Încă o femeie politician a devenit ținta amenințărilor. O poză trucată cu viceprimarul Brașovului a apărut pe internet

×
Codul embed a fost copiat

Încă o femeie politician a devenit ținta unor jigniri și amenințări. De această dată s-a întâmplat la Brașov, unde vicepreședintele tineretului liberal a postat o poză trucată a Flaviei Boghiu, viceprimarul orașului, în care aceasta avea un ochi vânăt.

Din comentariile care au curs nu au lipsit amenințările, iar Flavia Boghiu spune că se teme pentru siguranța ei. Acest incident vine la doar două zile după ce o consiliera USR din Mogoșoaia a fost îmbrâncită de doi colegi care i-au smuls telefonul.

Vicepreședintele PNL Brașov a postat pe pagina sa de socializare o fotografie trucată cu viceprimarul orașului. În imagine, Flavia Boghiu apare cu un ochiul vânăt, ca și cum ar fi fost lovită. Autorul postării a adăugat și textul „o prinde bine rozul peste tot”.

Când am pus eu postarea alaltăieri, toată lumea s-a activat, a înnebunit internetul. Îmi reproșez că am făcut o glumă pe un subiect sensibil, mi s-a părut amuzant, a fost în grabă și apoi când am realizat ca nu e ok am șters postarea fără să mi zică nimeni. Sunt un personaj care cu asta mă ocup - fac politică, dar îmi place să fac și glume, îmi place să fiu optimist, să râd”, a explicat Bogdan Pintilie, fostul vicepreședinte PNL Brașov.

Între comentarii au apărut însă amenințări directe și trimiteri către cazul de la Mogoșoaia. Viceprimarul spune că dezvoltatori din zonă au mai amenințat-o și cu alte ocazii.

Citește și
consilieri
Consilierul local PMP Dinu Gheorghe, implicat în altercaţia de la Mogoşoaia, şi-a dat demisia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Faptul că un dezvoltator instigă la violență mă face să nu mă simt în siguranță”, a mărturisit Flavia Boghiu, viceprimar Brașov.

La sfârșitul săptămânii trecute, o consilieră USR de la Mogoșoaia a fost amenințată și bruscată de doi colegi bărbați de la PNL și PMP. Cel din urmă și-a dat demisia, dar a revenit asupra deciziei spunând că de fapt el fusese agresat pentru că femeia îl filmase fără să îi ceară acordul.

Nu voi tolera nicio formă de instigare la violenţă. Organizaţia din Braşov se va ocupa de excluderea reprezentantului PNL care a avut un astfel de derapaj”, a transmis președintele PNL, Florin Cîțu.

Banalizarea violenţei şi agresivitatea crescută din politica românească se vor traduce în curând în acte de agresiune”, a spus președintele USR Dacian Cioloș.

Împotriva consilierilor locali de la Mogoșoaia, USR a depus plângere penală și organizeză referendum pentru demiterea din funcție a consiliului local și a primarului pe care îl acuză că pune la cale un tun imobiliar.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Răsturnare de situație. Consilierul PMP implicat în altercaţia de la Mogoşoaia nu mai demisionează
Răsturnare de situație. Consilierul PMP implicat în altercaţia de la Mogoşoaia nu mai demisionează

După ce vineri a anunțat că și-a dat demisia de onoare din PMP în urma altercației de la Mogoșoaia, consilierul local Dinu Gheorghe a revenit asupra decizie a doua zi.

Consilierul local PMP Dinu Gheorghe, implicat în altercaţia de la Mogoşoaia, şi-a dat demisia
Consilierul local PMP Dinu Gheorghe, implicat în altercaţia de la Mogoşoaia, şi-a dat demisia

Consilierul local PMP Dinu Gheorghe, implicat în altercaţia de la Mogoşoaia, şi-a dat demisia din partid. Ulterior, primarul PNL din Mogoşoaia a anunțat că i-a cerut demisia din partid şi din Consiliul Local consilierului Valentin Ene.

O consilieră USR, agresată de colegi de la PNL și PMP. “Chiar dacă mă duc la pușcărie, vă las în căruț cu rotile
O consilieră USR, agresată de colegi de la PNL și PMP. “Chiar dacă mă duc la pușcărie, vă las în căruț cu rotile". VIDEO

Scandal și amenințări fără precedent făcute chiar de politicieni. „Vă las în căruț cu rotile, vă fac praf!”, i-a spus un consilier liberal din Mogoșoaia unei colege de la USR.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.