Majoritatea locatarilor blocului din Constanța mistuit de flăcări nu au și bunurile asigurate. Au pierdut munca de-o viață

×
Codul embed a fost copiat

Locatarii din blocul distrus de incendiu în Constanța încearcă să salveze ce se mai poate după dezastru.

Firmele de asigurare au început să evalueze pagubele, dar, în cele mai multe cazuri, despăgubirile vor fi doar pentru imobil, nu și pentru bunurile făcute scrum.

Între timp, apar și povești emoționante. Doi americani care locuiau în bloc au fost salvați de la moarte de câinele lor. În haosul care a urmat, cei doi și-au pierdut cățelul, dar, printr-o minune, luni l-au găsit.

Zoro este cel care și-a alertat stăpânii, doi soți originari din Statele Unite, care locuiau în blocul afectat de incendiu. Cei doi au reușit să iasă, dar, în haosul produs flăcările uriașe și fumul înecăcios, au pierdut cățelul. Dar un vecin l-a salvat pe Zoro şi cei trei s-au regăsit.

Între timp, oamenii încearcă să-și refacă viețile distruse. Unii dintre ei, aflați la mii de kilometri depărtare, vedeau pe rețelele sociale cum le ard locuințele. Ștefan își amintește cu durere ziua în care apartamentul i-a fost cuprins de flăcări. Era la serviciu la New York, atunci când a primit un telefon de la soția lui.

Citește și
incendiu constanta
Petardele, posibilă cauză a incendiului din Constanța, care a distrus un bloc și agoniseala de o viață a mai multor familii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ștefan, proprietar apartament: „Am văzut în direct când m-a sunat soția, am văzut în direct ce se întâmplă. Compania m-a ajutat și am venit cât am putut de repede. Când vezi că s-a dus totul..."

Soția lui Ștefan a trăit însă clipe de groază.

Elena, proprietar apartament: „Am văzut cu ochii mei teroarea. Mi-am crescut copilul mai mult singură, soțul a fost plecat pentru a face un trai mai bun și s-au dus așa, toate, într-o secundă. Am zis că nu mai găsesc nimic în casă când am văzut cum era flacăra, a urcat pe bloc, gata, nimic nu mai găsesc."

La un etaj mai jos locuiește Augustin. Şi apartamentul lui este distrus. Compania de asigurări a trimis un expert să evalueze pagubele.

Păgubit: „Aici e topită toată instalația de gaz, uite frigiderul, televizorul, a pocnit ecranul”

Reprezentant asigurator: „Problema este că dacă aveți doar pe imobil, în imobil intră pereții, geamurile, ușile caloriferele și cam ce este strictul necesar."

Cele mai multe apartamentele au asigurare. Însă proprietarii nu au mai încheiat o poliță și pentru bunuri.

Reporter: Cât te-a costat pe tine apartamentul ăsta?

Augustin, proprietar apartament: „50.000 apartamentul, plus bunurile 25.000”.

Reporter: Sunt banii tăi, munciți toată viața?

Augustin: „Da, bani munciți, plecat pe vapor, muncit departe de casă, de soție."

13 familii s-au mutat până la această oră în apartamentele puse la dispoziție de autorități. Restul stau la rude și prieteni.

Între timp, adolescentul de 15 ani, acuzat că ar fi provocat incendiul, a fost plasat în arest la domiciliu.

Cei care vor să ajute locatarii pot dona în următorul cont, deschis la Banca Transilvania.

RO77BTRLRONCRT0525818102 RON

Contul bancar deschis pe numele Asociației de proprietari Prelungirea Sergent Nicolae Grindeanu nr. 6

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum au reușit doi copii să dea foc blocului din Constanța dintr-o joacă. 250 de oameni pe drumuri, 37 de mașini arse
Cum au reușit doi copii să dea foc blocului din Constanța dintr-o joacă. 250 de oameni pe drumuri, 37 de mașini arse

Băiatul de 15 ani care, împreună cu un prieten cu doi ani mai mic, a dat foc unui bloc cu șase etaje din Constanța a fost arestat 30 de zile la domiciliu.

Petardele, posibilă cauză a incendiului din Constanța, care a distrus un bloc și agoniseala de o viață a mai multor familii
Petardele, posibilă cauză a incendiului din Constanța, care a distrus un bloc și agoniseala de o viață a mai multor familii

Oamenii rămași fără locuințe și fără mașini au strâns din apartamente lucrurile care mai pot fi folosite. După ce a ars, blocul din Constanța a fost deconectat de la rețelele de curent și gaz și este păzit de autorități.

Incendiu puternic în parcarea subterană a unui bloc din Constanţa. 250 de oameni au fost evacuați. VIDEO
Incendiu puternic în parcarea subterană a unui bloc din Constanţa. 250 de oameni au fost evacuați. VIDEO

Un incendiu grav a izbucnit în această noapte într-un bloc din Constanța. 250 de persoane printre care peste 70 de copii, au fost evacuate de pompieri. Opt dintre ele adulţi şi minori, au ajuns la spital.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.