească 70.000 de euro, după cum a decis prima instanță, pentru că au prescris greșit rețeta unei paciente în vârstă.

Programul prin care fiecare comună ar putea avea ambulanţă.
Programul prin care fiecare comună ar putea avea ambulanţă. "Ne mor pacienţii pe drum"

2.800 de medici de familie din comune pot primi bani de la stat, pentru a cumpăra ambulanţe, în localităţile lor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.