Localnicii dintr-un cartier din Târgu Jiu, în stradă cu lopețile. Care a fost motivul

×
Codul embed a fost copiat

A fost mobilizare generală joi într-un cartier din Târgu Jiu. Localnicii au ieşit cu mic cu mare cu roabe şi lopeţi ca să repare gropile de pe o stradă=a spartă în toamnă pentru lucrări de canalizare.

Oamenii s-au săturat să îşi rupă maşinile în craterele din drum şi au decis să nu mai aştepte până când autorităţile vor rezolva problema. Au trecut la treabă, iar firma care trebuia să facă lucrările ar putea fi amendată.

Sătui să dea cu maşinile în gropi, locuitorii din cartierul Meteor au pus mâna pe lopeţi şi roabe - într-o acţiune fără precedent pentru ei.

Localnic: Am rămas cu gropile şi acum le înfundăm noi că ne rupem maşinile, bat bucşi telescoape, tot tot tot.

Localnic: După 25 de ani de abia am văzut şi noi strada asfaltat şi acum a venit firma asta şi ne-a nenorocit, ce să fac la pantofii ăştia, am dat 100 de euro pe ei.

Mulţi dintre cei care au ieşit la muncă voluntară au maşini scumpe, iar pentru a şi le proteja au decis că trebuie să rezolve singuri problema gropilor.

Localnic: Degeaba am investit miliarde în curte şi casă, am spălat cauciucurile la maşini ca să nu bag pe marmură aici, ce să fac, să plătească cine a făcut lucrarea asta de doi bani.

Citește și
gropi bucuresti
Sute de gropi în Capitală, care nu pot fi ocolite. Șofer: ”Mi-e milă de mașină”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tot necazul e generat de lucrările de canalizare făcute în toamnă. După ninsorile recente, strada a devenit aproape impracticabila.

Primăria Târgu Jiu a comunicat că firma care a lucrat la reţeaua de canalizare avea obligaţia să lase stradă în perfectă stare de funcţionare. Pentru că nu a făcut acest lucru, firma respectivă a primit mai multe amenzi de-a lungul iernii, iar acum, cel mai probabil, va mai primi încă una, pe care o poate contesta la instanţă.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gropile din Arad, inventariate de autorități cu o aplicație. Cum funcționează
Gropile din Arad, inventariate de autorități cu o aplicație. Cum funcționează

Topirea zăpezilor aduce în Arad, an de an, gropi la tot pasul. Pe modelul altor orașe din țară, primăria orașului a lansat o aplicație pentru inventarierea acestora.

Sute de gropi în Capitală, care nu pot fi ocolite. Șofer: ”Mi-e milă de mașină”
Sute de gropi în Capitală, care nu pot fi ocolite. Șofer: ”Mi-e milă de mașină”

Dezghețul brusc desface și asfaltul în bucăți. Au apărut gropi peste tot în Capitală, iar șoferii se plâng fie că își strică mașinile, fie că pot produce accidente. Situaţia nu pare a avea rezolvare cel puţin până în primăvară.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.