Iulian Dumitrescu a plătit chirie 6.000 de euro lunar la un salariu de 3.000 de euro. Ar fi luat mită milioane de euro

×
Codul embed a fost copiat

Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, suspectat că ar fi luat mită milioane de euro, a fost plasat aseară sub control judiciar. În plus, are interdicția de a își exercita funcția în următoarele 60 de zile.

Potrivit anchetatorilor, politicianul este bănuit și că ar fi ascuns de inspectorii de integritate venituri de milioane de lei, care i-ar fi intrat în conturile personale.

În afacerile investigate de procurorii DNA ar fi implicați și sora și cumnatul lui Dumitrescu.

Însoţit de avocat, președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a ajuns joi seară la Secţia 2 de Poliţie din Capitală. Acolo va fi nevoit să se prezinte periodic în următoarele 60 de zile, pentru ca procurorii anticorupţie l-au plasat sub control judiciar în urma audierilor.

Reporter: De ce n-ați trecut în declarația de avere aproape un milion de euro?

Citește și
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu
Preşedintele CJ Prahova, unul din cei mai influenţi oameni din PNL. Cine este și ce avere are edilul vizat de DNA
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Iulian Dumitrescu: „Nu am voie să declar nimic, să știți.”

Reporter: De unde aveați acești bani?

În același dosar sunt anchetați sora și cumnatul lui Dumitrescu, care sunt acuzați de complicitate la luare de mită. Și în cazul lor a fost luată măsura controlului judiciar.

După aflarea deciziei, Iulian Dumitrescu a anunţat că va demisiona din funcţiile deţinute în PNL - prim-vicepreşedinte al partidului şi preşedinte al filialei din Prahova. 

Anchetatorii au făcut joi dimineaţa percheziţii la 19 adrese din Bucureşti, Ilfov şi Prahova, inclusiv la sediul unei instituţii publice.

Procurorii anticorupție au descins de dimineață și în locuința lui Iulian Dumitrescu. Este vorba despre un apartament de 800 de metri pătrați pe care președintele CJ Prahova l-a închiriat într-un complex rezidențial de lux din nordul Capitalei și pentru care, potrivit unor surse apropiate de anchetă, ar plăti lunar 6.000 de euro.

Președintele Consiliului Județean Prahova este bănuit că ar fi primit mită peste 16 milioane de lei prin intermediul unor afaceri cu firme care ar fi câștigat contracte publice, inclusiv cel de construcție a centurii ocolitoare a orașului Mizil.

Banii nejustificați ar fi ajuns la sora lui Dumitrescu

Liberalului i se impută că ar fi convins un om de afaceri să cumpere la un preț supraevaluat o firmă a cumnatului său, cu promisiunea - cred anchetatorii - că ulterior respectivul ar fi primit contracte publice. Dumitrescu este suspectat și că ar fi luat din câștigurile firmei respective.

O parte din banii despre care procurorii cred că ar avea legătură cu Iulian Dumitrescu ar fi ajuns şi la sora lui. Iar din conturile acesteia, politicianul ar fi dat milioane de lei pentru bunuri scumpe și vacanțe exotice pentru el și familie.

Sunt detalii financiare despre care procurorii susțin că ar fi trebuit să apară în declarația de avere a lui Iulian Dumitrescu.

Procurorii anticorupţie încearcă să afle și care este motivul pentru care Iulian Dumitrescu nu ar fi menționat în declarația de avere o sumă de aproximativ cinci milioane de lei. Așa că politicianul este suspectat și de fals în declarații.

Potrivit celei mai recente declarații de avere, Iulian Dumitrescu a câștigat anual de la Consiliul Județean Prahova 165.000 de lei, adică aproape 3.000 de euro pe lună.

Acesta deține două apartamente în București, o mașină, iar în conturi, până în 70.000 de lei. Politicianul notează de asemenea că și-a împrumutat partidul cu 45.000 de euro, dar și alte trei persoane fizice cu aproape 170.000 de lei și 70.000 de euro. Dumitrescu are însă și datorii la două bănci. Puțin peste 125.000 de euro, cu scadența în 2036 și 180.000 de dolari pe care ar trebui să îi achite anul acesta.

Liberalul a reacționat pe contul său de socializare și a promis că va da explicații după finalizarea procedurilor judiciare și că până atunci este gata să colaboreze cu procurorii și să le pună la dispoziție toate documentele necesare.

Numele lui Iulian Dumitrescu nu a fost străin de afaceri suspecte nici pe vremea când era senator de Călărași. Liberalul s-a delimitat însă de fiecare dată. Inclusiv de presupuse afaceri cu albanezi din care statul ar fi pierdut bani mulți.

Reporter „România te iubesc”: Există o reţea de firme care au fost cesionate unor cetăţeni albanezi. Aceste firme având de-a lungul timpului probleme. Întrebarea era dacă dvs sunteţi beneficiarul acestei reţele?

Iulian Dumitrescu - preşedinte CJ Prahova: „Nu, dar de ce mă întrebaţi pe mine?”

Reporter: Soţii Lambrea, vă sunt apropiaţi, sunt cei care au cesionat firmele albanezilor...

Iulian Dumitrescu: Domnu', poate sunt apropiaţi de dumneavoastră, eu n-am de unde să ştiu.”

Reporter: E sora dvs…

Iulian Dumitrescu: Dumneavoastră vorbiţi cu Iulian Dumitrescu, nu cu Lambrea”

Reporter: Domnul Cristinel Stănescu a fost referent la cabinetul dumneavoastră, şef de balastieră…Nu-i apropiat de dumneavoastră?

Iulian Dumitrescu: Nu."

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Scandal de corupție cu un nume important din PNL, Iulian Dumitrescu. Metoda prin care ar fi luat mită 16 milioane de lei
Scandal de corupție cu un nume important din PNL, Iulian Dumitrescu. Metoda prin care ar fi luat mită 16 milioane de lei

Un nou scandal de corupție îl are în plin-plan pe unul dintre prim-vicepreședinții PNL. Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, este suspectat că ar fi luat mită milioane de euro.

Preşedintele CJ Prahova, unul din cei mai influenţi oameni din PNL. Cine este și ce avere are edilul vizat de DNA
Preşedintele CJ Prahova, unul din cei mai influenţi oameni din PNL. Cine este și ce avere are edilul vizat de DNA

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, se numără printre cei mai influenţi oameni din PNL, ocupând și funcția de prim-vicepreşedinte al partidului. 

Prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu: Aş desfiinţa Ministerul Familiei. Nu ştiu care e rolul lui
Prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu: Aş desfiinţa Ministerul Familiei. Nu ştiu care e rolul lui

Prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu a declarat că ar trebui desfiinţat Ministerul Familiei, pentru a face economie la buget, mai ales că nu vede care este rolul acestui minister.

Apropiații unuia dintre cei mai puternici oameni din România și-au cesionat afacerile albanezilor, chiar sub ochii statului
Apropiații unuia dintre cei mai puternici oameni din România și-au cesionat afacerile albanezilor, chiar sub ochii statului

„Rețeaua Albanezu”, partea a III-a. Iulian Dumitrescu a fost un om de afaceri controversat şi astăzi este unul dintre cei mai puternici politicieni din România, chiar dacă încearcă să rămână discret în faţa publicului.

Iulian Dumitrescu: Florin Cîţu este propunerea de premier cu care PNL merge la consultări
Iulian Dumitrescu: Florin Cîţu este propunerea de premier cu care PNL merge la consultări

Prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu anunţă că Florin Cîţu este propunerea de premier cu care liberalii vor merge la consultările de joi cu preşedintele Klaus Iohannis în vederea desemnării unui nou prim-ministru.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.